ASOCIAŢIA                                              
JUDEŢEANĂ                                    ,,CULTUL EROILOR”
  PRAHOVA

Chiar dacă nu mai e folosit pentru nicio categorie a populaţiei rurale, nemaifiind propriu-zis funcţional în cadrul vocabularului din actualitatea imediată, cuvântul răzeş e înregistrat totuşi de dicţionare fără menţiunea „învechit”, obişinuită în asemenea cazuri, ca şi cum ar fi încă viu în limba contemporană.

Pentru comunitatea noastră istorică, însă, e cât se poate de viu, desigur, ca întruchipare a dârzeniei acelor ţărani viteji la care, în epoca veche, apelau domnitorii în ceasuri de cumpănă pentru ţară, şi o făceau tocmai pentru că se puteau bizui pe curajul şi dârzenia lor.

Să vedem mai întâi explicaţia din DEX: „(În orânduirea feudală, în Moldova) Ţăran liber organizat în obşti, care stăpânea în comun  pământul satului de care aparţinea, dar lucra independent (împreună cu familia) lotul agricol repartizat; moşnean; p. gener. Ţăran liber. Posesor de pământ. Din magh. részes”.

Sub aspect etimologic, o ipoteză  mult mai plauzibilă, pe care o susţin aici, este că răzeş e un fals maghiarism şi că, în realitate, derivă din latină, ca un cuvânt moştenit, la fel cum s-a păstrat echivalentul lui din Ţara Românească, moşnean sau moştean, de la moşie.

Iată pasajul hotărâtor, în care sintagma res est s-a preschimbat cu timpul în răzeş, potrivit normelor fonetice ale trecerii de la latină la română. Construcţia res estapare în Sfânta Scriptură, cartea cărţilor şi cartea care guvernează, cum ştim, încă din veacul al IV-lea, viaţă comunităţii noastre de creştini vechi:

„Şi văzând cei care îi izgoneau că ei pentru sufletul lor se vor bate, s-au întors = Et videntes hi, qui insecuti fuerant, quia pro anima res est illis reversi sunt”.  (I Macabei 12,51).

Înainte de a reaminti întreg contextul biblic al încleştării armate ce părea iminentă, dar la care, totuşi, prigonitorii renunţă, să urmărim câteva accepţii din latina clasică ale construcţiei res est, care anticipează pasajul citat mai sus din cartea întâi a Macabeilor. Ne interesează îndeosebi sensul II = lucru, obiect, realitate, accepţia 4 = treabă, afacere, din dicţionarul lui G. Guţu sau, mai exact, am putea spune,  a trebui să ai de a face, cum vom vedea din exemplul întâlnit la Cicero: mecum sibi rem videant futuram = să ia seama că vor avea de-a face cu mine. Trebuie să mai spunem că expresia res est  se folosea frecvent în construcţii de tipul alicui res cum aliquo est = cineva are de a face cu altcineva. La Tit Liviu ne întâmpină acelaşi substrat conflictiv iminent cu verbul venio,-ire, în expresia res ad arma venit = s-a ajuns la luptă, la înfruntarea armată. Să nu uităm, apoi, că res militaris  sau res bellica  este chiar înfruntarea, războiul.

Ei bine, chiar despre această treabă pentru bărbaţi viteji, despre res bellica este vorba şi în pasajul biblic la care ne întoarcem acum. Capitolul 12 se intitulează Legătura cea nouă a lui Ionatan cu Romanii şi Spartanii.Trifon omoară cu vicleşug pe Ionatan. Avem aici rezumatul înfruntării militare. După uciderea mişelească a lui Ionatan şi a celor care fuseseră poftiţi cu gând ascuns în cetatea lui Trifon, izraeliţii nu se dau totuşi bătuţi, ci organizează rezistenţa: „Şi au înţeles că Ionatan  este prins şi că au pierit cei care erau cu el, şi se îndemnară şi se întocmiră pentru război” (12, 50). După care urmează versetul citat (12, 51), din care aflăm că prigonitorii, contrar aşteptărilor, dau înapoi („s-au întors”), atunci când îşi dau seama că, deşi încolţiţi, cei pe care-i consideraseră în pripă drept nişte victime sigure organizează rezistenţa şi dau să se înţeleagă fără echivoc că sunt hotărâţi să-şi apere libertatea cu preţul vieţii: „ei pentru sufletul lor se vor bate”= pro anima res est. 

Aceştia sunt răzeşii de mai târziu, care înfruntă timp de veacuri valurile de migratori, care se luptă apoi cu înverşunare la chemarea voievozilor, bătându-se pentru sufletul lor, curajoşi, inimoşi (pro anima), neînfricaţi. Dacă au rămas ţărani liberi, cum îi definesc dicţionarele, e pentru că s-au bătut pentru libertatea lor.

Cei care-şi apără astfel moşia sunt numiţi moşneni sau moşteni în Ţara Românească şi se bucură de un statut social de ţărani neaserviţi, pe care l-au dobândit pe câmpul de luptă. Iar în Moldova sunt cei care-şi apără ţara la Podul Înalt şi la Valea Albă depotrivă, în ceas de primejdie, sunt răzeşii acoperiţi de glorie ai lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Trebuie să mai adăugăm că, în ansamblul limbii noastre, răzeş e un cuvânt puternic, având o familie numeroasă: răzeşesc, răzeşeşte, răzeşi, răzeşie, răzeşime, răzeşiţă.

Câteva exemple luate din scriitori consacraţi ne vor edifica asupra componentei de dârzenie şi independenţă ce defineşte răzeşimea: „Se sumeţea plin de răzeşească dârzenie cu judecătorii” (C. Petrescu). Humuleştenii lui Creangă erau, ne-o spune chiar povestitorul, „sat vechi, răzeşesc, întemeiat în toată puterea cuvântului”. Sau: „Se zbuciumă douăzeci de ani ca să-şi scape răzeşia” (Vlahuţă). Sau, în sfârşit: „Nu vrea răzăşimea să-şi vândă al său ogor,/ căci e legat prin sânge pământul de popor” (Alecsandri).

Şi pentru că limba şi realitatea pe care o desemnează nu sunt opera hazardului, ci constituie o necesitate istorică, altfel spus, pentru că vocabulele exprimă o anumită configuraţie a vieţii, specifică locului în care se derulează evenimentele, în împrejurări mereu noi şi în acelaşi timp vechi, în reluări uneori izbitor de asemenătoare pe spirala timpului, se iveşte surprinzător o întrebare tulburătoare: nu cumva câmpul de luptă de la Mărăşeşti, unde s-au jertfit şi au rezistat înaintaşii noştri în Primul Război Mondial, la rândul lor urmaşii răzeşilor de la Vaslui, nu cumva, şi gândul se înfioară, trebuia să se  numească astfel, ca o rezonanţă a expresiei res est, un ecou peste timp al unei sintagme definitorii?

Poate că un popor nu este, în esenţa lui, altceva decât un sunet fundamental cu armonicele lui superioare. Şi numai aşa poate fi înţeleasă dăinuirea lui.

 prof. univ. dr. Andrei IONESCU, prof. emerit, Facultatea de Fizică,  Universitatea din Bucureşti