SERIALE POETICE PENTRU ‹‹NEMURIREA NOASTRĂ››

 

Din dorinţa de a omagia sacrificiile generaţiilor trecute, care au acţionat, acum un veac, pentru întregirea României, am demarat, începând de săptămâna trecută (cu prilejul Învierii Domnului) până la centenarul Marii Uniri (1 Decembrie 1918), două seriale:

- «DIN UITARE ADUNATE - VERSURI CARE AU STRĂBĂTUT VEACUL»

- «ACOLO ESTE ȚARA MEA / ȘI NEAMUL MEU CEL ROMÂNESC, VERSURI CARE AU TRECUT PRUTUL… ȘI NE-AU RĂMAS ÎN SUFLET »

 

Săptămânal, duminica, vom posta, în cadrul serialului ‹‹DIN UITARE ADUNATE - VERSURI CARE AU STRĂBĂTUT VEACUL››, versurile unei poezii sau ale unui cântec patriotic, scrise, de regulă, cu prilejul Războiului de Independenţă, a Războiului de Întregire Naţională, precum şi în perioada interbelică.  

 

În fiecare săptămână, sâmbăta, vom posta în cadrul serialului intitulat ‹‹ACOLO ESTE ȚARA MEA / ȘI NEAMUL MEU CEL ROMÂNESC, VERSURI CARE AU TRECUT PRUTUL… ȘI NE-AU RĂMAS ÎN SUFLET››, câte o poezie aparținând unor scriitori din Basarabia și Bucovina.

 

În momentul în care vom avea suficient „material”, intenţionăm să lansăm şi un serial intitulat „RĂDĂCINI ROMÂNEŞTI PESTE MĂRI ŞI ŢĂRI”, în cadrul căruia dorim să publicăm poezii, eventual şi proză scurtă, scrise de români trăitori în afara graniţelor României, în Europa sau pe alte continente ale lumii, care nu şi-au uitat obârşia, care şi-au exprimat sau îşi exprimă în scris respectul, dorul şi dragostea faţă de ţara strămoşilor lor.

 

Avem, deja, în baza noastră de date peste 100 de poezii pentru primul serial.

Baza de date cuprinzând poezii de dincolo de Prut este în curs de lărgire, cu concursul poeţilor de peste Prut.

 

Invităm pe membrii Asociaţiei „Cultul Eroilor”, pe elevii din cercurile „Cultul Eroilor” şi pe toţi cei care iubesc România, din ţară şi de pe toate meridianele Terrei şi care accesează pagina noastră, să ne trimită poezii inedite sau mai puţin cunoscute, care se încadrează într-una din cele trei categorii,  precizând autorul, sursa şi alte detalii pe care le vor considera necesare. La rândul nostru, vom preciza cine este persoana care ne-a furnizat poezia respectivă.

 

„La zidirea Soarelui, se știe, / Cerul a muncit o veșnicie, / Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu, / Ne-am ales cu domnul Eminescu. / Domnul cel de pasăre măiastră, / Domnul cel de nemurirea noastră.”

Noi românii ne-am ales cu mulți poeți, care au contribuit cu pana lor, muiată în dragoste și dor la ‹‹nemurirea noastră››,  la creșterea și formarea celor care au luptat ori au trudit la „creșterea limbii românești și a patriei cinstire”, dar și la îmbărbătarea ostașilor care au contribuit la apărarea fruntariilor și a libertății noastre.

Suntem convinși că readucerea în memorie a trudei lor poate contribui la renașterea noastră.

Vă mulțumim anticipat pentru sprijin.

Dacă este mai greu să construim în piatră monumente care să contribuie la „nemurirea noastră”, sperăm ca scrisul să facă acest lucru.

CUVÂNTUL ZIDEȘTE, a zidit mereu și sperăm să zidească, în continuare, temelia neamului românesc.

Col.(r) Petrea CUJBĂ

 

Acolo este țara mea/Și neamul meu cel românesc…

Versuri care au trecut Prutulși ne-au rămas în suflet

 - - - - - - - - II - - - - - - - - - -

DE UNDE VIN ŞI CINE SÂNT? 

 Se-ntreabă bobul de secară 

Care răsare din pământ, 

Poate pentru întâia oară: 

– De unde vin şi cine sânt?

 În fruct sămânţa dormitează,

Ferită de ninsori şi vânt,

Când se întreabă, în amiază:

– De unde vin şi cine sânt?

 A nins spre ziuă cu petale 

Cum ninge, paşnic, pe pământ. 

Se-ntreabă vântul în cavale:

– De unde vin şi cine sânt? 

Se lasă noaptea peste zare 

Şi amuţeşte orice cânt

Şi-n gând se-ntreabă fiecare:

– De unde vin şi cine sânt?

Gheorghe REABŢOV - profesorul cu suflet de poet.

 Orice poet adevărat poartă în suflet neapărat icoana durerii – o afirmau şi strămoşii noştri latini doar că într-o altă formulă, iar profesorul, omul de litere, savantul, poetul Gheorghe Reabţov, cu toate ipostazele numite în primul rând, nu este o excepţie, când, trăind trecutul, îl acceptă ca modelare a prezentului, dar şi a viitorului, mărturisind: „Mă doare clopotul de-aramă, / Mă doare bobul din ţărâne, / Mă doare mustul de la cramă / Şi grinda caselor bătrâne”...
Poezia lui Gheorghe Reabţov este o cupă cu apă de izvor ce ţi-o întinde ca să-ţi sorbi cu ea neliniştile.
Scrisul poetic caligrafiat de filologia profesorului Gheorghe Reabţov („am muiat peniţa-n rouă / şi-am frânt inima în două...”) şi-a acceptat botezul în roua dimineţilor pe cele două maluri ale inimii.
Setea de cuvânt a lui Gheorghe Reabţov e şi setea multora dintre noi şi e binevenită (Lidia GROSU).
Citind poezia lui Gheorghe Reabţov, ne simțim ca și cum am primi din nou botezul, în roua dimineţilor, pe cele două maluri ale Prutului.

 

 

LIRICA NEAMULUI ROMÂNESC

DIN UITARE ADUNATE - VERSURI CARE AU STRĂBĂTUT VEACUL

- - - - - - - - - II - - - - - - - - - -

CÂNTEC OSTĂŞESC - George COȘBUC 


Caii sar şi frâu-şi muşcă
Jos prin văi e fum de puşcă,
Corbi s-arată croncănind.
Stau de-atac duşmanii gata -
Uite-o-n zbor întunecata
Moarte-acum spre noi venind!

Ştim cu toţii ce ne-aşteaptă!
Sus spre Domnul mâna dreaptă
Ridicaţi-o dar, jurând!
Pentru sfânta noastră lege,
Pentru neam şi pentru rege
Toţi c-o inimă şi-un gând!

Nu mi te mâhni, copile,
Cine are-n luptă zile
Nu s-atinge plumb de el.
Ori aici, ori dealtădată,
Moartea nouă tot ni-e dată
Fiecăruia-ntr-un fel.

Glas de trâmbiţă răsună
Şi coloanele s-adună
Fiţi cu inimă, copii!
Nu e rece glas de-aramă,
Ci e jalnic plâns de mamă,
Plânsul sfintei Românii!

Tu ne vezi din cer, Părinte,
Fie-ţi şi de noi aminte
Că suntem şi noi ai Tăi!
Fie-i blestemat mormântul
Cui îşi calcă jurământul.
Şi-am jurat pe cer, flăcăi!

Lasă tobele să bată!
Căpitane, du-ne-odată
Unde-i foc şi unde-i fum.
Steagu-n vânt! Trăiască ţara!
Vesel sune-acum fanfara,
Dumnezeu cu noi de-acum!

 

LIRICA NEAMULUI ROMÂNESC

Acolo este țara mea/Și neamul meu cel românesc…

Versuri care au trecut Prutul… și ne-au rămas în suflet

- - - - - - - - I - - - - - - - - - -

PRIMA ÎNTÂLNIRE CU AI SĂI

- Bun sosit acasă! Te așteptam cu dor!

Dar spune: n-ai adus din zări albastre,

De la străini, idei și idealuri de-ale lor, 

De parcă noi nu  le-am avea pe ale noaastre? 

 

Vezi, primăvara cu vopselele-i măiastre, 

Pictează lunci și dealuri, ce, ușor, 

Numească-le chiar cineva mai proaste, 

Dar nu-s culori împrumutate în covor. 

 

- Al vostru sânt! Cu gândul și simțirea! 

Glorii străine - nu schimb pe-amintirea 

Bunilor mei, în patrie rămași. 

 

Eu intru-n Patrie, ca-ntr-un altar divin, 

Cu sufletul curat, și el se-adună din 

Iubire de Moldova și ură de vrăjmași. 

Alexandru HÂJDĂU, din volumul „Clipe de inspirație”

 

LIRICA NEAMULUI ROMÂNESC 

DIN UITARE ADUNATE

 VERSURI CARE AU STRĂBĂTUT VEACUL

- - - - - - - - - I - - - - - - - - - -

IMN - ŞTEFAN OCTAVIAN IOSIF

Către cer înalți întrebătoare,

Ochii, Ţara mea !

Vezi că negri nori vin să nfăşoare

Miază-noapte, răsărit-de-soare

Şi presimţi că vine vreme rea.

 

Eşti deprinsă tu cu astfel de vreme

Azi ca şi n trecut...

De fără-de-legi Ardealul geme,

Plină-i Bucovina de blesteme,

Plânge Basarabia sub cnut.

 

Şi prin munţi şi văi bogate n roade

Tremură tânjind

Un vlăstar plăpând al tău, şi cade

Năpădit de crâncene noroade,

E pribeagul păcurar din Pind !

 

Când în alte ţări, pe care soarta

Le-a cruţat mereu,

Înfloreau ştiinţele şi arta, —

Neclintită tu ai stat la poarta

Neamurilor, şi-ai luptat din greu !

 

Ai luptat,- și alții se înfruptă

Azi pe urma ta —

Ia ta-i o zdreanţă n patru ruptă...

Totuşi, ţara mea vitează, luptă!

Luptă, până ce mai poţi lupta!

 

Cel ce ntoarce foile istoriei

Ştie că tu ai

Multe nfrângeri, dar mai multe glorii;

Că de strajă treji îţi stau feciorii,

Căciularii marelui Mihai !

 

Ştie că nici Dunărea nu doarme,

Că voinici tu creşti

Cari, când tu le vei striga „la arme !”

Vor sări să nfrunte şi să sfarme

Chiar măreţe oşti împărăteşti! 

 

 

 

E SĂRBĂTOARE  

E sărbătoare pe câmpie, şi-n suflete e sărbătoare, 

Învie firele de iarbă sub ploaia razelor de soare. 

Sunt Paştile cele frumoase, şi-n fire zvonul lor străbate,

Clopotniţa-şi îndoaie trudnic încheieturile uscate. 

Arama strigă când se zbate măiastra clopotului limbă, 

Eu simt strigarea ei aprinsă, şi-n vorbe sufletul o schimbă: 

Voi toţi cari suferiţi şi plângeţi sub larga-ntindere albastră 

Veniţi, veniţi, căci va să vie curând împărăţia voastră! 

Veniţi voi, obidiţii lumii, cu buzele înfrigurate, 

Voi, chinuiţii de arsura unei tăceri îndelungate; 

Voi, osteniţi fără nădejde, voi, slujitorii fără plată, 

Voi, căror vremea v-a dat veşnic numai porunca blăstămată; 

Voi, ce muncirăţi pentru alţii, trudind cu mâinile-amândouă, 

Veniţi, căci zvonul meu acuma vesteşte învierea, vouă! 

Voi, cei cu fruntea de sudoare, cu genele de lacrimi ude, 

Eu cerului vă strig durerea, şi Dumnezeu din cer aude! 

Aduc lumina care sparge şi sfarmă capişti de păcate, 

Zăvoarele mucigăite din temniţe întunecate! 

Eu celor orbi dezleg azi taina înfricoşată de-a vedea, 

Şi prăznuiesc, că-n al lor suflet învie învierea mea! 

Ascultă mintea mea supusă, genunchii mei se pleacă-ncet

Şi-aduc prinosul închinării celui de neam din Nazaret.  

 Octavian GOGA - „Luceafărul”, Sibiu, 1 mai 1907, Din volumul „Ne cheamă pământul”, 1909

 

 

31 OCTOMBRIE-ZIUA NAŢIONALĂ A ARHIVELOR

Ziua de 31 octombrie este sărbătorită în România ca zi naţională a ARHIVELOR

În casa unei familii există trei lucruri deosebit de importante:

1. Biblioteca, în care se păstrează cărțile achiziționate de-a lungul mai multor generații.

2. Debaraua în cre sunt depozitate lucruri vechi, dar cu importanță sentimentală.

3. Mica „arhivă” de familie, în care sunt păstrate cu grijă actele, documente importante, hârti și poze care reflectă „istoricul” familiei.

  Cu atât mai mult, în viața unui popor, cele trei elemente, reprezentate de bibliotecile naționale și locale, de muzee și de arhive au o importanță vitală.

„Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un  copil care nu își cunoaște părinții”, spuneaNicolae Iorga.

Istoria este cunoscută în mare parte prin intermediul documentelor. Iar documentele sunt păstrate în arhive. Despre care, tot Nicolae Iorga, ne învață că „nu sunt simple depozite de acte vechi, ci adevarate laboratoare de cercetare stiintifică.”

Scopul cu adevărat măreț al unei vieți este  să o trăiești pentru ceva care va dăinui și după tine. Și dacă un individ este bine să lase ceva în urma sa, UN POPOR ESTE OBLIGAT SĂ O FACĂ, lăsând moștenire urmașilor istoria sa, toate realizările sale.

Cei setoși de cunoașterea trecutului știu că „ARHIVARII” sunt adevărați păstrători ai istoriei unui neam.

Și păstrătorii istoriei sunt, poate, la fel de bravi ca eroii care au făcut istoria. Și la fel de importanți ca cei care scriu istoria.

Documentul prezentat în postarea noastră anterioară, „Despre starea de acum a Cămării Sării Maramureșene...” demonstrează cum un document oarecare poate fi important, dacă este bine păstrat și citit. Din păcate, deși avem din ce în ce mai multe dovezi și argumente că în acest spațiu geografic s-a născut cea mai veche scriere cunoscută până în prezent, noi, ca popor, avem prea puține documente scrise rămase de la înaintași, fiind obligați de multe ori să ne aflăm istoria din documentele altora, care sunt fie subiective, fie răuvoitoare chiar, fie puțin cunoscute de către noi, din nepăsare sau nepricepere.

Iată de ce devine din ce în ce mai imperativă obligația de a onora cum se cuvine arhivele de stat, ale instituțiilor și colectivităților locale, ale societăților economice și chiar și pe cele personale.

Și, la urma urmei, arhivele au și o valoare foarte practică, nenumărate fiind cazurile când viața unor oameni a luat un alt curs datorită găsirii sau negăsirii unor documente de arhivă.

Întregul nostru respect pentru cei care, renunțând la gloria personală, și-au închinat viața înregistrării și păstrării realizărilor altora, cu speranța că aceste realizări vor îmbogății civilizația umană în veacurile care vor urma.

Istoria Arhivelor Naţionale a cunoscut acelaşi traseu sinuos şi dificil al constituirii statului nostru modern, contribuind în mod esenţial la geneza modernităţii româneşti.

Înfiinţate oficial în Ţara Românească şi Moldova prin Regulamentele Organice (1831-1832), instituţiile de arhivă de la Iaşi şi Bucureşti S-AU UNIFICAT LA 31 OCTOMBRIE 1862, în contextul politic creat după unirea celor două principate extracarpatice. După 1918, instituţia s-a extins prin crearea de direcţii regionale în Transilvania, Basarabia şi Bucovina.

Pentru perioada anterioară secolului al XIX-lea, nu trebuie însă trecută cu vederea existenţa unor arhive de pe lângă cancelaria domnească, a celor păstrate de către autorităţile ecleziastice, ca şi a arhivelor private constituite de către dregători de diverse ranguri în ierarhia boierească. Dintre acestea, cele mai vechi locuri de păstrare a documentelor le-au constituit mănăstirile, care, datorită caracterului lor sigur, permiteau gruparea inclusiv de documente laice. Astfel, în 1775, este atestată existenţa unei Arhive generale a Mitropoliei Bucureştilor, unde se păstrau şi diferite acte particulare, de tipul hotărniciilor.
De atunci şi până în prezent, misiunea ARHIVELORa rămas neschimbată. Instituţie de interes naţional, Arhiveledeţin şi administrează cel mai important patrimoniu istoric al României, garantând conservarea informaţiei pentru viitor.

Ziua de 31 octombrie oferă și o ocazie excelentă de a rememora activitatea înaintaşilor: Gheorghe Asachi, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Gheorghe Sion, Vasile Alecsandri, Cezar Boliac, B.P. Haşdeu, Dimitrie Onciul, Constantin Moisil, Aurelian Sacerdoţeanu şi de a analiza în mod obiectiv prezentul şi perspectivele instituţionale.

Un sincer „L mulți ani!” și cât mai multe realizări celor care lucrează la Direcţia Judeţeană Prahova a Arhivelor Naţionale, condusă de doamna Raluca Andreescu.

 

ARC PESTE TIMP

12 septembrie 1919 - 12 septembrie 2014

 

„NEAMUL ESTE ETERN PRIN CULTUL EROILOR”NICOLAE IORGA

 

Anul acesta, membrii activi şi simpatizanţi ai Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” sărbătoresc 95 de ani de la înfiinţarea „Societăţii Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război”.

 

Făcând o retrospectivă în timp, ne amintim că după încheierea războiului pentru întregire statală şi eliberare naţională (1916-1919), pe întregul teritoriu al României se aflau ostaşi români înhumaţi, în munţi, pe văi şi şesuri, care căzuseră la datorie. Conducerea statului român a emis Decretul-Lege nr.715, din 14 ianuarie 1919, prin care s-au expropriat terenurile unde erau înhumaţi ostaşii morţi în războiul de întregire a neamului românesc, amenajându-se cimitire, mausolee şi monumente ale eroilor.

 

În baza Decretului – Lege nr. 4106, din 12 septembrie 1919, statul român a adoptat măsura înfiinţării „Societăţii Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război”, având nobilele misiuni de a îngriji şi păstra mormintele şi operele comemorative de război, care s-au realizat, a descoperi noi morminte ale ostaşilor căzuţi pentru patrie, în perioada 1916-1921, a aduce îmbunătăţiri cimitirelor eroilor şi a organiza ceremoniale religioase şi militare la mormintele eroilor. Comitetul „Societăţii Mormintele Eroilor  Căzuţi în Război” a avut preşedinte de onoare pe Regina Maria şi preşedinte executiv pe Miron Cristea, Episcop de Caransebeş, Mitropolit primat şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române din anul 1925. „Societatea Mormintele Eroilor Căzuţi în Război” a funcţionat de la început sub înalta ocrotire a Reginei Maria, a Bisericii Ortodoxe Române şi conducerea Ministerului de Război, respectiv a Ministerului Apărării Naţionale, după demobilizarea armatei şi trecerea ei la statutul de pace, la data de 1 aprilie 1921. Societatea şi-a desfăşurat activitatea sub această denumire până la data de 31 mai 1927, când, în conformitate cu prevederile Legii asupra mormintelor de război din România, decretată cu nr. 1699, şi-a schimbat denumirea în Societatea „Cultul Eroilor”, care a activat sub acest nume până în anul 1940. La data de 27 iulie 1940 a fost adoptată Legea Regimului Mormintelor şi Operelor Comemorative de Război, iar Societatea „Cultul Eroilor” (la doi ani, de la decesul Reginei Maria) s-a transformat în Aşezământul „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor.

 

Aceste organisme au făcut propuneri Casei Regale şi Guvernelor României pentru a omagia şi comemora eroii neamului românesc. Astfel, Guvernul României, prin Decretul – Lege nr. 1693, din 20 aprilie 1920, a aprobat propunerile făcute de Biserica Ortodoxă Română şi Ministerul de Război pentru a se sărbători în fiecare an, Ziua Eroilor, în ziua când se sărbătoreşte Înălţarea Domnului Iisus Hristos la ceruri. După propunerea Comitetului „Societăţii Mormintele Eroilor căzuţi în Război”, guvernul României a aprobat în luna mai 1923 procedurile pentru stabilirea „Eroului Necunoscut”, care a fost stabilit dintre osemintele a zece ostaşi, căzuţi în luptele de pe Valea Jiului, Valea Prahovei, Transilvania, Bucureşti-Argeş-Neajlov, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Târgu Ocna, Dobrogea şi Basarabia, dispuse în zece sicrie din fag, zincate. Aceste sicrie au fost aduse în Biserica „Buna Vestire” din Mărăşeşti în ziua de 15 mai 1916 şi a fost desemnat elevul Amilcar Săndulescu din Liceul Militar „Dimitrie A. Sturza” Craiova, pentru a desemna eroul necunoscut. După ceremonialul religios, acest tânăr s-a oprit în dreptul sicriului cu nr.4, exprimându-se: „Acesta este tatăl meu”. Aşa a fost stabilit eroul necunoscut. Sicriul cu osemintele „Eroului Necunoscut” a fost transportat în capitală, depus în după amiaza zilei de 15 mai, în Biserica „Mihai Vodă” (în ziua de 16 mai s-a desfăşurat pelerinajul populaţiei la catafalcul „Eroului Necunoscut”) şi înhumat în faţa Muzeului Militar Naţional din Parcul Carol I, în ziua de 17 mai 1923 (era Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor).

 

În virtutea legilor adoptate, în perioada interbelică, Societatea „Cultul Eroilor” a adunat în cimitirele definitive ale eroilor, osemintele a 200.000 de eroi români şi străini, care se aflau în morminte izolate sau grupuri de morminte răzleţe; a repatriat din şi în străinătate rămăşiţele a peste 1.500 eroi, pe baza convenţiilor stabilite; a construit 106 cimitire militare definitive şi 14 mausolee; s-au asimilat mormintele de război şi cele ale ostaşilor şi civililor căzuţi în timp de pace în luptele pentru apărarea graniţelor, a ordinii publice şi a siguranţei de stat; s-au înhumat ostaşii beligeranţi şi foşti inamici, căzuţi în luptele de pe teritoriul României.

 

La data de 8 iunie 1948, în baza Decretului nr. 48 al Marii Adunări Naţionale din 29 mai 1948 şi a Deciziei Consiliului de Miniştri nr. 297 din 8 iunie 1948, Aşezământul „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor a fost desfiinţat, patrimoniul său fiind trecut la Ministerul Apărării Naţionale. La data de 28 mai 1949 s-a înfiinţat Biroul „Cultul Eroilor” în cadrul Muzeului Militar Naţional.

 

În anul 1949 prin Decretul-Lege nr. 71 s-a hotărât comemorarea şi omagierea eroilor în ziua de 9 mai. La data de 1 septembrie 1951, în cadrul Muzeului Militar Central s-a înfiinţat Serviciul Operelor Comemorative Militare de Război, care a continuat activitatea Aşezământului „Cultul Eroilor”. Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 948 din 19 iulie 1952, Comitetele Executive ale Sfaturilor Populare orăşeneşti şi comunale au fost obligate să îngrijească Cimitirele ostaşilor români şi sovietici. În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958, Monumentul funerar al Ostaşului Necunoscut a fost strămutat la Mausoleul de la Mărăşeşti. Prin circulara Consiliului de Miniştri nr. 17632 Cimitirele ostaşilor români şi sovietici au fost trecute în administrarea Ministerului Forţelor Armate.

 

Prin Decretul Consiliului de Stat al RSR din 23 octombrie 1975 a fost reglementat regimul mormintelor şi operelor comemorative de război.

 

La data de 25 octombrie 1991 mormântul „Ostaşului Necunoscut” a fost readus în Parcul Carol I din Bucureşti şi la 25 octombrie 2006 din iniţiativa Oficiului Naţional „Cultul Eroilor”, mormântul a fost mutat pe vechiul amplasament.   

 

Ministerul Apărării Naţionale a aprobat iniţiativa unui grup de cadre active pentru a înfiinţa, în anul 1990, Secţia pentru valorificarea tradiţiilor militare şi a patrimoniului istoric-militar, cărora s-a alăturat un grup de ofiţeri în rezervă şi retragere, împreună înfiinţând în anul 1991, „Comitetul Naţional pentru Restaurarea şi Îngrijirea Monumentelor şi Cimitirelor Eroilor”, care a primit personalitate juridică prin Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, nr. 664, din data de 19 noiembrie 1991. De la înfiinţare, Comitetul Naţional pentru Restaurarea şi Îngrijirea Monumentelor şi Cimitirelor Eroilor a preluat obiectivele şi activităţile fostului Aşezământ Naţional „Regina Maria” pentru „Cultul Eroilor”. Comitetul a funcţionat sub patronajul Ministerului Apărării Naţionale şi al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române. În toate judeţele ţării s-au înfiinţat comitete judeţene, municipale, orăşeneşti, comunale şi săteşti.

 

Răspunzând propunerii Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, la 30 mai 1995, prin Legea nr. 48, Parlamentul României  a proclamat sărbătorirea Zilei Eroilor, în ziua care se sărbătoreşte Înălţarea Domnului Iisus Hristos la Ceruri, revenindu-se la tradiţia făurită în perioada interbelică.

 

Cu prilejul celei de a treia Conferinţe Naţionale a „Comitetului Naţional pentru Restaurarea şi Îngrijirea Monumentelor şi Cimitirelor Eroilor”, în ziua de 28 noiembrie 1997 s-a hotărât schimbarea denumirii Comitetului Naţional în Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor”. De asemenea, s-a hotărât reluarea tradiţiei interbelice, de editare a Revistei „România Eroică”, care a devenit organul de presă al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” (La 1 aprilie 1920 s-a editat primul număr al Revistei” Cultul Eroilor Noştri”) . În prezent, în 23 de judeţe din ţară se editează reviste ale filialelor, cum sânt: Eroica în Dâmboviţa, Prahova Eroică, Buzăul Eroic, Brăila Eroică, Galaţiul Eroic, Bacăul Eroic, Vrancea Eroică, Plăieşii Suceava, „Eroii noştri” Iaşi, Argeşul Eroic, Doljul Eroic, Vâlcea Eroică, Pontica Constanţa, Aradul Eroic ş.a.

 

Adunarea generală a Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” din 20 martie 2011 a aprobat propunerea Biroului Executiv Central de  a se adăuga în titulatura A.N.C.E. numele „Regina Maria”.

 

Cu mare bucurie am primit Hotărârea Guvernului României nr. 698, publicată în Monitorul Oficial nr. 619 din 19 august 2014, conform căreia, ANCERM a primit Statut de Utilitate Publică.

 

ASOCIAŢIA JUDEŢEANĂ „CULTUL EROILOR” PRAHOVA s-a înfiinţat la data de 24 octombrie 1994, dându-ne prilejul ca anul acesta să aniversăm 20 de ani de eforturi şi împliniri pentru înfiinţarea a 58    subfiliale, cu 190 membri cotizanţi şi peste 9000 de membri simpatizanţi, 190 Cercuri ale „Cultului Eroilor”, îngrijirea împreună cu reprezentanţii administraţiei locale, ai armatei şi şcolilor a celor 14 Cimitire ale eroilor, 196 opere comemorative de război. După anul 1990, Prefectura Prahova, Consiliul judeţean Prahova şi primăriile din Vălenii de Munte, Poiana Câmpina, Brazi, Aluniş, Cosminele, Cornu, Slănic Prahova, Bărcăneşti, Popeşti, Poienarii Burchii, Puchenii Moşneni, Măgurele, Podenii Noi, Şoimari, Berceni, Lipăneşti, Boldeşti Scăeni  au construit noi troiţe şi monumente ale eroilor. În alte localităţi s-au făcut reparaţii ale cimitirelor eroilor şi operelor comemorative de război: Vâlcăneşti, Sinaia, Buşteni, Azuga, Câmpina, Mizil, Vărbilău, Slănic Prahova, Poienarii Burchi, Ciorani, Urlaţi, Ceptura, Poienari Apostoli, Apostolache, Valea Călugărească, Drăgăneşti, Dumbrăveşti, Drajna, Ceraşu, Ariceşti Rahtivani, Ariceşti Zeletin, Vărbila, Albeşti Paleologu, Gherghiţa.

 

Asociația prahoveană „Cultul Eroilor” a stabilit şi desfăşurat relaţii de colaborare cu organizaţii similare din Republica Moldova, începând de la 1 iunie 2006, când membrii noștri au participat la inaugurarea Cimitirul eroilor români de la Ţiganca, continuând cu inaugurarea Cimitirului eroilor de la Cania şi a monumentului eroilor de pe Dealul Epureni, obiective situate în aceiaşi zonă din Raionul Cantemir. Au urmat vizitele de la Chişinău, Străşeni, Cimişlia, Hânceşti, Călăraşi ş.a. Acest drum deschis de coloneii Constantin Chiper, Puiu Cujbă, Nicolae Moise s-a bătătorit după alăturarea subfilialelor Văleni de Munte, Câmpina şi Mizil. Vizitele în Slovacia şi Cehia a generalului Gheorghe Răucea şi colonelui Puiu Cujbă, urmate de relaţiile stabilite între subfiliala Câmpina şi asociaţii similare din Germania prin eforturile colonelului Marian Dulă şi surpriza plăcută realizată de maiorul profesor şi inginer Adrian Popescu din Sinaia cu prilejul vizitei din Franţa.     

 

Din iniţiativa Biroului Executiv al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” , filiala   Prahova, se editează, începând din anul 2011, REVISTA „PRAHOVA EROICĂ”, ajungându-spână în prezent la nr. 7. În paginile sale se omagiază eroismul străbunicilor şi bunicilor noştri prahoveni, făurit în luptele pentru apărarea integrităţii teritoriale a României şi a fiinţei naţionale a poporului român.  

 

Eroii căzuţi la datorie luminează puternic pământul patriei. Ştiuţi sau neştiuţi, biruitori sau înfrânţi, anonimi sau rămaşi în legendă, ei au intrat în conştiinţa noastră ca şi limba, tradiţia sau frumuseţile plaiurilor româneşti. Ei s-au aruncat în braţele morţii şi continuă să trăiască printre noi.

 

Cu prilejul Zilei Eroilor şi al Înălţării la Ceruri a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, şi al altor sărbători naţionale, ne înclinăm frunţile, cu smerenie, în faţa străbunilor, care au făurit poporul român şi au apărat cu preţul vieţii lor fruntariile ţării. Participând la ceremonialul religios şi militar, sub acordurile „Imnului Eroilor” să depunem florile recunoştinţei şi să aprindem lumânări la mormintele eroilor noştri. Permanent este bine, să ne conducem după pildele poetului Nichita Stănescu, în poezia „Nu-l uitaţi!”:

 

     Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,                                    

 

     Lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă                

 

     Ca şi cum ar fi viu între noi,                                           

 

   Ca şi cum s-ar fi întors acasă.                                         

 

                                        

Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,     

 

Strigaţi-l din când în când pe nume,            

 

Ca şi cum el ar fi viu printre noi                             

 

Şi-atunci el va surâde în lume.                                             

col. (rtr.) Constantin CHIPER

 

29 APRILIE – ZIUA VETERANILOR DE RAZBOI LA CÂMPINA

Câmpina și-a onorat veteranii de război, membrii Asociației „Cultul Eroilor” fiind și în acest an, ca de obicei, alături de aceștia. Vă prezentăm relatarea domnului col. (rtr) Marian Dulă și fotografii de la acest eveniment.  

„Veteranii de război din municipiul Câmpina, activând în Asociaţia Veteranilor de Război și în Asociaţia „Cultul Eroilor”, au fost prezenţi în mijlocul elevilor din scoli şi licee pentru glorificarea faptelor de arme săvârşite de ei şi camarazii lor, în al doilea război mondial.

Încă din anul 2008, imediat după instituirea ZILEI VETERANILOR DE RAZBOI, autorităţile municipiului Câmpina au dispus sărbătorirea Zilei Veteranilor de Război, a celor care au dat dovadă de eroism pe câmpurile de luptă pentru a lăsa urmaşilor moştenirea sacră, PATRIA, la adăpostul căreia fiinţa noastră şi libertatea sunt ocrotite.

În judeţul Prahova mai vieţuiesc doar 794 de veterani de război faţă de 23.000 în 1992, iar în Câmpina răspund „prezent” numai 26 de eroi ai celui de-al Doilea Război Mondial.

În cartierul « Veteranilor », municipalitatea a dat nume de veterani de război unor străzi: gl. bg. Ioan Stoica și col. Haralambie Săvulescu (luptători din al doilea război mondial). Trei dintre veteranii de război au primit apreciatul titlu de cetăţean de onoare. Este vorba despre slt. Purje Petru gl. Bg. Stoica Ioan (cavaler al Ordinului Militar „Mihai Viteazul”) și col. Salcu Ioan (decorat cu „Coroana României”).

La 29 aprilie, Ziua Veteranilor de Război, a fost sărbătorita, la Câmpina, in sala de la parterul Casei Căsătoriilor, construcţie renovată anul trecut, in care se desfasoară activitati de evidenta persoanelor, dar si oficierea de căsătorii, intr-un decor retro cu imagini din Câmpina de altădată.

Acolo, dintre cei 26 de veterani câmpineni, au fost prezenţi doar 8, deşi confirmaseră participarea un număr de 17, sănătatea nepermiţându-le celor mai mulţi să iasă din casă. Cu toate că acţiunea a avut loc intr-un cadru restrâns, acest lucru nu a diminuat farmecul si plăcerea celorlalţi invitaţi, care au avut ocazia să vadă adevăraţii eroi ai României, in carne si oase. E drept că bătranetea si-a lăsat amprenta vizibil pe cei mai mulţi dintre ei, insă, a fost o plăcere să vezi oameni care, la 90 de ani, povestesc intamplări de pe front. Ei sunt, pană la urmă, fragmente de istorie vie. Cel mai vârstnic dintre veterani are 98 de ani si, deşi nu poate vorbi, a ţinut sa fie prezent la întâlnire (Vasile Voiculescu). La fel de multă plăcere ne-a făcut să auzim poeziile creaţie ale unui veteran decedat, rostite de Ion C. Stoian, in vârsta de “doar” 91 de ani, care in ciuda vârstei, bărbatul a venit singur cu maşina la întâlnire.

Atmosfera a fost întreţinută de col. Marian Dulă, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor Câmpina, care a vorbit celor prezenţi despre statutul veteranilor, despre curajul şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă pe timpul războiului. Tot acesta le-a înmânat diplome de onoare veteranilor din partea Primăriei si a Consiliului Local “pentru merite deosebite in apărarea patriei”, o fotografie de grup, făcută la începutul întâlnirii. Fiecare veteran de război a povestit momente mai interesante din război, dar si din activitatea de după acesta. Scriitorul Ştefan Al. Saşa a reuşit sa le fure cate un zâmbet timid veteranilor, atunci când le-a recitat poezii din creaţia proprie si nu numai, pline de umor, pe tema bătranetii.Din partea autoritatilor locale, la eveniment au participat secretarul municipiului Câmpina, Paul Moldoveanu, administratorul, Remus Bădulescu, consilierii Dragomir Enache si Florin Fraţilă, consilierul primarului, Bianca Baltac si purtătorul de cuvânt al Primăriei Mariana Patrasca, dar si membri ai conducerii Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Subfiliala Câmpina.

Cu prilejul Zilei veteranilor de război, urez veteranilor de război, cei mai vârstnici ostaşi ai ţării, multă sănătate, bucurii, viaţă liniştită şi LA MULTI ANI!

Colonel (ret) Marian DULĂ”

 

MESAJUL PRESEDINTELUI A.N.C.E. „REGINA MARIA” CU PRILEJUL ZILEI DE 1 DECEMBRIE

1 DECEMBRIE 1918 – 2013

-95 DE ANI DE LA FĂURIREA STATULUI NAŢIONAL UNITAR ROMÂN-

 În istoria poporului român, anul 1918 reprezintă anul triumfului naţional, anul încununării victorioase a lungului şir de lupte, sacrificii umane şi naţionale pentru făurirea statului naţional unitar.

În aceasta zi, sărbătoare naţională, ne mândrim cu faptul că, noi, românii am moştenit o ţară bogată cu câmpii mănoase, cu munţi înalţi şi semeţi de o rară frumuseţe, brăzdaţi de ape limpezi,  cu multe bogăţii în adâncuri, toate stăpânite din vremuri de demult de poporul nostru, paşnic şi harnic, cu o cultură bimilenara şi o istorie bogată în fapte şi evenimente cu o mare încărcătură emoţională.

Să ne aducem aminte de Burebista si Decebal, de domnitorii şi voievozii Dragoş şi Bogdan, Basarab I şi Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare, Dimitrie Cantemir şi Constantin Brâncoveanu care s-au opus în faţa celor ce voiau să cotropească mândrele plaiuri româneşti lăsate nouă de moşii şi stramoşii noştrii.

Să nu îi uităm niciodată pe martirii Horia, Cloşca şi Crişan, revoluţionarii Nicolae Bălcescu, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, să ne închinam cu evlavie şi sa-i pomenim pe Mihai Viteazul care, pentru prima dată în anul 1600, a realizat unirea teritoriilor istorice româneşti sub un singur drapel, pe Alexandru Ioan Cuza, care la 24 ianuarie 1859 a unit Moldova cu Ţara Românească.

Să sărbătorim în fiecare an cu emoţie justificată şi mândrie naţională ziua de Întâi Decembrie a anului 1918, când românii adunaţi la Alba Iulia au realizat prin voinţa lor România Mare.

Să comemorăm şi să-i cinstim pe toţi cei care au căzut eroic de-a lungul istoriei, în marile conflagraţii duse pentru apărarea gliei străbune şi a fiinţei neamului românesc.

Să consemnăm pentru generaţiile viitoare locul marilor bătălii duse pentru întregirea şi apărarea pământului nostru strămoşesc: Posada, Podul Înalt, Călugăreni, Şelimbăr, Plevna, Griviţa, Vidin, Rahova, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, dar şi Oarba de Mureş unde, în anul 1944 au căzut eroic 11.000 de ostaşi români în luptele împotriva armatei hortisto-fasciste, pentru refacerea frontierei de vest a României, aşa cum a fost stabilită prin actul istoric de la Trianon.

Să păstrăm această moştenire cu frumoasele tradiţii, cu tot ce este frumos şi modern în ţara noastră – România!

La această cea mai mare sărbătoare a tuturor românilor, conducerea Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” adresează sincere felicitări membrilor şi simpatizanţilor săi, precum şi tuturor celor care simt şi gândesc româneşte!

LA MULŢI ANI ROMÂNI, LA MULŢI ANI ROMÂNIA!

PREŞEDINTELE ASOCIAŢIEI NAŢIONALE CULTUL EROILOR „REGINA MARIA”

General mr.(r) prof.univ.dr. Visarion NEAGOE

 

3 NOIEMBRIE, ZIUA VÂNĂTORILOR DE MUNTE

Arma vânătorilor de munte s-a înfiinţat prin Ordinul Marelui Cartier General al Armatei României, nr. 294, din 3 noiembrie 1916. Cu acest prilej, Şcoala de Schiori, înfiinţată în octombrie 1916 s-a transformat în Corpul Vânătorilor de Munte. Ca valoare tactică, unitatea era similară cu un regiment organizat pe trei batalioane de vânători de munte, a câte trei companii fiecare. Reţinem atenţia că trupele vânătorilor de munte, nu se pot confunda cu trupele de vânători înfiinţate în anii 1865-1866.

Evenimentele militare care au avut loc la sfârşitul anului 1916, au impus dislocarea  vânătorilor de munte din Bucureşti în Moldova, în garnizoana Târgu Neamţ. Efectivul de 1980 de soldaţi şi ofiţeri, pe care l-a avut Corpul Vânătorilor de Munte, s-a organizat pe un Batalion de vânători de munte, format din şase companii : patru companii de puşcaşi, o companie de mitraliere şi o companie de transmisiuni. Primul comandant al batalionului a fost maiorul Virgil Bădulescu, sub conducerea căruia ostaşii au început procesul de instrucţie (Maior Radu T., Vânătorii de munte, 1916-1919, înfiinţarea, pregătirea şi luptele lor, Ediţia a II-a, Târgovişte, 1921, pg. 19).

Plecaţi din Târgu Neamţ la 26 iulie 1917, după un marş de 160 km, Vânătorii de Munte au primit botezul focului în bătălia de la Oituz, obţinând primul succes de luptă în ziua de 30 iulie la Cireşoaia şi apoi la data de 6 august 1917 s-au opus ocupării  poziţii lor de luptă ale românilor de către inamic, tot la Cireşoaia.

Întorcându-se în garnizoana Târgu Neamţ, la data de 2 noiembrie 1917, efectivele batalionului au servit la înfiinţarea Regimentului 8 Vânători de Munte, organizat pe trei batalioane şi a Centrului de Instrucţie a vânătorilor de munte. Ulterior s-a mai înfiinţat Batalionul 4 Vânători de Munte, cu participarea românilor ardeleni, care au luptat în nordul Italiei, sub comanda maiorului Alexandru Manolescu. După război această unitate a fost dislocată la Zalău şi transformată în Regimentul 7 Vânători de Munte (Monitorul Oastei, nr. 103, 3 iunie 1918, partea regulamentară).

Regimentul 8 Vânători de Munte  a participat la campania militară din Ungaria, din vara anului 1919, iar din luna noiembrie 1918 a fost retras la Braşov. Cu ajutorul său a fost înfiinţat Centrul de Instrucţie al vânătorilor de Munte de la Zărneşti, mutat în anul 1927 la Predeal.

Potrivit Ordinului Marelui Stat Major, Secţia I-a nr. 10.500 din 12 decembrie 1921, Vânătorii de Munte, constituiţi în trei Grupuri de Vânători de Munte, fiecare a două batalioane, au fost dislocaţi astfel : Grupurile 1 şi 3 în zona Braşovului, iar Grupul 2 la Sinaia. Batalioanele de vânători de munte au fost dislocate astfel : Batalionul 1 la Sinaia, Batalioanele 2 şi 3 la Abrud, Batalionul 4 la Predeal, iar Batalioanele 5 şi 6 la Braşov (Monitorul oficial, nr. 123, 6 septembrie 1922).

Odată cu înfiinţarea Consiliului Superior al Armatei, prin Decretul nr. 3721, din 22 august 1922, s-a constituit Comandamentul Trupelor de Munte, cu reşedinţa la Bucureşti (Arhivele Militare Române, Depozitul de arhivă Piteşti, Istoricul Corpurilor de Armată şi al Corpurilor Teritoriale, Dosar nr. 2, Inventar 2635, pg. 11.).

Prin Înaltul Decret nr. 1674 din 1 august 1923, s-a înfiinţat Divizia 1-a Vânători de Munte Sinaia şi Divizia a 2-a Vânători de Munte Bistriţa Năsăud. Cele două divizii au instruit contigentele de tineri în condiţii specifice armei Vânătorilor de Munte. Comandamentul Vânătorilor de Munte a primit denumirea de Corpul Vânătorilor de Munte (Registrele Istorice ale Corpului Vânătorilor de Munte, Diviziilor 1-a şi a 2-a Vânători de Munte). În anul 1937, Marele Stat Major prin Înaltul Decret nr. 1931 din februarie 1937 a desfiinţat cele două divizii de munte şi a înfiinţat trei Brigăzi Mixte de Munte : Brigada 1-a Mixtă Vânători de Munte la Sinaia, Brigada a 2-a Mixtă Munte la Bistriţa Năsăud, Brigada a 3-a Mixtă Vânători de Munte la Aiud (mutată în 1938 la Beiuş). În anul 1939 s-a înfiinţat şi Brigada a 4-a Mixtă Vânători de Munte la Aiud.

Toate brigăzile mixte vânători de munte au participat de la 22 iunie 1941 la luptele de eliberare a Bucovinei şi Basarabiei de Nord-Est, care au fost răpite de către Uniunea Sovietică prin Notele Ultimative din 26 şi 28 iunie 1940. După data de 14 august 1941, Vânătorii de Munte au participat împreună cu trupele de cavalerie şi mari unităţi de infanterie la luptele de pe Nipru, Nordul Mării de Azov, în Crimeea şi în Kuban, suferind mari pierderi de vieţi omeneşti şi tehnică de luptă.

De la 23 august la 6 septembrie 1944, trupele de Vânători de Munte au participat la acoperirea graniţelor ţării şi apoi la luptele de eliberare a Transilvaniei, Ungariei şi Cehoslovaciei. Jertfele trupelor de Vânători de Munte au fost foarte mari în cel de al doilea război mondial.

În prezent trupele de Vânători de Munte sunt supuse perfecţionării structurilor organizatorice, instruirii temeinice şi participării la îndeplinirea unor grele misiuni în militare în Afganistan, adăugând noi aprecieri la salba celor obţinute încă de la înfiinţare.

 Bibliografie:

col. (rtr.) Gheorghe Suman, Istoria Vânătorilor de Munte, Editura Militară, 1997

col. (rtr.) Constantin Chiper, Cronica militară a judeţului Prahova, Editura Scrisul Prahovean, 2012

col. (rtr.) Gheorghe Suman

col. (rtr.) Constantin Chiper   

 

 

 

25 OCTOMBRIE 2013 - ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI

Ziua Armatei a fost cinstită de membrii A.J.C.E. Prahova prin organizarea unui simpozion la Cercul Militar Ploiești și prin participarea la festivitățile organizate la Monumentul Vânătorilor, unde a fost depusă o coroană de flori împreună cu membrii OJCMRR „Aurel Vlaicu”. Inspectoratul Școlar Județean a fost reprezentat de doamna prof. dr. Maria Mariana Gheorghe.

Importanța acestei zile, a fost prezentată, într-o emoționantă alocuțiune (dublată de o interesantă prezentare în Power Point), de către col. (rtr) Constantin Chiper, în care au fost rememorate faptele eroice din al Doilea Război Mondial, în special pentru eliberarea părții de nord a Transilvaniei și au fost prezentați pe scurt câțiva dintre eroii prhoveni ai celui de Al doilea Război Mondial.

Cu acest prilej au fost înmânate într-un cadru solemn drapelele „Cultul Eroilor” școlilor „H.M.Berthelot” (îndrumător prof. Liliana Popescu) și „Grigore Moisil” (prof. Violeta Stan).

Copiii de la Școala Gimnazială „Grigore Moisil” Ploiesti, membri ai Cercului „Cultul Eroilor”, îndrumător prof. Stan Violeta, și cei de la Liceul „Carmen Sylva” au depus flori la Monumentul „Vânătorilor”.

Comandantul Garnizoanei Ploieşti, col. Tudor Curiman, a vorbit despre semnificaţia acestei zile și a și a depus o coroana de flori la Monumentul „Vânătorilor”

 23 MAI-ZIUA ROMÂNILOR DIN BALCANI

La 10/23 mai 1905, Guvernul român a somat Imperiul otoman să recunoască, printr-un nou act, existența naționalității române în Imperiul otoman. În Gazeta Transilvaniei, ziar național al românilor din Transilvania, care apărea la Brațov, au fost înfățișat modul cum a fost primită la București de către politicienii români și opinia publică Iradeaua imperială otomană de recunoaștre a românilor (aromânilor/macedoromânilor) din imperiu.

Romanian Global News - singura agenție de presă a românilor de pretutindeni, prezintă câteva extrase din nr. 107 al Gazetei Transilvaniei din 14/27 mai 1905. La adresa de mai jos puteți citi aceste extrase.

http://www.rgnpress.ro/rgn_13/categorii/eveniment/9356-23-mai-ziua-romanilor-din-balcani-s-ne-aducem-aminte-108-ani-de-la-iradeaua-de-recunoastere-a-nationalitatii-romane-din-imperiul-otoman-de-la-1023-mai-1905.html

 

9 MAI LA CÂMPINA-O SĂRBĂTOARE CONVENȚIONALĂ

  Marian Dula, Alin Ciupala si Victor Dumitru au fost cei care au venit, astazi, 9 mai, in fata publicului prezent la bibiloteca municipala, si au vorbit despre tripla semnificatie a zilei. Cel care a luat primul cuvantul a fost colonelul Marian Dula, care, cu ajutorul unui videoproiector, pe care au rulat imagini cu monumente de razboi din oras, a sustinut prelegerea despre ”Operele comemorative de razboi din municipiul Campina”. In continuare, Alin Ciupala a vorbit despre ”10 Mai – De trei ori sarbatoare”, iar Inginerul Victor Dumitru a adus in prim plan istoria locala sustinand o prelegere despre ”Bombardamentele asupra Campinei din 1943 si 1944”. Liliana Ene, directorul institutiei, a fost cea care a tinut un discurs despre 9 mai, ca fiind Ziua Europei. La actiune a fost prezent edilul sef, profesori si elevi din liceele Energetic si Forestier. Despre cat de atenti erau tinerii la cele prezentate, este o cu totul alta poveste... Poate administratia locala ar trebui sa se gandeasca la o transformare a manifestarilor de acest gen, care sa devina mai atractive si mai putin inchistate (vezi galeria de imagini).

Articol publicat în Expresul de Prahova din 10 mai 2013

 

Moldova îşi sărbătoreşte tricolorul

27 aprilie 2013, Ziua drapelului naţional al Republicii Moldova este sărbătorită la nivel naţional pentru al treilea an consecutiv, la 27 aprilie, după ce în 2010 s-a decis să se revină la marcarea acestei zile. Pentru prima şi ultima dată până în 2010 sărbătoarea a fost marcată în 1990.
Cu ocazia Zilei drapelului naţional, în localităţile Vădeni (Soroca), Bălăneşti (Nisporeni) şi Lărguţa (Cantemir) are loc arborarea tricolorului pe noile catarge, instalate conform Dispoziţiei din 2 iulie 2012.
Drapelul Republicii Moldova este un tricolor cu benzi verticale – albastru, galben şi roşu, având proporţiile de 1:2 între lăţime şi lungime. Tricolorul a fost desemnat oficial drept drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputaţii primului legislativ, fiind arborat pentru prima dată pe cupola Parlamentului de către Gheorghe Ghimpu, fondatorul Frontului Naţional-Patriotic din Basarabia şi Nordul Bucovinei.
Drapelul Republicii Moldova este asemănător cu cele ale Andorrei şi Ciadului. Este de asemenea asemănător cu cel al României, dar diferă prin proporţia dintre lăţime şi lungime (2:3 al României), prin nuanţa albastrului (cobalt în România, albastru azuriu în Republica Moldova) şi prin prezenţa stemei pe culoarea galbenă. Steagul îmbină vechiul însemn heraldic al Moldovei – cap de bour.
Conform unor descrieri istorice, pentru prima oară tricolorul albastru-galben-roşu a fluturat la 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva în zona Comarnic-Prahova, România. Din 1917 tricolorul a fost adoptat şi de către moldovenii din Basarabia.
Din 1940, când teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost anexat la URSS, moldovenilor li s-a impus un drapel roşu-verde. Mai mulţi tineri din Orhei au fost împuşcaţi, iar alţii au fost condamnaţi la ani grei de închisoare după ce în noaptea de 24 decembrie 1940 au arborat tricolorul pe sediile unor instituţii statale. La începutul lui 1945, 4 bărbaţi din Ocniţa şi Edineţ, au înălţat tricolorul în localitate. Toţi patru au fost condamnaţi la moarte şi executaţi. Iar la 28 iunie 1966 în orăşelul Alexăndreni, de lângă Bălţi, un bărbat a confecţionat un tricolor românesc şi l-a atârnat pe coşul fabricii de zahăr. A fost arestat şi condamnat la doi ani privaţiune de libertate.

http://www.allmoldova.com/ro/

DESPRE DRAPELUL REPUBLICII MOLDOVA

1. Combinaţia de trei culori verticale - albastru, galben, roşu - de pe drapelul Republicii Moldova se mai regăseşte pe steagul României, cel al Ciadului şi pe cel al Andorrei;

2. La fel ca şi stema României, cea a Moldovei, adoptată în 1990, ilustrează un vultur auriu care ţine în plisc o cruce ortodoxă. Vulturul de pe stema Moldovei ţine în gheare un sceptru şi, în locul unei săbii, o ramură de măslin care simbolizează pacea;

3. Scutul roş-albastru de pe stema Moldovei înfăţişează capul de bour cu o roză, o lună crai-nou şi o stea, toate din aur. Aceste simboluri au fost atestate pentru prima dată din hrisovul din 30 martie 1392, emis de către domnitorul Roman I; 

4. Spre deosebire de albastrul ultramarin de pe drapelul României, albastrul-smarald de pe steagul Moldovei este inspirat după albastrul de Voroneţ;

5. În 2010 au fost derivate patru variante de steaguri pentru preşedinte, preşedintele Parlamentui, prim-ministru şi Ministerul Apărării, după drapelul naţional. Astfel au fost stabilite steaguri cu marginile conturate în pătrate cu dimensiunea de 1/9 din lăţimea drapelului naţional. Fundalul stemei a fost ales violet pentru preşedinte, roşu pentru preşedintele Parlamentului şi albastru pentru premier. Standardul Ministerului Apărării urma să fie stabilit, până atunci funcţionând sub drapelul naţional;

6. Mai multe organizaţii guvernamentale au steaguri stabilite de Guvern şi Parlament, derivate din însemnele stemei naţionale. E vorba despre Departamentul pentru Situaţii Excepţionale, Serviciul Vamal, Poliţia de Frontieră, Serviciul de Informaţii şi Securitate şi Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industriale Periculoase;

7. Ziua drapelului este sărbătorită din 2010. În această zi, în 1990 tricolorul a fost aprobat oficial ca şi steag naţional al Moldovei;

8. Steagul Moldovei este unul dintre cele trei drapeluri naţionale din lume care nu arată identic pe faţă şi pe verso. Celelalte două sunt al Paraguay-ului şi al Arabiei Saudite;

9. Cele două feţe ale steagului moldovenesc - faţă şi oglindirea de pe verso - au fost stabilite printr-o lege adoptată pe 26 noiembrie 2010;

10. Indicele de culoare ale tricolorului moldovenesc apar înscrise în Albumul steagurilor naţionale şi al mărcilor distinctive tipărit în Franţa, în anul 2000.

Am fost si eu la Alba Iulia si am vazut Unirea cea Mare!

(Vezi Galeria de imagini)

Pe data de 29 noiembrie 2012, la Școala „Sfântul Vasile” din Ploiești s-a  desfășurat o activitate dedicată Zilei Naționale a României. Copiii îmbrăcați în costume naționale, emoționați, și-au primit invitații, pe domnii profesori, cu pâine și sare, așa cum este obiceiul la români.
Sub atenta îndrumare a doamnei profesoare Simona Bratu au recitat poezii patriotice, au cântat cântece patriotice și au prezentat sceneta: „Am fost și eu la Alba Iulia și am văzut Unirea cea Mare!”.

Copii au văzut și au înțeles, cu sufletul lor curat, deși nu au fost acolo, ce înseamnă Unirea cea Mare. Dacă tânăra generație iubește și înțelege  trecutul înseamnă că avem și viitor.

94 de ani de la Unirea Bucovinei cu România
În urmă cu 94 de ani, Congresul General al Bucovinei consfințea, prin "Declarația de Unire a Bucovinei cu România", unificarea acestui teritoriu românesc cu Țara Mamă. Iată, integral, textul declarației prin care s-a hotărât "unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare":

"Congresul General al Bucovinei, întrunit azi, joi, în 15/28 noiembrie,în Sala Sinodală din Cernăuți, considera că:

- de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevei și Cernăuților, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat;

-că în cuprinsul hotarelor acestei țări se găsește vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnițele domnești de la Rădăuți, Putna și Sucevița, precum și multe alte urme și amintiri scumpe din trecutul Moldovei;

-ca fiii acestei țări, umăr la umăr cu frații lor din Moldova și sub conducerea acelorași domnitori, au apărat de-a lungul veacurilor ființa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară și a cotropirei păgâne;

-că în 1774 prin vicleșug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei și cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor;

-că 144 de ani, poporul bucovinean a îndurat suferințele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naționale și care prin strâmbătați și persecuții caută sa-și înstrăineze firea și să-l învrăjbească cu celelalte neamuri cu cari el voiește să trăiască ca frate;

-că în scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca niște mucenici pe toate câmpurile de bătaie din Europa sub steag străin pentru menținerea, slava și mărirea asupritorilor lor și că ei drept răsplată aveau să îndure micșorarea drepturilor moștenite, isgonirea limbei lor din viața publică, din școala și chiar din biserică;

-că în acelașii timp poporul băștinaș a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogățiile și izvoarele de câștig ale acestei țări, și despoiat în mare parte de vechea sa moștenire;

-dară că cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, așteptat cu atâta dor și suferință va sosi, și că moștenirea lor străbună, tăiată prin granițe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ștefan, și că au nutrit vecinic credința că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor țărilor române dintre Nistru și Tisa într-un stat național unitar;

-constată că ceasul acesta mare a sunat!  Astăzi, când după sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați s-a întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile și când în urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei și s-a prăbușit, și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat
dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea desrobirii noastre.

Drept aceea Noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind investit singur cu puterile legiuitoare, în numele Suveranității naționale,

Hotărâm:

Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare

până la Ceremuș, Colacin și Nistru,

cu regatul României."

 
25 OCTOMBRIE - ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI
Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, o zi de glorie şi de cinstire pentru eroismul şi jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-şi misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român.
În fiecare an, pe 25 octombrie se sărbătorește Ziua Armatei Române, aniversându-se victoria finală pentru eliberarea Transilvaniei de Nord de sub ocupația horthystă. Sărbătorirea Zilei Armatei române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959.

Pe data de 20 iulie 1951, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a emis Decretul nr.125 în vederea declarării zilei de 2 octombrie, pentru prima oară, ca „ Ziua Forţelor Armate ale R.P.R.”.
Motivul acestei alegeri îl constituia faptul că, la 2 octombrie 1943, Stalin aprobase organizarea Diviziei „Tudor Vladimirescu” din prizonieri de război români, devenind, astfel, așa-zisul „ sâmbure” al viitoarei „Armate Populare” din România.

În 1958, prin Ordin al ministrului forţelor armate, s-a revenit la tradiţiile unităţilor şi marilor unităţi cărora li s-a permis să-şi sărbătorească sau să comemoreze principalele momente din toată perioada existenţei lor. Ideea după care întreaga armată română îşi avea „sâmburele” în Divizia „Tudor Vladimirescu” devenea astfel de domeniul trecutului.

În anul următor retragerii armatei sovietice din România, prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959, Ziua Forţelor Armate a fost mutată pe data de 25 Octombrie. În Decret nu se face nici o referire explicită la motivul acestei decizii. La vremea respectivă, ea a reprezentat un act de curaj.

Decretul nr. 381 din 01.10.1959, aparut in Buletinul Oficial nr. 27 din 05/10/59:

ART. 1  Ziua de 25 octombrie se declara Ziua Fortelor Armate ale Republicii Populare Romane.

ART. 2  Ziua Fortelor Armate ale Republicii Populare Romane este sarbatoare militara si populara. Ea este zi de repaus pentru militari si se sarbatoreste in armata potrivit regulamentelor militare si ordinelor Ministrului Fortelor Armate ale Republicii Populare Romane.

ART. 3 Decretul nr.125 din 27 iulie 1951 se abroga.

Motivul principal al deciziei de schimbare a Zilei Armatei trebuie căutat în faptele de arme ale Armatei Române şi în rezultatul acestora: reîntregirea graniţei de Vest a României şi anularea, de facto, a prevederilor Dictatului de la Viena. Acesta a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat efectiv de Armata Română pe câmpul de luptă, recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de pace
dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947.

Recunoaşterea importanţei zilei de 25 octombrie 1944 pentru istoria Armatei Române şi istoria naţională, în ansamblul ei, este pusă în evidenţă şi de faptul că autorităţile timpului şi-au asumat chiar riscul unor speculaţii nefavorabile lor, care puteau asocia faptele de arme cu ziua regelui Mihai, născut tot într-o zi de 25 octombrie, sau cu forma de guvernământ existentă înainte de 30 decembrie 1947.

ORDIN DE ZI nr. 104 din 25.10.1944 AL COMANDANTULUI ARMATEI A 4-A ROMANE prin care Generalul Gheorghe Avramescu evocă eroismul militarilor români în luptele duse pentru eliberarea patriei:

„Armata 4 Stat major

ORDIN DE ZI nr. 392 bis din 29 octombrie 1944

La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului răpit prin Dictatul de la Viena aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda dreptăţii neamului românesc.
Tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu pieptul vostru aţi făcut zăgaz de neînfrânt duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi. Apoi, alături de marea armată sovietică, aţi trecut la atac şi după lupte grele de zi şi noapte, fără răgaz, aţi înfrânt dârza apărare a Mureşului. Zdrobit de focul năprasnic al artileriei şi de necontenitele voastre asalturi, inamicul a fost gonit din Ardealul scump.

Prin ploi, prin noroaie şi drumuri desfundate, zi şi noapte aţi luptat cu un duşman dârz şi hotărât şi l-aţi învins.

Azi, când avangărzile trec pe pământ străin, pentru desăvârşirea înfrângerii definitive a duşmanului, gândul meu se îndreaptă către voi, cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul.

Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi scris în cartea de aur a neamului.

Încrezători în destinele neamului şi luând pildă de la cei ce au pus patria mai presus decât viaţa, continuăm lupta strâns uniţi în jurul steagului şi a tronului.

Comandantul Armatei 4
General de corp de armată Gheorghe Avramescu”.

 

29 IULIE - IMNUL NAŢIONAL AL ROMÂNIEI
Evanghelia noastră naţională-sfinţită prin jertfa strămoşilor.
De peste un  deceniu, pe baza unei hotărâri a Senatului României din 1998, în calendarul anual al principalelor manifestări de rezonanţă naţională a fost înscrisă şi ziua de 29 iulie – decretată zi a IMNULUI  NAŢIONAL  AL  ROMÂNIEI – întrucât în această zi, cu 163 de ani în urmă, deci la 29 iulie 1848, în focul pregătirii şi desfăşurării revoluţiei din acel istoric an „când toată suflarea românească era într-o fierbere creatoare”, în Parcul „Zăvoi” din oraşul Râmnicu-Vâlcea s-a cântat, pentru prima dată, în public, cântecul revoluţionar paşoptist Deşteaptă-te, române!, care din aprilie 1990 a devenit oficial Imnul nostru naţional.
În ordine cronologică, este al cincilea cântec de acest gen muzical din istoria ţării, după Imnul Regal, adoptat în 1884 şi cele trei variante cântate în perioada 30 decembrie 1947-22 decembrie 1989.
Textul cântecului paşoptist Deşteaptă-te, române! a fost scris de către poetul ardelean Andrei Mureşianu, la câteva zile după marea Adunare Naţională de la Blaj, din 15-17 mai 1848 şi publicat la Braşov în revista „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, nr. 25 din 21 iunie 1848-pe aceeaşi pagină cu „Proclamaţia de la Islaz”, la numi o lună după ce, la 24 mai 1848, văzuse lumina tiparului excepţionala poezie „Deşteptarea României” de Vasile Alecsandri. Pentru a nu fi confundată cu acea creaţie literară, poetul Andrei Mureşianu şi-a intitulat poezia sa „Un răsunet-Marşul anului revoluţionar 1848”.
Dacă în privinţa originii textului literar al cântecului Deşteaptă-te, române! nu au fost niciodată discuţii, în legătură cu partitura muzicală şi originea acesteia s-au ivit, de-a lungul timpului, nenumărate comentarii.
În acest sens, au fost întreprinse ample studii şi cercetări de către personalităţi marcante ale ştiinţei istorice româneşti - Nicolae Bălcescu şi Nicolae Iorga, de către vestiţii istorici şi critici literari - Titu Maiorescu şi Gh. Bariţiu, precum şi de o seamă de muzicieni români, printre care: Gavriil Musicescu, Iacob Mureşanu, Ion Popescu Pasărea, Gh. Ciobanu, Viorel Cosma, Petre Brâncuşi, Vasile D. Nicolescu, Romeo Ghircoiaşu, Vasile Vasile ş.a. Din aceste studii tezultă următoarele note dominante:
1. Cântecul Deşteaptă-te, române! s-a născut în focul pregătirii Revoluţiei Române de la 1848 din Ţara Românească şi Transilvania, ca şi celelalte lucrări muzicale cu evident caracter patriotic: Sfântă zi de libertate, Apelul moldovenilor la luptă-de compozitorul Alexandru Flechtenmacher sau Marşul lui Iancu. Cântecul Deşteaptă-te, române!, după cum afirma scriitorul Iosif Vulcan, a devenit în acel an „Evanghelia naţională a vremii” sau „Marsillieza poporului român”.
2. Rădăcinile melodiei se află în tradiţiile muzicii noastre populare, de unde a pătruns în partiturile pentru pian de la începutul secolului al XIX-lea, sub genericul „creaţiei naţionale”, iar prin notaţia psaltică a timpului, în muzica ilustrului compozitor  şi dascăl de
muzică psaltică Anton Pann.
3. Muzicianul Anton Pann – deopotrivă literat şi folclorist - „cel isteţ ca un proverb” după cum scria Mihai Eminescu – a îmbinat melodia cunoscutei romanţe cu caracter patriotic „Din sânul maicii mele” – cu textul poeziei Adio. La Târgovişte semnat de scriitorul Grigore Alexandrescu. În această structură cântecul a fost publicat, pentru prima dată, în ziarul „Curierul românesc” din 2-4 august 1832.
4. În căutarea unei melodii cu important caracter patriotic, pentru a scrie un „sonet care să fie cântat împreună cu amicii ce urmau să participe la o întâlnire de suflet în grădina cu cireşi a preotului braşovean Vonifaţie Pitiş, poetul Andrei Mureşianu l-a rugat pe protopsaltul George Ucenescu (1830-1896), cel mai valoros elev al lui Anton Pann, care în acea perioadă era cantor la vestita Biserică «Sfântul Nicolae»  din Şcheii Braşovului, să-i cânte mai multe melodii de probă.”
Dintre cele cântate de George Ucenescu, poetul Andrei Mureşianu a ales melodia „Din sânul maicii mele”, pe care a scris, într-o noapte, alte versuri, respectiv, textul viitorului cântec Deşteaptă-te, române! (text publicat ulterior în revista „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”). George Ucenescu a învăţat rapid noul text şi l-a cântat pe melodia cântecului „Din sânul maicii mele” la petrecerea amicală menţionată.
Printre invitaţi s-au aflat şi cei patru fruntaşi ai Revoluţiei din Ţara Românească: Nicolae Bălcescu, I.C. Brătianu, Cezar Boliac şi Gh. Magheru, participanţi la marea Adunare Naţională de la Blaj din 15-17 mai 1848 şi care, în drum spre Bucureşti, au făcut un popas de câteva zile la Braşov. Toţi invitaţii de la acea întâlnire amicală „au învăţat şi cântat împreună cântecul Deşteaptă-te, române!, mulţumind şi urând viaţă şi sănătate poetului Andrei Mureşianu”.
„Din ziua aceia cântul Deşteaptă-te, române! s-au făcut cel mai plăcut şi fa­miliar, iar eu eram poftit în toate părţile ca să-l cânt şi să învăţ tinerimea a-l cânta mai bine şi regulat”, spunea Gheorghe Ucenescu, într-o însemnare făcută în 1852.
5. Interzis de către autorităţile maghiare ale vremii, acest superb cântec revoluţionar paşoptist a trecut cu noul text în Ţara  Românească, sporind, în primul rând, entuziasmul populaţiei orăşeneşti din Râmnicu Vâlcea, „cu ocazia aprobării Constituţiei şi sfinţirii steagurilor naţionale”.
6. Unul dintre colaboratorii profesorului Anton Pann, mitropolitul Moldovei I.P.S. Iosif  Naniescu (1875-1902) „a dus vibranta melodie în Moldova, a cărei partitură o avea personal din anul 1839 de la Anton Pann şi a oferit-o reputatului compozitor şi dirijor Gavriil Musicescu-fondatorul Corului Mitropolitan din Iaşi.
7. Compozitorul, profesorul şi dirijorul Gavriil Musicescu-cel care a câştigat concursul naţional pentru „Imnul Vânătorilor” din Ploieşti, concurs organizat de către Primăria Municipiului Ploieşti, în anul 1897, cu ocazia inaugurării grandiosului Monument al Vânătorilor ploieşteni, introduce cântecul Deşteaptă-te, române! în repertoriul Corului Mitropolitan din Iaşi, cu care a efectuat răsunătoare turnee artistice în anii 1889 şi 1900, în Ardeal, Banat şi Ţara Românească (inclusiv în Ploieşti şi Sinaia), pretutindeni fiind apreciat şi elogiat.
Ilustrul compozitor intervine însă asupra liniei melodice, ritmice şi structurii armonice, dând cântecului un statut de imn, scris în ritm binar. În acelaşi timp, introduce acest cântec în splendida culegere „Doisprezece melodii naţionale” cu care participă la Expoziţia Universală din Paris, deschisă în anul 1889 şi unde primeşte, pentru această culegere, Medalia de aur.
8. Prin anii 1885-1888, în Transilvania, compozito-rul Iacob Mureşanu a publicat o variantă instrumentală a cântecului, menţinând totuşi ritmul ternar.
9. Ultimele intervenţii pentru a defini, din punct de vedere muzical, structura de imn a cântecului Deşteaptă-te, române!, aparţin reputaţilor compozitori D.G. Kiriac (în Ţara Românească) şi Ion Vidu (în Banat).
Se poate afirma astfel că, la statutul de imn a cântecului Deşteaptă-te, române!, din punct de vedere melodic, ritm şi armonic, au contribuit compozitori de excepţie din toate provinciile istorice româneşti.
În cei 163 de ani care au trecut de la Revoluţia din 1848, cântecul Deşteaptă-te, române! a răsunat pretutindeni în ţară, la toate manifestările şi evenimentele istorice: Unirea Principatelor Române, Războiul de Independenţă, cele două războaie mondiale, la marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, la 28 martie 1918-împreună cu „Hora Unirii” în Marele Sfat al Ţării de la unirea Basarabiei cu România, la 27 noiembrie 1918 la Cernăuţi-cu ocazia unirii Bucovinei cu România, la numeroase activităţi ale Societăţii „Astra” şi ale instituţiilor de învăţământ şi cultură din judeţele ţării.
Cântecul Deşteaptă-te, române! a fost inclus în toate culegerile de cântece pentru 2, 3 şi 4 voci, tipărite în veacul trecut şi în în prima jumătate a secolului XX. A fost cântat în multe dintre localităţile locuite de românii din afara actualelor graniţe ale României.
Textul a fost tradus şi în limbile altor popoare (bulgar, iugoslav, italian, francez) iar în anul 1900 a fost imprimat pe disc de ebonită în SUA, în interpretarea solistului Al. Pascu. Peste zece ani, respectiv în 1910, o fanfară militară reunită din Bucureşti şi Iaşi, a realizat prima versiune instrumentală a Imnului Deşteaptă-te, române!, iar renumitul cor mixt din Lugoj, dirijat de maestrul Ion Vidu, în acelaşi an, 1910, a imprimat prima versiune corală ce s-a răspândit în toate provinciile româneşti.
Astfel de imprimări au avut loc şi în perioada interbelică, dar mai ales după 1950, de către prestigiosul Ansamblu Artistic „Doina” al armatei, sub bagheta ilustrului şef de orchestră Dinu Stelian, artist al poporului (fiu al Prahovei).
Cântecul Deşteaptă-te, române! s-a cântat înainte de 1989 la numeroase şi importante manifestări artistice dar şi la revolta din 15 noiembrie 1987 a muncitorilor braşoveni, precum şi în zilele Revoluţiei din 1989, după care a devenit, oficial, Imnul Naţional al României, consacrat prin „Constituţia” ţării din 1991. Astfel, conform acesteia, Imnul Naţional este considerat simbol naţional, alături de Drapelul tricolor, Stema ţării şi Sigiliul statului.
Fie ca aceste modeste gânduri să constituie un binemeritat omagiu adus autorilor cunoscuţi şi necunoscuţi ai celebrului imn paşoptist Deşteaptă-te, române!. Dorim să devină şi în veacurile ce vor urma un veritabil simbol al luptei românilor pentru libertate şi dreptate naţională, independenţă şi suveranitate, neatârnare şi bună convieţuire cu celelalte neamuri de pe acest pământ - şi, de ce nu, Marsillieza şi Evanghelia noastră naţională-sfinţită prin jertfa de sânge a moşilor şi strămoşilor noştri în lupta lor dârză şi neînfricată pentru apărarea gliei şi a fiinţei acestui brav şi viteaz popor.
Sub faldurile sale sonore, vom fi, vom fi mereu învingători!
Prof. dr. Al. I. BĂDULESCU

ZIUA AVIAȚIEI ROMÂNE
O zi mare pentru tradiția militară și spirituală a Aviației Române-20 iulie- ziua zburătorilor și a celor care servesc patria. Totodată, se sărbătorește și praznicul Sfântului Mare Prooroc Ilie Tezviteanul, patronul și ocrotitorul zborului. Aviația militară a fost înființată oficial la 1 aprilie 1913 prin aprobarea Legii privind Organizarea Aeronauticii Militare de către Parlamentul României, istoria aviației militare începând odată cu Ordinul nr.7925 din 5 noiembrie 1909, prin care se ordona Arsenalului de Construcții al Armatei din București construirea unui avion după indicațiile și sub supravegherea lui Aurel Vlaicu.
Aviația militară a României a participat activ în al doilea război balcanic, în Primul Război Mondial, în campania din 1919 și în cel de-al Doilea Război Mondial, acoperindu-se de glorie nemuritoare.
„Reîmprospătarea memoriei celor care nu au voie sa uite jertfa aviatorilor români pentru și în numele țării, este necesară din ce în ce mai des, mai ales la momentele importante de sărbătoare, precum este Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene. Noi, dumneavoastră cititorii, ori militarii activi sau rezerviști, cu toții avem cel puțin obligația morală să nu uităm să ne cinstim eroii pentru că ne pierdem neamul. Să ne înclinăm cu simțire și mândrie națională în fața valorilor neamului românesc.”- a spus
doamna Eleonora Arbănaș - preşedintele Fundaţiei “Aviator Alexandru Şerbănescu.
Datorita doamnei Elenora Arbănaș, am îndeplinit obligația morală de a depune o coroană de flori la Monumentul  Eroilor apărătorilor cerului albastru al patriei aflat în incinta așezământului social ,,Savaliada”, de pe teritoriul comunei Baba-Ana.
Au participat membrii ai Asociației Naționale ,,Cultul Eroilor Regina Maria”, Filiala Mizil, membrii cercului Cultul Eroilor de la Liceul Teoretic ,,Grigore Tocilescu” și o delegație militară formată din cadrele în rezervă și retragere ai Asociației ,,Aurel Vlaicu”, filiala Mizil.
(Vezi Galeria de imagini)
Plt.mj.(r) Eugen Grigore


27 martie 2012 - UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA ÎN CUGET ŞI SIMŢIRI
PRAHOVENII AU SĂRBĂTORIT ALĂTURI DE FRAȚII BASARABENI 94 DE ANI DE LA UNIREA DIN 1918
Moldova dintre Prut şi Nistru a făcut parte din Principatul Moldova, întemeiat în anul 1359 sub domnia lui Bogdan I, care a descins din Maramureş, în fruntea vitejilor săi.
Începând din secolul al XVIII-lea imperiul ţarist s-a apropiat ameninţător de graniţa de est a Moldovei, culminând cu prima răpire a teritoriului dintre Nistru şi Prut la data de 16-28 mai 1812. Sudul teritoriului dintre Nistru şi Prut a fost ocupat în anul 1403 de către Mircea cel Bătrân, care i-a alungat pe turci, primind denumirea de Basarabia (de la dinastia Basarabilor).
Pentru a induce în eroare populaţia românească, imperialii ruşi au extins denumirea de Basarabia întregului teritoriu dintre Nistru şi Prut.
După ocupaţia rusească a început calvarul pentru românii basarabeni.
Pentru a dezvălui suferinţele românilor din Basarabia, Consiliul Judeţean Prahova, în colaborare cu Fundaţia „Constantin Stere” şi Asociaţia „Cultul Eroilor” Prahova au organizat o gamă largă de activităţi pentru a omagia cei 94 de ani de la Unirea Basarabiei cu România şi a comemora 200 de ani de la prima răpire a Basarabiei de către imperiul ţarist. În şcoli şi instituţiile de cultură s-au făcut expuneri dedicate acestor evenimente.
Din iniţiativa Consiliului Judeţean şi a Asociaţiei „Cultul Eroilor” au fost invitaţi din Republica Moldova profesorii Ion Negrei şi Constantin Ungureanu şi preoţii Vasile Burduja şi Gheorghe Untilă, care , împreună cu seniorul Ion Ionescu Quintus, care a împlinit pe 17 martie 95 de ani, ing. Mircea Cozma, col. (rtr) Constantin Chiper şi studentul Iacob de la U.P.G. Ploieşti au prezentat expuneri la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie în ziua de 27 martie 2012.
În ziua de 29 martie, la Muzeul „Constantin Stere” din Bucov, au prezentat expuneri elevilor de la Şcoala „Constantin Stere” din Bucov şi celorlalţi participanţi profesorul Ion Negrei, preşedintele mişcării civice 1812 şi profesoara Mihaela Brăslaşu de la Şcoala „Constantin Stere”.
În ziua de 27 martie s-au depus flori la Busturile de pe Aleea Scriitorilor din Parcul Bucov, iar în ziua de 29 martie la bustul lui Constantin Stere.
În Ziua de 30 martie profesorul Ion Negrei şi col. (rtr) Constantin Chiper au participat la o emisiune difuzată la televiziunea Valea Prahovei, intitulată „Unirea Basarabiei cu România în cuget şi simţiri”.
Ne-am bucurat şi emoţionat vizionând programul prezentat de elevii şcolii din Bucov, care au interpretat imnurile României şi al eroilor, alte cântece patriotice precum "Pui de Lei", "Basarabie frumoasa", "Oda bucuriei" şi au recitat poezii: Rudeanu Andeea, clasa a VIII-a - "Limba noastra cea romana" de G. Vieru, Picu Iulia, clasa a VIII-a - "Scrisoare din Basarabia" de G. Vieru, Dinu Denisa, clasa a VII-a - "In limba ta" de G. Vieru, Oprea Miruna, clasa a VII-a - "De-ai curge tu ...Prutule" de G.Vieru, Chirasnel Alexandra, clasa a VI-a - "Nu-l uitati" de N. Stanescu.
Am  remarcat bijuteriile muzicle ale profesoarei Rica Budeleanu şi ale eleviilor săi.
Oaspeţii noştri din Republica Moldova ne-au adus ziare : Timpul, Literatura şi Arta, Jurnal de Chişinău, Ziarul de gardă, Adevărul de Moldova, iar noi le-am oferit operele lui Constantin Stere şi revistele „România Eroică” şi „Prahova Eroică”, editate de Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” respectiv Asociaţia Judeţeană „Cultul Eroilor” Prahova.
Col. (rtr) Constantin Chiper

ZIUA EROILOR
„Neamul este etern prin Cultul Eroilor”
Nicolae Iorga
După încheierea războiului pentru întregire statală şi eliberare naţională (1916-1919), pe întregul teritoriu al României se aflau ostaşi români înhumaţi, care căzuseră la datorie.
Conducerea statului român a emis Decretul-Lege nr.715, din 14 ianuarie 1919, prin care s-au expropriat terenurile unde erau îngropaţi ostaşii morţi în războiul de întregire a neamului românesc, amenajându-se cimitire ale eroilor.
În baza Decretului nr. 4106, din 12 septembrie 1919, statul român a adoptat măsura înfiinţării Societăţii Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război, cu statut de persoană juridică, având nobilele misiuni de a îngriji şi păstra mormintele şi operele comemorative de război realizate, de a descoperi noi morminte ale ostaşilor căzuţi pentru patrie, de a aduce îmbunătăţiri cimitirelor eroilor şi de a organiza ceremoniale religioase şi militare la mormintele eroilor. Comitetul Societăţii Mormintele Eroilor  Căzuţi în Război avea preşedinte de onoare pe Regina Maria şi preşedinte executiv pe Episcopul de Caranşebeş, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române din anul 1925, Miron Cristea
Guvernul României, prin Decretul-Lege nr. 1693, din 20 aprilie 1920, a aprobat propunerile Bisericii Ortodoxe Române şi ale Ministerului de Război de a se sărbători în fiecare an Ziua Eroilor, în ziua când se sărbătoreşte Înălţarea Domnului Iisus Hristos la ceruri.
Societatea Mormintele Eroilor era condusă de Ministerul de Război (după demobilizarea armatei şi trecerea ei la statutul de pace, la data de 1 aprilie 1921, s-a reînfiinţat Ministerul Apărării Naţionale) şi de Biserica Ortodoxă Română. Societatea şi-a desfăşurat activitatea sub această denumire până la data de 31 mai 1927, când, în conformitate cu prevederile Legii asupra mormintelor de război din România, decretată cu nr. 1699, şi-a schimbat denumirea în Societatea „Cultul Eroilor”. Această lege a fost revăzută şi completată, promulgându-se la 27 iulie 1940, Legea Regimului Mormintelor şi Operelor Comemorative de Război.
În virtutea acestor legi, în perioada interbelică, Societatea „Cultul Eroilor” a adunat în cimitirele definitive ale eroilor, osemintele a 200.000 de eroi români şi străini, care se aflau în morminte izolate sau grupuri de morminte răzleţe; a repatriat din şi în străinătate rămăşiţele a peste 1.500 eroi, pe baza convenţiilor stabilite; a construit 106 cimitire militare definitive şi 14 mausolee; s-au asimilat mormintele de război şi cele ale ostaşilor şi civililor căzuţi în timp de pace în luptele pentru apărarea graniţelor, a ordinii publice şi a siguranţei de stat.
Societatea „Cultul Eroilor” şi-a schimbat denumirea, în anul 1940, în Aşezământul Naţional „Regina Maria pentru Cultul Eroilor”, care a desfăşurat activităţi organizatorice şi educative, sub conducerea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române şi a Ministerului de Război, până la data de 29 mai 1948, când acest organism a fost desfiinţat (Decretul nr.48).
În perioada 1949-1975, activitatea de îngrijire a monumentelor şi cimitirelor eroilor şi de omagiere a eroilor s-a desfăşurat de către Ministerul Apărării Naţionale, administraţiile locale, cadre didactice din şcoli şi preoţii din cadrul parohiilor. În baza Decretului Consiliului de Stat nr. 117, cu privire la regimul operelor comemorative de război şi a cimitirelor eroilor, eroi patriei au fost cinstiţi până în 1995, în fiecare an la data de 9 mai.
Ministerul Apărării Naţionale a aprobat unui grup de cadre active să înfiinţeze, în anul 1990, Secţia pentru valorificarea tradiţiilor militare şi a patrimoniului istoric-militar, căreia i s-a alăturat un grup de ofiţeri în rezervă şi retragere, împreună înfiinţând în anul 1991, Comitetul Naţional pentru Restaurarea şi Îngrijirea Monumentelor şi Cimitirelor Eroilor, care a căpătat personalitate juridică prin Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, nr. 664, din data de 19 noiembrie 1991.
Încă de la înfiinţare, Comitetul Naţional pentru Restaurarea şi Îngrijirea Monumentelor şi Cimitirelor Eroilor a preluat obiectivele şi activităţile fostului Aşezământ Naţional „Regina Maria” pentru „Cultul Eroilor”. Comitetul a funcţionat sub patronajul Ministerului Apărării Naţionale şi al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române. În toate judeţele ţării s-au înfiinţat comitete judeţene, municipale, orăşeneşti, comunale şi săteşti.
La data de 30 mai 1995, prin Legea nr. 48, Parlamentul României a proclamat sărbătorirea Zilei Eroilor în ziua care se sărbătoreşte Înălţarea Domnului Iisus Hristos la Ceruri.
Cu prilejul celei de a treia Conferinţe Naţionale a Comitetului Naţional pentru Restaurarea şi Îngrijirea Monumentelor şi Cimitirelor Eroilor, din ziua de 28 noiembrie 1997, s-a hotărât schimbarea denumirii Comitetului Naţional în Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor”.
La data de 20 octombrie 2004 s-a desfăşurat cea de a V-a Conferinţă Naţională a Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”, care a adoptat noul statut şi a hotărât înfiinţarea la nivel central a Consiliului Director Central şi a Consiliilor Directoare la sectoarele capitalei, la judeţe, municipii, oraşe şi comune. În anul 2009, prevederile statutului au fost revăzute, între altele stabilindu-se înfiinţarea în municipii, oraşe şi comune Birouri ale asociaţiilor.
Asociaţia judeţeană Prahova „Cultul Eroilor” s-a înfiinţat la data de 24 octombrie 2004, reuşind să-şi creeze filiale în toate oraşele şi în majoritatea comunelor, care împreună cu reprezentanţii administraţiei de stat, cu cadrele militare active şi în rezervă, cu veterani de război, cu cadre didactice şi preoţi creştini şi de alte confesiuni religioase, cinstesc  în fiecare an, memoria înaintaşilor noştri.
În colegii naţionale, licee, grupuri şcolare şi şcoli generale îşi desfăşoară activitatea un mare număr de Cercuri „Cultul Eroilor”, care sunt conduse de Asociaţiile „Cultul Eroilor”. Sarcinile Asociaţiilor şi ale Cercurilor „Cultul Eroilor” constau în participarea la îngrijirea monumentelor şi a cimitirelor eroilor, la ceremonialele militare şi religioase organizate la acestea, cu prilejul Zilei Eroilor şi al altor sărbători naţionale, precum şi organizarea şi desfăşurarea unor acţiuni de cunoaştere a eroismului străbunicilor şi bunicilor noştri în luptele desfăşurate împotriva intervenţioniştilor străini.
Organul de presă al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” a fost în perioada interbelică, Revista „România Eroică”, care apoi s-a reeditat începând din anul 1997.
Sărbătorindu-ne în calitate de creştini, cinstim cu respectul cuvenit, pe străbunicii, bunicii şi părinţii noştri, care nu şi-au precupeţit viaţa, pentru ca poporul român de sorginte latină, să dăinuiască în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Cu prilejul Zilei Eroilor şi a Înălţării la Ceruri a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos, ne înclinăm frunţile, cu smerenie, în faţa străbunilor care au făurit poporul român şi au apărat cu preţul vieţii lor fruntariile ţării, în epocile veche, medie, modernă şi contemporană. Participând la ceremonialul religios şi militar, sub acordurile Imnului Eroilor să depunem flori şi să aprindem lumânări la mormintele eroilor noştri.
 

EROUL NECUNOSCUT
 
Ideea identităţii unui simbol al eroismului naţional a izvorât din dorinţa de a imortaliza pe cei care s-au jertfit în primul război mondial şi îşi are punctul de plecare, în Belgia. Prin hotărârea Parlamentului francez din anul 1920, soldatul necunoscut francez din primul război mondial a fost înmormântat la data de 28 ianuarie 1921, sub Arcul de Triumf. La data de 22 octombrie 1922, Parlamentul francez declara ziua desemnării Soldatului Necunoscut francez ca sărbătoare naţională. Ca o coincidenţă, fără nici o legătură cu cele ce se petreceau în Franţa, în Anglia avea loc o ceremonie identică, de înhumare a simbolului eroismului englez, adus de pe fostul front franco-belgian şi înmormântat în Catedrala Westminster. Exemplul acestor ţări a fost urmat de Portugalia, Italia, S.U.A. şi alte ţări, între care şi România.
În anul 1921, sub impulsul tradiţiei occidentale, guvernul României a adoptat ideea alegerii unui erou necunoscut, ca simbol unic de omagiere a jertfei şi eroismului naţional. Pentru aceasta a fost constituit, sub preşedinţia generalului Gorski, Sub-Şef al Marelui Stat Major şi Secretar General al Ministerului Apărării Naţionale, un comitet care avea drept sarcină studierea chestiunii aducerii Eroului Necunoscut, prevăzându-se încă de atunci ca Mărăşeştii, locul glorioaselor lupte din vara anului 1917, să fie localitatea de desemnare a eroului (ostaşului) necunoscut.
Ministerul Apărării Naţionale a cerut Societăţii „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”, organizaţie înfiinţată din iniţiativa sa şi a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, să studieze alegerea Eroului Necunoscut şi să se facă propuneri în această privinţă.
Aşa cum am menţionat mai sus, în baza Decretului-Lege din 20 aprilie 1920, s-a hotărât ca serbarea anuală pentru comemorarea eroilor căzuţi în război să se facă în ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos, care a fost decretată ca Sărbătoare Naţională.
Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu ceilalţi factori responsabili ai ţării, prin Programul dat publicităţii la 11 mai 1923, hotărau ca data desfăşurării funeraliilor naţionale să fie 14-17 mai, iar în privinţa locului înhumării Eroului Necunoscut, se opta pentru terasa „Cuza Vodă” din faţa Muzeului Militar Naţional amplasat în Parcul Carol din Bucureşti.
Pentru stabilirea Eroului (Ostaşului) Necunoscut se preciza alegerea acestuia dintre cele zece sicrie aduse la Mărăşeşti, din locurile în care luptele au fost mai crâncene: Raşoviţa (jud. Gorj) de pe frontul de la Jiu, Bălăria (jud. Vlaşca) pentru luptele date în apărarea Bucureştiului, Azuga (jud. Prahova) pentru luptele duse în vederea apărării Văii Prahovei, Topraisar (jud. Constanţa) de pe frontul Dobrogei, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz şi Târgu Ocna (jud. Bacău) de pe frontul Moldovei, Chişinău (Basarabia), Ciucea (jud. Cojocna) de pe frontul transilvănean.
În scopul desemnării Eroului (Ostaşului) Necunoscut au fost făcute sondaje în liceele militare din Iaşi, Craiova, Chişinău şi Mănăstirea Dealu, fiind ales cel mai bun elev (orfan de război), în persoana elevului Amilcar Săndulescu, din clasa 1-a a Liceului Militar „D. A. Sturdza” din Craiova. Acesta era născut în localitatea Mădulari, comuna Beica, jud. Vâlcea, la 20 februarie 1911, fiind al treilea copil al familiei învăţătorului Constantin Săndulescu şi al Mariei Săndulescu.
La data de 14 mai 1923, după încheierea Te Deum-ului religios în Biserica „Buna Vestire” din Mărăşeşti, elevul Amilcar Săndulescu a ales Eroul (Ostaşul) Necunoscut, oprindu-se în dreptul sicriului nr. 4, pe care a pus mâna, exprimându-se cu cuvintele: „Acesta este tatăl meu”. Îngenunchind s-a rugat: „Doamne, Dumnezeul meu, ai în pază pe toţi eroii neamului, şi pe tatăl meu (…)”.
La solemnitate au participat ministrul de război, generalul de divizie Gheorghe Mărdărescu, ÎPSS Mitropolitul Moldovei, Pimen, Episcopul de Roman, Niculescu, Episcopul Militar de Alba Iulia, Teculescu. Lor li s-au mai adăugat generali, ofiţeri şi militari în termen, prefecţii de Putna, Tecuci şi Bacău, deputatul Florea Eftimescu ş.a. Osemintele ostaşilor necunoscuţi depuse în cele nouă sicrie au fost înhumate în Cimitirul din Mărăşeşti. Spre seară, cortegiul, alcătuit din întreaga asistenţă, a condus sicriul Eroului Necunoscut la gara Mărăşeşti, într-o trăsură trasă de şase cai.
În dimineaţa zilei de 15 mai 1923, ora 7:00, trenul-cortegiu purtând vagonul-platformă cu sicriul Eroului Necunoscut, acoperit cu tricolorul ţării, încadrat de două platforme pline cu coroane de flori, a fost tras în faţa peronului gării Mărăşeşti. Un număr mare de cetăţeni şi şcolari din localitate au depus flori proaspete. Episcopul militar Teculescu, împreună cu prefectul Georgescu şi cu diaconul Zamfirescu au oficiat slujba religioasă. Fanfara Regimentului 50/60 Infanterie Focşani a intonat marşul „Pentru General” şi trenul a pornit spre Bucureşti. În garnitura trenului au fost incluse şi vagoanele necesare gărzilor de onoare ale drapelelor, clerului, ofiţerilor şi militarilor în termen care însoţeau Eroul Necunoscut.
Trenul mortuar a oprit în fiecare staţie de pe traseu, poposind mai mult în gările principale, unde s-au oficiat slujbe religioase şi s-au depus coroane de flori, fără a se ţine cuvântări: Focşani (25 minute), Râmnicu Sărat (25 minute), Buzău (25 minute), Ploieşti (55 minute). Garnitura de tren a ajuns la Bucureşti la ora 16:00, fiind întâmpinată, într-o atmosferă de mare sărbătoare, de către autorităţi, cler, elevi, invalizi, orfani, văduve de război, gărzi de onoare. Sicriul a fost depus la Biserica „Mihai Vodă” (situată pe dealul cu acelaşi nume), pentru pelerinajul publicului, pe întreaga durată a zilei de 16 mai 1923.
În ziua de 17 mai 1923, fiind ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos, înscrisă în calendarul Creştin Ortodox, pe întreg teritoriul ţării se serba Ziua Eroilor. Dis-de-dimineaţă, un public numeros a umplut străzile capitalei, îndreptându-se spre Biserica „Mihai Vodă”, pentru a însoţi cortegiul cu Eroul Necunoscut spre locul de veci din Parcul Carol I.
După slujba religioasă, oficiată de Episcopul militar Justin Teculescu, împreună cu alţi preoţi şi finalizată cu „Veşnica Pomenire”, sicriul cu osemintele Eroului Necunoscut, purtat de aceiaşi cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul”, care-l coborâseră din tren în Gara de Nord (locotenentul-colonel infanterist Marinescu, locotenentul-colonel artilerist Ionel Dragalina, maiorul de cavalerie Niculescu şi căpitanul de vânători de munte Anton Teodorescu, având în spate patru plutonieri decoraţi cu Medalia „Virtutea Militară”, clasa I-a) a fost aşezat pe afetul de tun ce aştepta în faţa bisericii, împodobit şi învăluit în tricolor. Concomitent, trupele au dat onorul, iar muzica a intonat „Imnul Sacru”. Cortegiul s-a deplasat spre Parcul Carol I pe străzile: Mihai Vodă, Calea Victoriei, Bulevardul Carol I, Splaiul Domniţa Bălaşa, Bulevardul Regina Maria, Strada 11 Iunie.
În întâmpinarea Eroului (Soldatului) Necunoscut au sosit Regele Ferdinand I, însoţit de întreaga familie. Regele l-a salutat cu buzduganul dăruit de locuitorii capitalei, timp în care regina s-a închinat, privind coşciugul cu ochii înlăcrimaţi.
În acordurile corului de elevi de la Seminarul „Nifon”, ceremonia religioasă din parc a fost susţinută de Mitropolitul Primat, Miron Cristea (patriarh după 1925) şi de Mitropolitul Moldovei, Pimen, înconjuraţi de Episcopul Triteanu de Roman, Episcopul Ilarie Teodorescu al Constanţei, Episcopul Militar Justin Teculescu şi de un numeros cler.
La sfârşitul slujbei, Regele Ferdinand a rostit un memorabil discurs, impresionând profund asistenţa:
Cu cununi de laur erau întâmpinaţi în vechime biruitorii sub arcuri de triumf şi tot cu cununi de laur se cinsteau mucenicii credinţei mântuitoare. Cununa de laur ce-ţi aduce întâiul Rege al României Mari, ţie ostaşului fără nume, care întrupezi, de acum şi până în veac, jertfa sutelor de mii de vieţi închinate pe altarul patriei pentru mărirea şi unitatea naţională, este şi cununa muceniciei şi cununa biruitorului. Toată suflarea românească, în clipa aceasta, îşi îndreaptă gândurile patriotice spre tine, simbolul jertfei şi al vitejiei; toţi ochii lăcrămează, toate inimile bat, acum, pentru cei iubiţi ai lor, cari, singuri sub cerul lui Dumnezeu, sau în vitejia luptelor au închis ochii departe de orice mângâiere. Iar înaintea locaşului tău de veci se închină azi, cu adâncă recunoştinţă, Ţara întreagă, căci fără nume fiind eşti al neamului întreg.
Regele Ferdinand I a decorat apoi Eroul Necunoscut cu Medalia de aur „Virtutea Militară”, clasa 1-a, aşezând-o la mijlocul sicriului, între cască şi lauri. Ion Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri, i-a adus omagiul guvernului. În cadrul aceleiaşi ceremonii, Eroului Necunoscut Român i-au conferit distincţii de onoare:  S.U.A., Franţa, Anglia, Italia, Belgia. Clerul bisericesc a oficiat „Veşnica Pomenire”. Au urmat două minute de reculegere (aşa s-a procedat pe tot cuprinsul ţării, ca un suprem omagiu şi adânc respect închinat maselor de anonimi români care s-au jertfit pentru o cauză sfântă).
Eroul Necunoscut a fost coborât în mormânt cu ajutoul unor frânghiii roşii din mătase de către cei patru cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul”, timp în care muzica intona „Imnul Sacru”, iar tunurile din turnul lui Vlad Ţepeş au tras 101 salve, onorând jertfa supremă a celui ce avea să simbolizeze de acum înainte eroii patriei. S-au depus coroane de flori din partea românilor şi ambasadelor statelor aliate. Ceremonia înhumării Eroului (Ostaşului) Necunoscut s-a finalizat cu defilarea prin faţa mormântului a trupelor, a regelui şi a tuturor oficialităţilor.
Finalul ceremoniei (ora 13:30) a oferit asistenţei un tablou zguduitor, prin a sa înduioşare: o văduvă însoţită de cele trei fiice orfane de război s-au apropiat de groapă şi au depus flori pe mormântul Eroului Necunoscut, îngenunchind, plângându-şi soţul şi tatăl, înmuind ochii asistenţei cu lacrimi de durere.
La sfârşitul solemnităţii, rămânea în Parcul Carol I (redenumit Parcul Libertăţii în perioada anilor 1950-1990) Mormântul Eroului Necunoscut Naţional, la început un mormânt simplu, acoperit cu o placă din beton, deasupra căreia i-a fost aşezată provizoriu o placă din ipsos cu epitaful:
 
† AICI  DOARME †
FERICIT  ÎNTRU  DOMNUL
OSTAŞUL  NECUNOSCUT
SĂVÂRŞIT  DIN  VIAŢĂ
ÎN JERTFA  PENTRU UNITATEA
NEAMULUI  ROMÂNESC.
PE  OASELE  LUI  ODIHNEŞTE
PĂMÂNTUL ROMÂNIEI ÎNTREGITE.
= 1916 – 1919 =
 
Elevul Amilcar Săndulescu, „fiul” Eroului (Ostaşului) Necunoscut, a terminat anul şcolar ca elev fruntaş şi şef al clasei a 2-a. Conducerea Liceului „D. A. Sturdza” l-a recompensat cu un sejur la Marea Neagră, trimiţându-l în Staţiunea Techirghiol. Spre profundul regret al celor care l-au cunoscut, Amilcar Săndulescu s-a înecat în Lacul Techighiol, în după-amiaza zilei de 28 iulie 1923. La miezul nopţii valurile l-au aruncat pe mal. A fost adus şi înmormântat, cu mare durere, în Cimitirul Sineşti din oraşul Craiova.
Compozitorul I. Vlăduţă, inspector general al Muzicilor Militare, a creat Imnul Eroului Necunoscut, pe versurile Zoiei Angelescu din Iaşi.
Simbolul eroismului naţional, Eroul Necunoscut a fost strămutat la Mărăşeşti, la data de 22 decembrie 1958, şi apoi a fost readus în Bucureşti, în Parcul Carol I, în ziua de 25 octombrie 1992.
Cu prilejul Zilei Eroilor şi al altor sărbători naţionale şi religioase avem obligaţia morală să-i pomenim pe străbunicii, bunicii şi părinţii noştri, participanţi la luptele de apărare a gliei strămoşeşti.
De mare ajutor ne sunt versurile marelui poet Nichita Stănescu, din poezia „Nu-l uitaţi”:
 
Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă,
Ca şi cum ar fi viu între noi,
Ca şi cum s-ar fi întors acasă.
 
De fapt el s-a întors între noi întâiul,
Numai că s-a întors puţin mai ostenit
Şi pe un pat nevăzut şi-a aşezat căpătâiul
Lângă veniţii acasă din mit.
 
El şi-a făcut lucrul lui şi acum
Poate că-i este sete arzând
Venind până la noi ca un fum,
Deci lăsaţi pentru el să cadă vin pe pământ.
 
Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Strigaţi-l din când în când pe nume,
Ca şi cum ar fi viu printre noi
Şi atunci el va surâde în lume.
 
Bibliografie: Valeria Bălescu, expert-muzeograf la Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I”, lucrarea „Eroul necunoscut, trecut, prezent şi viitor”.
 
col. (rtr.) Constantin Chiper
Preşedintele Asociaţiei Judetene „Cultul Eroilor - PRAHOVA si
Vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” din România
 
* * *