SERIALE POETICE PENTRU ‹‹NEMURIREA NOASTRĂ››
Din dorinţa de a omagia sacrificiile generaţiilor trecute, care au acţionat, acum un veac, pentru întregirea României, am demarat, începând de săptămâna trecută (cu prilejul Învierii Domnului) până la centenarul Marii Uniri (1 Decembrie 1918), două seriale:
- «DIN UITARE ADUNATE - VERSURI CARE AU STRĂBĂTUT VEACUL»
- «ACOLO ESTE ȚARA MEA / ȘI NEAMUL MEU CEL ROMÂNESC, VERSURI CARE AU TRECUT PRUTUL… ȘI NE-AU RĂMAS ÎN SUFLET »
Săptămânal, duminica, vom posta, în cadrul serialului ‹‹DIN UITARE ADUNATE - VERSURI CARE AU STRĂBĂTUT VEACUL››, versurile unei poezii sau ale unui cântec patriotic, scrise, de regulă, cu prilejul Războiului de Independenţă, a Războiului de Întregire Naţională, precum şi în perioada interbelică.
În fiecare săptămână, sâmbăta, vom posta în cadrul serialului intitulat ‹‹ACOLO ESTE ȚARA MEA / ȘI NEAMUL MEU CEL ROMÂNESC, VERSURI CARE AU TRECUT PRUTUL… ȘI NE-AU RĂMAS ÎN SUFLET››, câte o poezie aparținând unor scriitori din Basarabia și Bucovina.
În momentul în care vom avea suficient „material”, intenţionăm să lansăm şi un serial intitulat „RĂDĂCINI ROMÂNEŞTI PESTE MĂRI ŞI ŢĂRI”, în cadrul căruia dorim să publicăm poezii, eventual şi proză scurtă, scrise de români trăitori în afara graniţelor României, în Europa sau pe alte continente ale lumii, care nu şi-au uitat obârşia, care şi-au exprimat sau îşi exprimă în scris respectul, dorul şi dragostea faţă de ţara strămoşilor lor.
Avem, deja, în baza noastră de date peste 100 de poezii pentru primul serial.
Baza de date cuprinzând poezii de dincolo de Prut este în curs de lărgire, cu concursul poeţilor de peste Prut.
Invităm pe membrii Asociaţiei „Cultul Eroilor”, pe elevii din cercurile „Cultul Eroilor” şi pe toţi cei care iubesc România, din ţară şi de pe toate meridianele Terrei şi care accesează pagina noastră, să ne trimită poezii inedite sau mai puţin cunoscute, care se încadrează într-una din cele trei categorii, precizând autorul, sursa şi alte detalii pe care le vor considera necesare. La rândul nostru, vom preciza cine este persoana care ne-a furnizat poezia respectivă.
„La zidirea Soarelui, se știe, / Cerul a muncit o veșnicie, / Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu, / Ne-am ales cu domnul Eminescu. / Domnul cel de pasăre măiastră, / Domnul cel de nemurirea noastră.”
Noi românii ne-am ales cu mulți poeți, care au contribuit cu pana lor, muiată în dragoste și dor la ‹‹nemurirea noastră››, la creșterea și formarea celor care au luptat ori au trudit la „creșterea limbii românești și a patriei cinstire”, dar și la îmbărbătarea ostașilor care au contribuit la apărarea fruntariilor și a libertății noastre.
Suntem convinși că readucerea în memorie a trudei lor poate contribui la renașterea noastră.
Vă mulțumim anticipat pentru sprijin.
Dacă este mai greu să construim în piatră monumente care să contribuie la „nemurirea noastră”, sperăm ca scrisul să facă acest lucru.
CUVÂNTUL ZIDEȘTE, a zidit mereu și sperăm să zidească, în continuare, temelia neamului românesc.
Col.(r) Petrea CUJBĂ
Acolo este țara mea/Și neamul meu cel românesc…
Versuri care au trecut Prutul… și ne-au rămas în suflet
- - - - - - - - II - - - - - - - - - -
DE UNDE VIN ŞI CINE SÂNT?
Se-ntreabă bobul de secară
Care răsare din pământ,
Poate pentru întâia oară:
– De unde vin şi cine sânt?
În fruct sămânţa dormitează,
Ferită de ninsori şi vânt,
Când se întreabă, în amiază:
– De unde vin şi cine sânt?
A nins spre ziuă cu petale
Cum ninge, paşnic, pe pământ.
Se-ntreabă vântul în cavale:
– De unde vin şi cine sânt?
Se lasă noaptea peste zare
Şi amuţeşte orice cânt
Şi-n gând se-ntreabă fiecare:
– De unde vin şi cine sânt?
Gheorghe REABŢOV - profesorul cu suflet de poet.
Orice poet adevărat poartă în suflet neapărat icoana durerii – o afirmau şi strămoşii noştri latini doar că într-o altă formulă, iar profesorul, omul de litere, savantul, poetul Gheorghe Reabţov, cu toate ipostazele numite în primul rând, nu este o excepţie, când, trăind trecutul, îl acceptă ca modelare a prezentului, dar şi a viitorului, mărturisind: „Mă doare clopotul de-aramă, / Mă doare bobul din ţărâne, / Mă doare mustul de la cramă / Şi grinda caselor bătrâne”...
Poezia lui Gheorghe Reabţov este o cupă cu apă de izvor ce ţi-o întinde ca să-ţi sorbi cu ea neliniştile.
Scrisul poetic caligrafiat de filologia profesorului Gheorghe Reabţov („am muiat peniţa-n rouă / şi-am frânt inima în două...”) şi-a acceptat botezul în roua dimineţilor pe cele două maluri ale inimii.
Setea de cuvânt a lui Gheorghe Reabţov e şi setea multora dintre noi şi e binevenită (Lidia GROSU).
Citind poezia lui Gheorghe Reabţov, ne simțim ca și cum am primi din nou botezul, în roua dimineţilor, pe cele două maluri ale Prutului.
LIRICA NEAMULUI ROMÂNESC
DIN UITARE ADUNATE - VERSURI CARE AU STRĂBĂTUT VEACUL
- - - - - - - - - II - - - - - - - - - -
CÂNTEC OSTĂŞESC - George COȘBUC
Caii sar şi frâu-şi muşcă
Jos prin văi e fum de puşcă,
Corbi s-arată croncănind.
Stau de-atac duşmanii gata -
Uite-o-n zbor întunecata
Moarte-acum spre noi venind!
Ştim cu toţii ce ne-aşteaptă!
Sus spre Domnul mâna dreaptă
Ridicaţi-o dar, jurând!
Pentru sfânta noastră lege,
Pentru neam şi pentru rege
Toţi c-o inimă şi-un gând!
Nu mi te mâhni, copile,
Cine are-n luptă zile
Nu s-atinge plumb de el.
Ori aici, ori dealtădată,
Moartea nouă tot ni-e dată
Fiecăruia-ntr-un fel.
Glas de trâmbiţă răsună
Şi coloanele s-adună
Fiţi cu inimă, copii!
Nu e rece glas de-aramă,
Ci e jalnic plâns de mamă,
Plânsul sfintei Românii!
Tu ne vezi din cer, Părinte,
Fie-ţi şi de noi aminte
Că suntem şi noi ai Tăi!
Fie-i blestemat mormântul
Cui îşi calcă jurământul.
Şi-am jurat pe cer, flăcăi!
Lasă tobele să bată!
Căpitane, du-ne-odată
Unde-i foc şi unde-i fum.
Steagu-n vânt! Trăiască ţara!
Vesel sune-acum fanfara,
Dumnezeu cu noi de-acum!
LIRICA NEAMULUI ROMÂNESC
Acolo este țara mea/Și neamul meu cel românesc…
Versuri care au trecut Prutul… și ne-au rămas în suflet
- - - - - - - - I - - - - - - - - - -
PRIMA ÎNTÂLNIRE CU AI SĂI
- Bun sosit acasă! Te așteptam cu dor!
Dar spune: n-ai adus din zări albastre,
De la străini, idei și idealuri de-ale lor,
De parcă noi nu le-am avea pe ale noaastre?
Vezi, primăvara cu vopselele-i măiastre,
Pictează lunci și dealuri, ce, ușor,
Numească-le chiar cineva mai proaste,
Dar nu-s culori împrumutate în covor.
- Al vostru sânt! Cu gândul și simțirea!
Glorii străine - nu schimb pe-amintirea
Bunilor mei, în patrie rămași.
Eu intru-n Patrie, ca-ntr-un altar divin,
Cu sufletul curat, și el se-adună din
Iubire de Moldova și ură de vrăjmași.
Alexandru HÂJDĂU, din volumul „Clipe de inspirație”
LIRICA NEAMULUI ROMÂNESC
DIN UITARE ADUNATE
VERSURI CARE AU STRĂBĂTUT VEACUL
- - - - - - - - - I - - - - - - - - - -
IMN - ŞTEFAN OCTAVIAN IOSIF
Către cer înalți întrebătoare,
Ochii, Ţara mea !
Vezi că negri nori vin să nfăşoare
Miază-noapte, răsărit-de-soare
Şi presimţi că vine vreme rea.
Eşti deprinsă tu cu astfel de vreme
Azi ca şi n trecut...
De fără-de-legi Ardealul geme,
Plină-i Bucovina de blesteme,
Plânge Basarabia sub cnut.
Şi prin munţi şi văi bogate n roade
Tremură tânjind
Un vlăstar plăpând al tău, şi cade
Năpădit de crâncene noroade,
E pribeagul păcurar din Pind !
Când în alte ţări, pe care soarta
Le-a cruţat mereu,
Înfloreau ştiinţele şi arta, —
Neclintită tu ai stat la poarta
Neamurilor, şi-ai luptat din greu !
Ai luptat,- și alții se înfruptă
Azi pe urma ta —
Ia ta-i o zdreanţă n patru ruptă...
Totuşi, ţara mea vitează, luptă!
Luptă, până ce mai poţi lupta!
Cel ce ntoarce foile istoriei
Ştie că tu ai
Multe nfrângeri, dar mai multe glorii;
Că de strajă treji îţi stau feciorii,
Căciularii marelui Mihai !
Ştie că nici Dunărea nu doarme,
Că voinici tu creşti
Cari, când tu le vei striga „la arme !”
Vor sări să nfrunte şi să sfarme
Chiar măreţe oşti împărăteşti!
E SĂRBĂTOARE
E sărbătoare pe câmpie, şi-n suflete e sărbătoare,
Învie firele de iarbă sub ploaia razelor de soare.
Sunt Paştile cele frumoase, şi-n fire zvonul lor străbate,
Clopotniţa-şi îndoaie trudnic încheieturile uscate.
Arama strigă când se zbate măiastra clopotului limbă,
Eu simt strigarea ei aprinsă, şi-n vorbe sufletul o schimbă:
Voi toţi cari suferiţi şi plângeţi sub larga-ntindere albastră
Veniţi, veniţi, căci va să vie curând împărăţia voastră!
Veniţi voi, obidiţii lumii, cu buzele înfrigurate,
Voi, chinuiţii de arsura unei tăceri îndelungate;
Voi, osteniţi fără nădejde, voi, slujitorii fără plată,
Voi, căror vremea v-a dat veşnic numai porunca blăstămată;
Voi, ce muncirăţi pentru alţii, trudind cu mâinile-amândouă,
Veniţi, căci zvonul meu acuma vesteşte învierea, vouă!
Voi, cei cu fruntea de sudoare, cu genele de lacrimi ude,
Eu cerului vă strig durerea, şi Dumnezeu din cer aude!
Aduc lumina care sparge şi sfarmă capişti de păcate,
Zăvoarele mucigăite din temniţe întunecate!
Eu celor orbi dezleg azi taina înfricoşată de-a vedea,
Şi prăznuiesc, că-n al lor suflet învie învierea mea!
Ascultă mintea mea supusă, genunchii mei se pleacă-ncet
Şi-aduc prinosul închinării celui de neam din Nazaret.
Octavian GOGA - „Luceafărul”, Sibiu, 1 mai 1907, Din volumul „Ne cheamă pământul”, 1909
31 OCTOMBRIE-ZIUA NAŢIONALĂ A ARHIVELOR
Ziua de 31 octombrie este sărbătorită în România ca zi naţională a ARHIVELOR
În casa unei familii există trei lucruri deosebit de importante:
1. Biblioteca, în care se păstrează cărțile achiziționate de-a lungul mai multor generații.
2. Debaraua în cre sunt depozitate lucruri vechi, dar cu importanță sentimentală.
3. Mica „arhivă” de familie, în care sunt păstrate cu grijă actele, documente importante, hârti și poze care reflectă „istoricul” familiei.
Cu atât mai mult, în viața unui popor, cele trei elemente, reprezentate de bibliotecile naționale și locale, de muzee și de arhive au o importanță vitală.
„Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții”, spuneaNicolae Iorga.
Istoria este cunoscută în mare parte prin intermediul documentelor. Iar documentele sunt păstrate în arhive. Despre care, tot Nicolae Iorga, ne învață că „nu sunt simple depozite de acte vechi, ci adevarate laboratoare de cercetare stiintifică.”
Scopul cu adevărat măreț al unei vieți este să o trăiești pentru ceva care va dăinui și după tine. Și dacă un individ este bine să lase ceva în urma sa, UN POPOR ESTE OBLIGAT SĂ O FACĂ, lăsând moștenire urmașilor istoria sa, toate realizările sale.
Cei setoși de cunoașterea trecutului știu că „ARHIVARII” sunt adevărați păstrători ai istoriei unui neam.
Și păstrătorii istoriei sunt, poate, la fel de bravi ca eroii care au făcut istoria. Și la fel de importanți ca cei care scriu istoria.
Documentul prezentat în postarea noastră anterioară, „Despre starea de acum a Cămării Sării Maramureșene...” demonstrează cum un document oarecare poate fi important, dacă este bine păstrat și citit. Din păcate, deși avem din ce în ce mai multe dovezi și argumente că în acest spațiu geografic s-a născut cea mai veche scriere cunoscută până în prezent, noi, ca popor, avem prea puține documente scrise rămase de la înaintași, fiind obligați de multe ori să ne aflăm istoria din documentele altora, care sunt fie subiective, fie răuvoitoare chiar, fie puțin cunoscute de către noi, din nepăsare sau nepricepere.
Iată de ce devine din ce în ce mai imperativă obligația de a onora cum se cuvine arhivele de stat, ale instituțiilor și colectivităților locale, ale societăților economice și chiar și pe cele personale.
Și, la urma urmei, arhivele au și o valoare foarte practică, nenumărate fiind cazurile când viața unor oameni a luat un alt curs datorită găsirii sau negăsirii unor documente de arhivă.
Întregul nostru respect pentru cei care, renunțând la gloria personală, și-au închinat viața înregistrării și păstrării realizărilor altora, cu speranța că aceste realizări vor îmbogății civilizația umană în veacurile care vor urma.
Istoria Arhivelor Naţionale a cunoscut acelaşi traseu sinuos şi dificil al constituirii statului nostru modern, contribuind în mod esenţial la geneza modernităţii româneşti.
Înfiinţate oficial în Ţara Românească şi Moldova prin Regulamentele Organice (1831-1832), instituţiile de arhivă de la Iaşi şi Bucureşti S-AU UNIFICAT LA 31 OCTOMBRIE 1862, în contextul politic creat după unirea celor două principate extracarpatice. După 1918, instituţia s-a extins prin crearea de direcţii regionale în Transilvania, Basarabia şi Bucovina.
Pentru perioada anterioară secolului al XIX-lea, nu trebuie însă trecută cu vederea existenţa unor arhive de pe lângă cancelaria domnească, a celor păstrate de către autorităţile ecleziastice, ca şi a arhivelor private constituite de către dregători de diverse ranguri în ierarhia boierească. Dintre acestea, cele mai vechi locuri de păstrare a documentelor le-au constituit mănăstirile, care, datorită caracterului lor sigur, permiteau gruparea inclusiv de documente laice. Astfel, în 1775, este atestată existenţa unei Arhive generale a Mitropoliei Bucureştilor, unde se păstrau şi diferite acte particulare, de tipul hotărniciilor.
De atunci şi până în prezent, misiunea ARHIVELORa rămas neschimbată. Instituţie de interes naţional, Arhiveledeţin şi administrează cel mai important patrimoniu istoric al României, garantând conservarea informaţiei pentru viitor.
Ziua de 31 octombrie oferă și o ocazie excelentă de a rememora activitatea înaintaşilor: Gheorghe Asachi, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Gheorghe Sion, Vasile Alecsandri, Cezar Boliac, B.P. Haşdeu, Dimitrie Onciul, Constantin Moisil, Aurelian Sacerdoţeanu şi de a analiza în mod obiectiv prezentul şi perspectivele instituţionale.
Un sincer „L mulți ani!” și cât mai multe realizări celor care lucrează la Direcţia Judeţeană Prahova a Arhivelor Naţionale, condusă de doamna Raluca Andreescu.
ARC PESTE TIMP
12 septembrie 1919 - 12 septembrie 2014
„NEAMUL ESTE ETERN PRIN CULTUL EROILOR”NICOLAE IORGA
Anul acesta, membrii activi şi simpatizanţi ai Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” sărbătoresc 95 de ani de la înfiinţarea „Societăţii Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război”.
Făcând o retrospectivă în timp, ne amintim că după încheierea războiului pentru întregire statală şi eliberare naţională (1916-1919), pe întregul teritoriu al României se aflau ostaşi români înhumaţi, în munţi, pe văi şi şesuri, care căzuseră la datorie. Conducerea statului român a emis Decretul-Lege nr.715, din 14 ianuarie 1919, prin care s-au expropriat terenurile unde erau înhumaţi ostaşii morţi în războiul de întregire a neamului românesc, amenajându-se cimitire, mausolee şi monumente ale eroilor.
În baza Decretului – Lege nr. 4106, din 12 septembrie 1919, statul român a adoptat măsura înfiinţării „Societăţii Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război”, având nobilele misiuni de a îngriji şi păstra mormintele şi operele comemorative de război, care s-au realizat, a descoperi noi morminte ale ostaşilor căzuţi pentru patrie, în perioada 1916-1921, a aduce îmbunătăţiri cimitirelor eroilor şi a organiza ceremoniale religioase şi militare la mormintele eroilor. Comitetul „Societăţii Mormintele Eroilor Căzuţi în Război” a avut preşedinte de onoare pe Regina Maria şi preşedinte executiv pe Miron Cristea, Episcop de Caransebeş, Mitropolit primat şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române din anul 1925. „Societatea Mormintele Eroilor Căzuţi în Război” a funcţionat de la început sub înalta ocrotire a Reginei Maria, a Bisericii Ortodoxe Române şi conducerea Ministerului de Război, respectiv a Ministerului Apărării Naţionale, după demobilizarea armatei şi trecerea ei la statutul de pace, la data de 1 aprilie 1921. Societatea şi-a desfăşurat activitatea sub această denumire până la data de 31 mai 1927, când, în conformitate cu prevederile Legii asupra mormintelor de război din România, decretată cu nr. 1699, şi-a schimbat denumirea în Societatea „Cultul Eroilor”, care a activat sub acest nume până în anul 1940. La data de 27 iulie 1940 a fost adoptată Legea Regimului Mormintelor şi Operelor Comemorative de Război, iar Societatea „Cultul Eroilor” (la doi ani, de la decesul Reginei Maria) s-a transformat în Aşezământul „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor.
Aceste organisme au făcut propuneri Casei Regale şi Guvernelor României pentru a omagia şi comemora eroii neamului românesc. Astfel, Guvernul României, prin Decretul – Lege nr. 1693, din 20 aprilie 1920, a aprobat propunerile făcute de Biserica Ortodoxă Română şi Ministerul de Război pentru a se sărbători în fiecare an, Ziua Eroilor, în ziua când se sărbătoreşte Înălţarea Domnului Iisus Hristos la ceruri. După propunerea Comitetului „Societăţii Mormintele Eroilor căzuţi în Război”, guvernul României a aprobat în luna mai 1923 procedurile pentru stabilirea „Eroului Necunoscut”, care a fost stabilit dintre osemintele a zece ostaşi, căzuţi în luptele de pe Valea Jiului, Valea Prahovei, Transilvania, Bucureşti-Argeş-Neajlov, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Târgu Ocna, Dobrogea şi Basarabia, dispuse în zece sicrie din fag, zincate. Aceste sicrie au fost aduse în Biserica „Buna Vestire” din Mărăşeşti în ziua de 15 mai 1916 şi a fost desemnat elevul Amilcar Săndulescu din Liceul Militar „Dimitrie A. Sturza” Craiova, pentru a desemna eroul necunoscut. După ceremonialul religios, acest tânăr s-a oprit în dreptul sicriului cu nr.4, exprimându-se: „Acesta este tatăl meu”. Aşa a fost stabilit eroul necunoscut. Sicriul cu osemintele „Eroului Necunoscut” a fost transportat în capitală, depus în după amiaza zilei de 15 mai, în Biserica „Mihai Vodă” (în ziua de 16 mai s-a desfăşurat pelerinajul populaţiei la catafalcul „Eroului Necunoscut”) şi înhumat în faţa Muzeului Militar Naţional din Parcul Carol I, în ziua de 17 mai 1923 (era Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor).
În virtutea legilor adoptate, în perioada interbelică, Societatea „Cultul Eroilor” a adunat în cimitirele definitive ale eroilor, osemintele a 200.000 de eroi români şi străini, care se aflau în morminte izolate sau grupuri de morminte răzleţe; a repatriat din şi în străinătate rămăşiţele a peste 1.500 eroi, pe baza convenţiilor stabilite; a construit 106 cimitire militare definitive şi 14 mausolee; s-au asimilat mormintele de război şi cele ale ostaşilor şi civililor căzuţi în timp de pace în luptele pentru apărarea graniţelor, a ordinii publice şi a siguranţei de stat; s-au înhumat ostaşii beligeranţi şi foşti inamici, căzuţi în luptele de pe teritoriul României.
La data de 8 iunie 1948, în baza Decretului nr. 48 al Marii Adunări Naţionale din 29 mai 1948 şi a Deciziei Consiliului de Miniştri nr. 297 din 8 iunie 1948, Aşezământul „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor a fost desfiinţat, patrimoniul său fiind trecut la Ministerul Apărării Naţionale. La data de 28 mai 1949 s-a înfiinţat Biroul „Cultul Eroilor” în cadrul Muzeului Militar Naţional.
În anul 1949 prin Decretul-Lege nr. 71 s-a hotărât comemorarea şi omagierea eroilor în ziua de 9 mai. La data de 1 septembrie 1951, în cadrul Muzeului Militar Central s-a înfiinţat Serviciul Operelor Comemorative Militare de Război, care a continuat activitatea Aşezământului „Cultul Eroilor”. Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 948 din 19 iulie 1952, Comitetele Executive ale Sfaturilor Populare orăşeneşti şi comunale au fost obligate să îngrijească Cimitirele ostaşilor români şi sovietici. În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958, Monumentul funerar al Ostaşului Necunoscut a fost strămutat la Mausoleul de la Mărăşeşti. Prin circulara Consiliului de Miniştri nr. 17632 Cimitirele ostaşilor români şi sovietici au fost trecute în administrarea Ministerului Forţelor Armate.
Prin Decretul Consiliului de Stat al RSR din 23 octombrie 1975 a fost reglementat regimul mormintelor şi operelor comemorative de război.
La data de 25 octombrie 1991 mormântul „Ostaşului Necunoscut” a fost readus în Parcul Carol I din Bucureşti şi la 25 octombrie 2006 din iniţiativa Oficiului Naţional „Cultul Eroilor”, mormântul a fost mutat pe vechiul amplasament.
Ministerul Apărării Naţionale a aprobat iniţiativa unui grup de cadre active pentru a înfiinţa, în anul 1990, Secţia pentru valorificarea tradiţiilor militare şi a patrimoniului istoric-militar, cărora s-a alăturat un grup de ofiţeri în rezervă şi retragere, împreună înfiinţând în anul 1991, „Comitetul Naţional pentru Restaurarea şi Îngrijirea Monumentelor şi Cimitirelor Eroilor”, care a primit personalitate juridică prin Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, nr. 664, din data de 19 noiembrie 1991. De la înfiinţare, Comitetul Naţional pentru Restaurarea şi Îngrijirea Monumentelor şi Cimitirelor Eroilor a preluat obiectivele şi activităţile fostului Aşezământ Naţional „Regina Maria” pentru „Cultul Eroilor”. Comitetul a funcţionat sub patronajul Ministerului Apărării Naţionale şi al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române. În toate judeţele ţării s-au înfiinţat comitete judeţene, municipale, orăşeneşti, comunale şi săteşti.
Răspunzând propunerii Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, la 30 mai 1995, prin Legea nr. 48, Parlamentul României a proclamat sărbătorirea Zilei Eroilor, în ziua care se sărbătoreşte Înălţarea Domnului Iisus Hristos la Ceruri, revenindu-se la tradiţia făurită în perioada interbelică.
Cu prilejul celei de a treia Conferinţe Naţionale a „Comitetului Naţional pentru Restaurarea şi Îngrijirea Monumentelor şi Cimitirelor Eroilor”, în ziua de 28 noiembrie 1997 s-a hotărât schimbarea denumirii Comitetului Naţional în Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor”. De asemenea, s-a hotărât reluarea tradiţiei interbelice, de editare a Revistei „România Eroică”, care a devenit organul de presă al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” (La 1 aprilie 1920 s-a editat primul număr al Revistei” Cultul Eroilor Noştri”) . În prezent, în 23 de judeţe din ţară se editează reviste ale filialelor, cum sânt: Eroica în Dâmboviţa, Prahova Eroică, Buzăul Eroic, Brăila Eroică, Galaţiul Eroic, Bacăul Eroic, Vrancea Eroică, Plăieşii Suceava, „Eroii noştri” Iaşi, Argeşul Eroic, Doljul Eroic, Vâlcea Eroică, Pontica Constanţa, Aradul Eroic ş.a.
Adunarea generală a Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” din 20 martie 2011 a aprobat propunerea Biroului Executiv Central de a se adăuga în titulatura A.N.C.E. numele „Regina Maria”.
Cu mare bucurie am primit Hotărârea Guvernului României nr. 698, publicată în Monitorul Oficial nr. 619 din 19 august 2014, conform căreia, ANCERM a primit Statut de Utilitate Publică.
ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ „CULTUL EROILOR” PRAHOVA s-a înfiinţat la data de 24 octombrie 1994, dându-ne prilejul ca anul acesta să aniversăm 20 de ani de eforturi şi împliniri pentru înfiinţarea a 58 subfiliale, cu 190 membri cotizanţi şi peste 9000 de membri simpatizanţi, 190 Cercuri ale „Cultului Eroilor”, îngrijirea împreună cu reprezentanţii administraţiei locale, ai armatei şi şcolilor a celor 14 Cimitire ale eroilor, 196 opere comemorative de război. După anul 1990, Prefectura Prahova, Consiliul judeţean Prahova şi primăriile din Vălenii de Munte, Poiana Câmpina, Brazi, Aluniş, Cosminele, Cornu, Slănic Prahova, Bărcăneşti, Popeşti, Poienarii Burchii, Puchenii Moşneni, Măgurele, Podenii Noi, Şoimari, Berceni, Lipăneşti, Boldeşti Scăeni au construit noi troiţe şi monumente ale eroilor. În alte localităţi s-au făcut reparaţii ale cimitirelor eroilor şi operelor comemorative de război: Vâlcăneşti, Sinaia, Buşteni, Azuga, Câmpina, Mizil, Vărbilău, Slănic Prahova, Poienarii Burchi, Ciorani, Urlaţi, Ceptura, Poienari Apostoli, Apostolache, Valea Călugărească, Drăgăneşti, Dumbrăveşti, Drajna, Ceraşu, Ariceşti Rahtivani, Ariceşti Zeletin, Vărbila, Albeşti Paleologu, Gherghiţa.
Asociația prahoveană „Cultul Eroilor” a stabilit şi desfăşurat relaţii de colaborare cu organizaţii similare din Republica Moldova, începând de la 1 iunie 2006, când membrii noștri au participat la inaugurarea Cimitirul eroilor români de la Ţiganca, continuând cu inaugurarea Cimitirului eroilor de la Cania şi a monumentului eroilor de pe Dealul Epureni, obiective situate în aceiaşi zonă din Raionul Cantemir. Au urmat vizitele de la Chişinău, Străşeni, Cimişlia, Hânceşti, Călăraşi ş.a. Acest drum deschis de coloneii Constantin Chiper, Puiu Cujbă, Nicolae Moise s-a bătătorit după alăturarea subfilialelor Văleni de Munte, Câmpina şi Mizil. Vizitele în Slovacia şi Cehia a generalului Gheorghe Răucea şi colonelui Puiu Cujbă, urmate de relaţiile stabilite între subfiliala Câmpina şi asociaţii similare din Germania prin eforturile colonelului Marian Dulă şi surpriza plăcută realizată de maiorul profesor şi inginer Adrian Popescu din Sinaia cu prilejul vizitei din Franţa.
Din iniţiativa Biroului Executiv al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” , filiala Prahova, se editează, începând din anul 2011, REVISTA „PRAHOVA EROICĂ”, ajungându-spână în prezent la nr. 7. În paginile sale se omagiază eroismul străbunicilor şi bunicilor noştri prahoveni, făurit în luptele pentru apărarea integrităţii teritoriale a României şi a fiinţei naţionale a poporului român.
Eroii căzuţi la datorie luminează puternic pământul patriei. Ştiuţi sau neştiuţi, biruitori sau înfrânţi, anonimi sau rămaşi în legendă, ei au intrat în conştiinţa noastră ca şi limba, tradiţia sau frumuseţile plaiurilor româneşti. Ei s-au aruncat în braţele morţii şi continuă să trăiască printre noi.
Cu prilejul Zilei Eroilor şi al Înălţării la Ceruri a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, şi al altor sărbători naţionale, ne înclinăm frunţile, cu smerenie, în faţa străbunilor, care au făurit poporul român şi au apărat cu preţul vieţii lor fruntariile ţării. Participând la ceremonialul religios şi militar, sub acordurile „Imnului Eroilor” să depunem florile recunoştinţei şi să aprindem lumânări la mormintele eroilor noştri. Permanent este bine, să ne conducem după pildele poetului Nichita Stănescu, în poezia „Nu-l uitaţi!”:
Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă
Ca şi cum ar fi viu între noi,
Ca şi cum s-ar fi întors acasă.
Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Strigaţi-l din când în când pe nume,
Ca şi cum el ar fi viu printre noi
Şi-atunci el va surâde în lume.
col. (rtr.) Constantin CHIPER
29 APRILIE – ZIUA VETERANILOR DE RAZBOI LA CÂMPINA
Câmpina și-a onorat veteranii de război, membrii Asociației „Cultul Eroilor” fiind și în acest an, ca de obicei, alături de aceștia. Vă prezentăm relatarea domnului col. (rtr) Marian Dulă și fotografii de la acest eveniment.
„Veteranii de război din municipiul Câmpina, activând în Asociaţia Veteranilor de Război și în Asociaţia „Cultul Eroilor”, au fost prezenţi în mijlocul elevilor din scoli şi licee pentru glorificarea faptelor de arme săvârşite de ei şi camarazii lor, în al doilea război mondial.
Încă din anul 2008, imediat după instituirea ZILEI VETERANILOR DE RAZBOI, autorităţile municipiului Câmpina au dispus sărbătorirea Zilei Veteranilor de Război, a celor care au dat dovadă de eroism pe câmpurile de luptă pentru a lăsa urmaşilor moştenirea sacră, PATRIA, la adăpostul căreia fiinţa noastră şi libertatea sunt ocrotite.
În judeţul Prahova mai vieţuiesc doar 794 de veterani de război faţă de 23.000 în 1992, iar în Câmpina răspund „prezent” numai 26 de eroi ai celui de-al Doilea Război Mondial.
În cartierul « Veteranilor », municipalitatea a dat nume de veterani de război unor străzi: gl. bg. Ioan Stoica și col. Haralambie Săvulescu (luptători din al doilea război mondial). Trei dintre veteranii de război au primit apreciatul titlu de cetăţean de onoare. Este vorba despre slt. Purje Petru gl. Bg. Stoica Ioan (cavaler al Ordinului Militar „Mihai Viteazul”) și col. Salcu Ioan (decorat cu „Coroana României”).
La 29 aprilie, Ziua Veteranilor de Război, a fost sărbătorita, la Câmpina, in sala de la parterul Casei Căsătoriilor, construcţie renovată anul trecut, in care se desfasoară activitati de evidenta persoanelor, dar si oficierea de căsătorii, intr-un decor retro cu imagini din Câmpina de altădată.
Acolo, dintre cei 26 de veterani câmpineni, au fost prezenţi doar 8, deşi confirmaseră participarea un număr de 17, sănătatea nepermiţându-le celor mai mulţi să iasă din casă. Cu toate că acţiunea a avut loc intr-un cadru restrâns, acest lucru nu a diminuat farmecul si plăcerea celorlalţi invitaţi, care au avut ocazia să vadă adevăraţii eroi ai României, in carne si oase. E drept că bătranetea si-a lăsat amprenta vizibil pe cei mai mulţi dintre ei, insă, a fost o plăcere să vezi oameni care, la 90 de ani, povestesc intamplări de pe front. Ei sunt, pană la urmă, fragmente de istorie vie. Cel mai vârstnic dintre veterani are 98 de ani si, deşi nu poate vorbi, a ţinut sa fie prezent la întâlnire (Vasile Voiculescu). La fel de multă plăcere ne-a făcut să auzim poeziile creaţie ale unui veteran decedat, rostite de Ion C. Stoian, in vârsta de “doar” 91 de ani, care in ciuda vârstei, bărbatul a venit singur cu maşina la întâlnire.
Atmosfera a fost întreţinută de col. Marian Dulă, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor Câmpina, care a vorbit celor prezenţi despre statutul veteranilor, despre curajul şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă pe timpul războiului. Tot acesta le-a înmânat diplome de onoare veteranilor din partea Primăriei si a Consiliului Local “pentru merite deosebite in apărarea patriei”, o fotografie de grup, făcută la începutul întâlnirii. Fiecare veteran de război a povestit momente mai interesante din război, dar si din activitatea de după acesta. Scriitorul Ştefan Al. Saşa a reuşit sa le fure cate un zâmbet timid veteranilor, atunci când le-a recitat poezii din creaţia proprie si nu numai, pline de umor, pe tema bătranetii.Din partea autoritatilor locale, la eveniment au participat secretarul municipiului Câmpina, Paul Moldoveanu, administratorul, Remus Bădulescu, consilierii Dragomir Enache si Florin Fraţilă, consilierul primarului, Bianca Baltac si purtătorul de cuvânt al Primăriei Mariana Patrasca, dar si membri ai conducerii Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Subfiliala Câmpina.
Cu prilejul Zilei veteranilor de război, urez veteranilor de război, cei mai vârstnici ostaşi ai ţării, multă sănătate, bucurii, viaţă liniştită şi LA MULTI ANI!
Colonel (ret) Marian DULĂ”
MESAJUL PRESEDINTELUI A.N.C.E. „REGINA MARIA” CU PRILEJUL ZILEI DE 1 DECEMBRIE
1 DECEMBRIE 1918 – 2013
-95 DE ANI DE LA FĂURIREA STATULUI NAŢIONAL UNITAR ROMÂN-
În istoria poporului român, anul 1918 reprezintă anul triumfului naţional, anul încununării victorioase a lungului şir de lupte, sacrificii umane şi naţionale pentru făurirea statului naţional unitar.
În aceasta zi, sărbătoare naţională, ne mândrim cu faptul că, noi, românii am moştenit o ţară bogată cu câmpii mănoase, cu munţi înalţi şi semeţi de o rară frumuseţe, brăzdaţi de ape limpezi, cu multe bogăţii în adâncuri, toate stăpânite din vremuri de demult de poporul nostru, paşnic şi harnic, cu o cultură bimilenara şi o istorie bogată în fapte şi evenimente cu o mare încărcătură emoţională.
Să ne aducem aminte de Burebista si Decebal, de domnitorii şi voievozii Dragoş şi Bogdan, Basarab I şi Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Dimitrie Cantemir şi Constantin Brâncoveanu care s-au opus în faţa celor ce voiau să cotropească mândrele plaiuri româneşti lăsate nouă de moşii şi stramoşii noştrii.
Să nu îi uităm niciodată pe martirii Horia, Cloşca şi Crişan, revoluţionarii Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, să ne închinam cu evlavie şi sa-i pomenim pe Mihai Viteazul care, pentru prima dată în anul 1600, a realizat unirea teritoriilor istorice româneşti sub un singur drapel, pe Alexandru Ioan Cuza, care la 24 ianuarie 1859 a unit Moldova cu Ţara Românească.
Să sărbătorim în fiecare an cu emoţie justificată şi mândrie naţională ziua de Întâi Decembrie a anului 1918, când românii adunaţi la Alba Iulia au realizat prin voinţa lor România Mare.
Să comemorăm şi să-i cinstim pe toţi cei care au căzut eroic de-a lungul istoriei, în marile conflagraţii duse pentru apărarea gliei străbune şi a fiinţei neamului românesc.
Să consemnăm pentru generaţiile viitoare locul marilor bătălii duse pentru întregirea şi apărarea pământului nostru strămoşesc: Posada, Podul Înalt, Călugăreni, Şelimbăr, Plevna, Griviţa, Vidin, Rahova, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, dar şi Oarba de Mureş unde, în anul 1944 au căzut eroic 11.000 de ostaşi români în luptele împotriva armatei hortisto-fasciste, pentru refacerea frontierei de vest a României, aşa cum a fost stabilită prin actul istoric de la Trianon.
Să păstrăm această moştenire cu frumoasele tradiţii, cu tot ce este frumos şi modern în ţara noastră – România!
La această cea mai mare sărbătoare a tuturor românilor, conducerea Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” adresează sincere felicitări membrilor şi simpatizanţilor săi, precum şi tuturor celor care simt şi gândesc româneşte!
LA MULŢI ANI ROMÂNI, LA MULŢI ANI ROMÂNIA!
PREŞEDINTELE ASOCIAŢIEI NAŢIONALE CULTUL EROILOR „REGINA MARIA”
General mr.(r) prof.univ.dr. Visarion NEAGOE
3 NOIEMBRIE, ZIUA VÂNĂTORILOR DE MUNTE
Arma vânătorilor de munte s-a înfiinţat prin Ordinul Marelui Cartier General al Armatei României, nr. 294, din 3 noiembrie 1916. Cu acest prilej, Şcoala de Schiori, înfiinţată în octombrie 1916 s-a transformat în Corpul Vânătorilor de Munte. Ca valoare tactică, unitatea era similară cu un regiment organizat pe trei batalioane de vânători de munte, a câte trei companii fiecare. Reţinem atenţia că trupele vânătorilor de munte, nu se pot confunda cu trupele de vânători înfiinţate în anii 1865-1866.
Evenimentele militare care au avut loc la sfârşitul anului 1916, au impus dislocarea vânătorilor de munte din Bucureşti în Moldova, în garnizoana Târgu Neamţ. Efectivul de 1980 de soldaţi şi ofiţeri, pe care l-a avut Corpul Vânătorilor de Munte, s-a organizat pe un Batalion de vânători de munte, format din şase companii : patru companii de puşcaşi, o companie de mitraliere şi o companie de transmisiuni. Primul comandant al batalionului a fost maiorul Virgil Bădulescu, sub conducerea căruia ostaşii au început procesul de instrucţie (Maior Radu T., Vânătorii de munte, 1916-1919, înfiinţarea, pregătirea şi luptele lor, Ediţia a II-a, Târgovişte, 1921, pg. 19).
Plecaţi din Târgu Neamţ la 26 iulie 1917, după un marş de 160 km, Vânătorii de Munte au primit botezul focului în bătălia de la Oituz, obţinând primul succes de luptă în ziua de 30 iulie la Cireşoaia şi apoi la data de 6 august 1917 s-au opus ocupării poziţii lor de luptă ale românilor de către inamic, tot la Cireşoaia.
Întorcându-se în garnizoana Târgu Neamţ, la data de 2 noiembrie 1917, efectivele batalionului au servit la înfiinţarea Regimentului 8 Vânători de Munte, organizat pe trei batalioane şi a Centrului de Instrucţie a vânătorilor de munte. Ulterior s-a mai înfiinţat Batalionul 4 Vânători de Munte, cu participarea românilor ardeleni, care au luptat în nordul Italiei, sub comanda maiorului Alexandru Manolescu. După război această unitate a fost dislocată la Zalău şi transformată în Regimentul 7 Vânători de Munte (Monitorul Oastei, nr. 103, 3 iunie 1918, partea regulamentară).
Regimentul 8 Vânători de Munte a participat la campania militară din Ungaria, din vara anului 1919, iar din luna noiembrie 1918 a fost retras la Braşov. Cu ajutorul său a fost înfiinţat Centrul de Instrucţie al vânătorilor de Munte de la Zărneşti, mutat în anul 1927 la Predeal.
Potrivit Ordinului Marelui Stat Major, Secţia I-a nr. 10.500 din 12 decembrie 1921, Vânătorii de Munte, constituiţi în trei Grupuri de Vânători de Munte, fiecare a două batalioane, au fost dislocaţi astfel : Grupurile 1 şi 3 în zona Braşovului, iar Grupul 2 la Sinaia. Batalioanele de vânători de munte au fost dislocate astfel : Batalionul 1 la Sinaia, Batalioanele 2 şi 3 la Abrud, Batalionul 4 la Predeal, iar Batalioanele 5 şi 6 la Braşov (Monitorul oficial, nr. 123, 6 septembrie 1922).
Odată cu înfiinţarea Consiliului Superior al Armatei, prin Decretul nr. 3721, din 22 august 1922, s-a constituit Comandamentul Trupelor de Munte, cu reşedinţa la Bucureşti (Arhivele Militare Române, Depozitul de arhivă Piteşti, Istoricul Corpurilor de Armată şi al Corpurilor Teritoriale, Dosar nr. 2, Inventar 2635, pg. 11.).
Prin Înaltul Decret nr. 1674 din 1 august 1923, s-a înfiinţat Divizia 1-a Vânători de Munte Sinaia şi Divizia a 2-a Vânători de Munte Bistriţa Năsăud. Cele două divizii au instruit contigentele de tineri în condiţii specifice armei Vânătorilor de Munte. Comandamentul Vânătorilor de Munte a primit denumirea de Corpul Vânătorilor de Munte (Registrele Istorice ale Corpului Vânătorilor de Munte, Diviziilor 1-a şi a 2-a Vânători de Munte). În anul 1937, Marele Stat Major prin Înaltul Decret nr. 1931 din februarie 1937 a desfiinţat cele două divizii de munte şi a înfiinţat trei Brigăzi Mixte de Munte : Brigada 1-a Mixtă Vânători de Munte la Sinaia, Brigada a 2-a Mixtă Munte la Bistriţa Năsăud, Brigada a 3-a Mixtă Vânători de Munte la Aiud (mutată în 1938 la Beiuş). În anul 1939 s-a înfiinţat şi Brigada a 4-a Mixtă Vânători de Munte la Aiud.
Toate brigăzile mixte vânători de munte au participat de la 22 iunie 1941 la luptele de eliberare a Bucovinei şi Basarabiei de Nord-Est, care au fost răpite de către Uniunea Sovietică prin Notele Ultimative din 26 şi 28 iunie 1940. După data de 14 august 1941, Vânătorii de Munte au participat împreună cu trupele de cavalerie şi mari unităţi de infanterie la luptele de pe Nipru, Nordul Mării de Azov, în Crimeea şi în Kuban, suferind mari pierderi de vieţi omeneşti şi tehnică de luptă.
De la 23 august la 6 septembrie 1944, trupele de Vânători de Munte au participat la acoperirea graniţelor ţării şi apoi la luptele de eliberare a Transilvaniei, Ungariei şi Cehoslovaciei. Jertfele trupelor de Vânători de Munte au fost foarte mari în cel de al doilea război mondial.
În prezent trupele de Vânători de Munte sunt supuse perfecţionării structurilor organizatorice, instruirii temeinice şi participării la îndeplinirea unor grele misiuni în militare în Afganistan, adăugând noi aprecieri la salba celor obţinute încă de la înfiinţare.
Bibliografie:
col. (rtr.) Gheorghe Suman, Istoria Vânătorilor de Munte, Editura Militară, 1997
col. (rtr.) Constantin Chiper, Cronica militară a judeţului Prahova, Editura Scrisul Prahovean, 2012
col. (rtr.) Gheorghe Suman
col. (rtr.) Constantin Chiper
25 OCTOMBRIE 2013 - ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI
Ziua Armatei a fost cinstită de membrii A.J.C.E. Prahova prin organizarea unui simpozion la Cercul Militar Ploiești și prin participarea la festivitățile organizate la Monumentul Vânătorilor, unde a fost depusă o coroană de flori împreună cu membrii OJCMRR „Aurel Vlaicu”. Inspectoratul Școlar Județean a fost reprezentat de doamna prof. dr. Maria Mariana Gheorghe.
Importanța acestei zile, a fost prezentată, într-o emoționantă alocuțiune (dublată de o interesantă prezentare în Power Point), de către col. (rtr) Constantin Chiper, în care au fost rememorate faptele eroice din al Doilea Război Mondial, în special pentru eliberarea părții de nord a Transilvaniei și au fost prezentați pe scurt câțiva dintre eroii prhoveni ai celui de Al doilea Război Mondial.
Cu acest prilej au fost înmânate într-un cadru solemn drapelele „Cultul Eroilor” școlilor „H.M.Berthelot” (îndrumător prof. Liliana Popescu) și „Grigore Moisil” (prof. Violeta Stan).
Copiii de la Școala Gimnazială „Grigore Moisil” Ploiesti, membri ai Cercului „Cultul Eroilor”, îndrumător prof. Stan Violeta, și cei de la Liceul „Carmen Sylva” au depus flori la Monumentul „Vânătorilor”.
Comandantul Garnizoanei Ploieşti, col. Tudor Curiman, a vorbit despre semnificaţia acestei zile și a și a depus o coroana de flori la Monumentul „Vânătorilor”
23 MAI-ZIUA ROMÂNILOR DIN BALCANI
La 10/23 mai 1905, Guvernul român a somat Imperiul otoman să recunoască, printr-un nou act, existența naționalității române în Imperiul otoman. În Gazeta Transilvaniei, ziar național al românilor din Transilvania, care apărea la Brațov, au fost înfățișat modul cum a fost primită la București de către politicienii români și opinia publică Iradeaua imperială otomană de recunoaștre a românilor (aromânilor/macedoromânilor) din imperiu.
Romanian Global News - singura agenție de presă a românilor de pretutindeni, prezintă câteva extrase din nr. 107 al Gazetei Transilvaniei din 14/27 mai 1905. La adresa de mai jos puteți citi aceste extrase.
9 MAI LA CÂMPINA-O SĂRBĂTOARE CONVENȚIONALĂ
Marian Dula, Alin Ciupala si Victor Dumitru au fost cei care au venit, astazi, 9 mai, in fata publicului prezent la bibiloteca municipala, si au vorbit despre tripla semnificatie a zilei. Cel care a luat primul cuvantul a fost colonelul Marian Dula, care, cu ajutorul unui videoproiector, pe care au rulat imagini cu monumente de razboi din oras, a sustinut prelegerea despre ”Operele comemorative de razboi din municipiul Campina”. In continuare, Alin Ciupala a vorbit despre ”10 Mai – De trei ori sarbatoare”, iar Inginerul Victor Dumitru a adus in prim plan istoria locala sustinand o prelegere despre ”Bombardamentele asupra Campinei din 1943 si 1944”. Liliana Ene, directorul institutiei, a fost cea care a tinut un discurs despre 9 mai, ca fiind Ziua Europei. La actiune a fost prezent edilul sef, profesori si elevi din liceele Energetic si Forestier. Despre cat de atenti erau tinerii la cele prezentate, este o cu totul alta poveste... Poate administratia locala ar trebui sa se gandeasca la o transformare a manifestarilor de acest gen, care sa devina mai atractive si mai putin inchistate (vezi galeria de imagini).
Articol publicat în Expresul de Prahova din 10 mai 2013
Moldova îşi sărbătoreşte tricolorul
27 aprilie 2013, Ziua drapelului naţional al Republicii Moldova este sărbătorită la nivel naţional pentru al treilea an consecutiv, la 27 aprilie, după ce în 2010 s-a decis să se revină la marcarea acestei zile. Pentru prima şi ultima dată până în 2010 sărbătoarea a fost marcată în 1990.
Cu ocazia Zilei drapelului naţional, în localităţile Vădeni (Soroca), Bălăneşti (Nisporeni) şi Lărguţa (Cantemir) are loc arborarea tricolorului pe noile catarge, instalate conform Dispoziţiei din 2 iulie 2012.
Drapelul Republicii Moldova este un tricolor cu benzi verticale – albastru, galben şi roşu, având proporţiile de 1:2 între lăţime şi lungime. Tricolorul a fost desemnat oficial drept drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputaţii primului legislativ, fiind arborat pentru prima dată pe cupola Parlamentului de către Gheorghe Ghimpu, fondatorul Frontului Naţional-Patriotic din Basarabia şi Nordul Bucovinei.
Drapelul Republicii Moldova este asemănător cu cele ale Andorrei şi Ciadului. Este de asemenea asemănător cu cel al României, dar diferă prin proporţia dintre lăţime şi lungime (2:3 al României), prin nuanţa albastrului (cobalt în România, albastru azuriu în Republica Moldova) şi prin prezenţa stemei pe culoarea galbenă. Steagul îmbină vechiul însemn heraldic al Moldovei – cap de bour.
Conform unor descrieri istorice, pentru prima oară tricolorul albastru-galben-roşu a fluturat la 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva în zona Comarnic-Prahova, România. Din 1917 tricolorul a fost adoptat şi de către moldovenii din Basarabia.
Din 1940, când teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost anexat la URSS, moldovenilor li s-a impus un drapel roşu-verde. Mai mulţi tineri din Orhei au fost împuşcaţi, iar alţii au fost condamnaţi la ani grei de închisoare după ce în noaptea de 24 decembrie 1940 au arborat tricolorul pe sediile unor instituţii statale. La începutul lui 1945, 4 bărbaţi din Ocniţa şi Edineţ, au înălţat tricolorul în localitate. Toţi patru au fost condamnaţi la moarte şi executaţi. Iar la 28 iunie 1966 în orăşelul Alexăndreni, de lângă Bălţi, un bărbat a confecţionat un tricolor românesc şi l-a atârnat pe coşul fabricii de zahăr. A fost arestat şi condamnat la doi ani privaţiune de libertate.
DESPRE DRAPELUL REPUBLICII MOLDOVA
1. Combinaţia de trei culori verticale - albastru, galben, roşu - de pe drapelul Republicii Moldova se mai regăseşte pe steagul României, cel al Ciadului şi pe cel al Andorrei;
2. La fel ca şi stema României, cea a Moldovei, adoptată în 1990, ilustrează un vultur auriu care ţine în plisc o cruce ortodoxă. Vulturul de pe stema Moldovei ţine în gheare un sceptru şi, în locul unei săbii, o ramură de măslin care simbolizează pacea;
3. Scutul roş-albastru de pe stema Moldovei înfăţişează capul de bour cu o roză, o lună crai-nou şi o stea, toate din aur. Aceste simboluri au fost atestate pentru prima dată din hrisovul din 30 martie 1392, emis de către domnitorul Roman I;
4. Spre deosebire de albastrul ultramarin de pe drapelul României, albastrul-smarald de pe steagul Moldovei este inspirat după albastrul de Voroneţ;
5. În 2010 au fost derivate patru variante de steaguri pentru preşedinte, preşedintele Parlamentui, prim-ministru şi Ministerul Apărării, după drapelul naţional. Astfel au fost stabilite steaguri cu marginile conturate în pătrate cu dimensiunea de 1/9 din lăţimea drapelului naţional. Fundalul stemei a fost ales violet pentru preşedinte, roşu pentru preşedintele Parlamentului şi albastru pentru premier. Standardul Ministerului Apărării urma să fie stabilit, până atunci funcţionând sub drapelul naţional;
6. Mai multe organizaţii guvernamentale au steaguri stabilite de Guvern şi Parlament, derivate din însemnele stemei naţionale. E vorba despre Departamentul pentru Situaţii Excepţionale, Serviciul Vamal, Poliţia de Frontieră, Serviciul de Informaţii şi Securitate şi Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industriale Periculoase;
7. Ziua drapelului este sărbătorită din 2010. În această zi, în 1990 tricolorul a fost aprobat oficial ca şi steag naţional al Moldovei;
8. Steagul Moldovei este unul dintre cele trei drapeluri naţionale din lume care nu arată identic pe faţă şi pe verso. Celelalte două sunt al Paraguay-ului şi al Arabiei Saudite;
9. Cele două feţe ale steagului moldovenesc - faţă şi oglindirea de pe verso - au fost stabilite printr-o lege adoptată pe 26 noiembrie 2010;
10. Indicele de culoare ale tricolorului moldovenesc apar înscrise în Albumul steagurilor naţionale şi al mărcilor distinctive tipărit în Franţa, în anul 2000.
„Am fost si eu la Alba Iulia si am vazut Unirea cea Mare!”
(Vezi Galeria de imagini)
Pe data de 29 noiembrie 2012, la Școala „Sfântul Vasile” din Ploiești s-a desfășurat o activitate dedicată Zilei Naționale a României. Copiii îmbrăcați în costume naționale, emoționați, și-au primit invitații, pe domnii profesori, cu pâine și sare, așa cum este obiceiul la români.
Sub atenta îndrumare a doamnei profesoare Simona Bratu au recitat poezii patriotice, au cântat cântece patriotice și au prezentat sceneta: „Am fost și eu la Alba Iulia și am văzut Unirea cea Mare!”.
Copii au văzut și au înțeles, cu sufletul lor curat, deși nu au fost acolo, ce înseamnă Unirea cea Mare. Dacă tânăra generație iubește și înțelege trecutul înseamnă că avem și viitor.
"Congresul General al Bucovinei, întrunit azi, joi, în 15/28 noiembrie,în Sala Sinodală din Cernăuți, considera că:
- de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevei și Cernăuților, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat;
-că în cuprinsul hotarelor acestei țări se găsește vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnițele domnești de la Rădăuți, Putna și Sucevița, precum și multe alte urme și amintiri scumpe din trecutul Moldovei;
-ca fiii acestei țări, umăr la umăr cu frații lor din Moldova și sub conducerea acelorași domnitori, au apărat de-a lungul veacurilor ființa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară și a cotropirei păgâne;
-că în 1774 prin vicleșug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei și cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor;
-că 144 de ani, poporul bucovinean a îndurat suferințele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naționale și care prin strâmbătați și persecuții caută sa-și înstrăineze firea și să-l învrăjbească cu celelalte neamuri cu cari el voiește să trăiască ca frate;
-că în scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca niște mucenici pe toate câmpurile de bătaie din Europa sub steag străin pentru menținerea, slava și mărirea asupritorilor lor și că ei drept răsplată aveau să îndure micșorarea drepturilor moștenite, isgonirea limbei lor din viața publică, din școala și chiar din biserică;
-că în acelașii timp poporul băștinaș a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogățiile și izvoarele de câștig ale acestei țări, și despoiat în mare parte de vechea sa moștenire;
-dară că cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, așteptat cu atâta dor și suferință va sosi, și că moștenirea lor străbună, tăiată prin granițe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ștefan, și că au nutrit vecinic credința că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor țărilor române dintre Nistru și Tisa într-un stat național unitar;
-constată că ceasul acesta mare a sunat! Astăzi, când după sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați s-a întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile și când în urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei și s-a prăbușit, și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat
dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea desrobirii noastre.
Drept aceea Noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind investit singur cu puterile legiuitoare, în numele Suveranității naționale,
Hotărâm:
Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare
până la Ceremuș, Colacin și Nistru,
cu regatul României."
Pe data de 20 iulie 1951, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a emis Decretul nr.125 în vederea declarării zilei de 2 octombrie, pentru prima oară, ca „ Ziua Forţelor Armate ale R.P.R.”.
Motivul acestei alegeri îl constituia faptul că, la 2 octombrie 1943, Stalin aprobase organizarea Diviziei „Tudor Vladimirescu” din prizonieri de război români, devenind, astfel, așa-zisul „ sâmbure” al viitoarei „Armate Populare” din România.
În 1958, prin Ordin al ministrului forţelor armate, s-a revenit la tradiţiile unităţilor şi marilor unităţi cărora li s-a permis să-şi sărbătorească sau să comemoreze principalele momente din toată perioada existenţei lor. Ideea după care întreaga armată română îşi avea „sâmburele” în Divizia „Tudor Vladimirescu” devenea astfel de domeniul trecutului.
În anul următor retragerii armatei sovietice din România, prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959, Ziua Forţelor Armate a fost mutată pe data de 25 Octombrie. În Decret nu se face nici o referire explicită la motivul acestei decizii. La vremea respectivă, ea a reprezentat un act de curaj.
Decretul nr. 381 din 01.10.1959, aparut in Buletinul Oficial nr. 27 din 05/10/59:
ART. 1 Ziua de 25 octombrie se declara „Ziua Fortelor Armate ale Republicii Populare Romane”.
ART. 2 Ziua Fortelor Armate ale Republicii Populare Romane este sarbatoare militara si populara. Ea este zi de repaus pentru militari si se sarbatoreste in armata potrivit regulamentelor militare si ordinelor Ministrului Fortelor Armate ale Republicii Populare Romane.
ART. 3 Decretul nr.125 din 27 iulie 1951 se abroga.
Motivul principal al deciziei de schimbare a Zilei Armatei trebuie căutat în faptele de arme ale Armatei Române şi în rezultatul acestora: reîntregirea graniţei de Vest a României şi anularea, de facto, a prevederilor Dictatului de la Viena. Acesta a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat efectiv de Armata Română pe câmpul de luptă, recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de pace
dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947.
Recunoaşterea importanţei zilei de 25 octombrie 1944 pentru istoria Armatei Române şi istoria naţională, în ansamblul ei, este pusă în evidenţă şi de faptul că autorităţile timpului şi-au asumat chiar riscul unor speculaţii nefavorabile lor, care puteau asocia faptele de arme cu ziua regelui Mihai, născut tot într-o zi de 25 octombrie, sau cu forma de guvernământ existentă înainte de 30 decembrie 1947.
ORDIN DE ZI nr. 104 din 25.10.1944 AL COMANDANTULUI ARMATEI A 4-A ROMANE prin care Generalul Gheorghe Avramescu evocă eroismul militarilor români în luptele duse pentru eliberarea patriei:
„Armata 4 Stat major
ORDIN DE ZI nr. 392 bis din 29 octombrie 1944
La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului răpit prin Dictatul de la Viena aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda dreptăţii neamului românesc.
Tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu pieptul vostru aţi făcut zăgaz de neînfrânt duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi. Apoi, alături de marea armată sovietică, aţi trecut la atac şi după lupte grele de zi şi noapte, fără răgaz, aţi înfrânt dârza apărare a Mureşului. Zdrobit de focul năprasnic al artileriei şi de necontenitele voastre asalturi, inamicul a fost gonit din Ardealul scump.
Prin ploi, prin noroaie şi drumuri desfundate, zi şi noapte aţi luptat cu un duşman dârz şi hotărât şi l-aţi învins.
Azi, când avangărzile trec pe pământ străin, pentru desăvârşirea înfrângerii definitive a duşmanului, gândul meu se îndreaptă către voi, cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul.
Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi scris în cartea de aur a neamului.
Încrezători în destinele neamului şi luând pildă de la cei ce au pus patria mai presus decât viaţa, continuăm lupta strâns uniţi în jurul steagului şi a tronului.
Comandantul Armatei 4
General de corp de armată Gheorghe Avramescu”.
muzică psaltică Anton Pann.
Printre invitaţi s-au aflat şi cei patru fruntaşi ai Revoluţiei din Ţara Românească: Nicolae Bălcescu, I.C. Brătianu, Cezar Boliac şi Gh. Magheru, participanţi la marea Adunare Naţională de la Blaj din 15-17 mai 1848 şi care, în drum spre Bucureşti, au făcut un popas de câteva zile la Braşov. Toţi invitaţii de la acea întâlnire amicală „au învăţat şi cântat împreună cântecul Deşteaptă-te, române!, mulţumind şi urând viaţă şi sănătate poetului Andrei Mureşianu”.
Textul a fost tradus şi în limbile altor popoare (bulgar, iugoslav, italian, francez) iar în anul 1900 a fost imprimat pe disc de ebonită în SUA, în interpretarea solistului Al. Pascu. Peste zece ani, respectiv în 1910, o fanfară militară reunită din Bucureşti şi Iaşi, a realizat prima versiune instrumentală a Imnului Deşteaptă-te, române!, iar renumitul cor mixt din Lugoj, dirijat de maestrul Ion Vidu, în acelaşi an, 1910, a imprimat prima versiune corală ce s-a răspândit în toate provinciile româneşti.
doamna Eleonora Arbănaș - preşedintele Fundaţiei “Aviator Alexandru Şerbănescu.
27 martie 2012 - UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA ÎN CUGET ŞI SIMŢIRI
În Ziua de 30 martie profesorul Ion Negrei şi col. (rtr) Constantin Chiper au participat la o emisiune difuzată la televiziunea Valea Prahovei, intitulată „Unirea Basarabiei cu România în cuget şi simţiri”.
ZIUA EROILOR
EROUL NECUNOSCUT