ASOCIAŢIA                                              
JUDEŢEANĂ                                    ,,CULTUL EROILOR”
  PRAHOVA

REGIMENTUL 32  INFANTERIE  „MIRCEA”

După declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, unitățile militare au fost deplasate în zonele importante de apărare. În acest context, Regimentul 32 Dorobanți „Mircea” a fost dislocat, la data de 18 septembrie 1939, în dispozitivul tactic Viișoara-Manoleasa – Ripiceni - Ștefănești - Dornești (județul Botoșani).

În luna iunie 1940, când teritoriul României a fost amputat prin ultimatumul dat de Uniunea Sovietică, regimentul se afla pe poziția de apărare, pe aliniamentul Miorcani - Slobozia - Horodiștea (județul Botoșani), având ordin să interzică trecerea la vest de Prut a trupelor sovietice.

Conform Ordinului Marelui Stat Major, Secția I-a, nr. 16.300A, din 24 octombrie 1940, regimentul a fost dislocat la Albești Prahova, continuând instruirea rezerviștilor și a recruților.

Marele Stat Major a intensificat instrucția armatei în anul 1941, în scopul eliberării teritoriului românesc răpit de U.R.S.S.

Prin Decretul de mobilizare a armatei din 21 iunie 1941, primit cu Ordinul nr. 6.500, din 23 iunie 1941 al Corpului 5 Armată, Regimentul 32 Dorobanți „Mircea” și-a mobilizat forțele începând cu noaptea de 21/22 iunie.

La data de 5 iulie 1941, regimentul a trecut Prutul înaintând spre Unghieni-Bălți. Desfășurând lupte dârze pentru eliberarea localităților basarabene (Pârliți, Romanca, Vladimirovca, Rădeni, Cornești, Orhei, Chiperceni, Corbeni, Bulăești, Văscăuți, Mârzești) și cucerirea altora în Operațiunea Odessa (Vladimirovka, Karpova, Bogdanovka, Egorovka, Ostrovka, Grigorovka, Odessa) regimentul a pierdut trei sferturi din efectiv.

După îndeplinirea misiunilor din cadrul Operațiunii Odessa, unitatea a primit ordin să se deplaseze pentru refacere spre garnizoana de reședință, ajungând la Ploiești la 8 noiembrie 1941.

Concentrarea efectivelor unității a avut loc, din nou, la data de 1 iulie 1942, deplasarea spre front făcându-se pe traseul Ploiești Sud - Brăila - Românești - Tighina - Tiraspol - Razdelnaia - Birzula - Pervomaisc (unde a trecut Bugul), Zaporoje (unde a trecut Niprul) - Mariopol - Tangarog - Novicercasc - Alexandrovka - Kamenskaia - Serafimovici (la 18 km de apa Donului). Divizia a 5-a Infanterie Buzău avea în flancul stâng Divizia a 14-a Infanterie Iași și în flancul drept Divizia a 6-a Infanterie Focșani.

Unitatea, aflată de la data de 15 august 1942 până la 25 ianuarie 1943 sub comanda Diviziei a 5-a Infanterie, a participat la marile bătălii de la Cotul Donului și Stalingrad.

Regimentul 32 Dorobanți „Mircea”, ca și celelalte componente ale Diviziei a 5-a Infanterie Buzău, Diviziei a 6-a Infanterie Focșani, Diviziei a 13-a Infanterie Ploiești, Diviziei a 14-a Infanterie Iași și Diviziei a 15-a Infanterie Chișinău, au fost încercuite în noaptea de 22/23 noiembrie 1942, la Cotul Donului. Regimentul a pierdut 70% din efective și mijloace de luptă.

În ziua de 27 noiembrie 1942, unitatea – care rămăsese doar cu un sfert din efective – a reușit să iasă din încercuire și să se atașeze Diviziei a 7-a Cavalerie română lângă satul Golovokamenskaia. Aici, regimentul și-a refăcut forțele de luptă până la nivelul unui pluton și, la data de 22 decembrie 1942, a fost dispus în apărarea podului de peste Doneț, sub comanda căpitanului Constantin Nistor.

După data de 25 ianuarie 1943, rămășițele regimentului au început retragerea sub comanda aceluiași capitan, Constantin Nistor. În condițiile unei ierni foarte grele, a lipsurilor materiale și a unor umilințe deosebite suferite din partea comandanților armatei germane precum și a populației rusești, unitatea a ajuns la 1 aprilie 1943 la Tighina, cu următorul efectiv: un ofițer (comandantul), un subofițer (ajutorul comandantului) și 32 de ostași.

Până la data de 1 august 1943, regimentul și-a refăcut efectivele și mijloacele de luptă și apoi a fost dislocat la Tiraspol, sub comanda colonelului Constantin Irimescu și a ajutorului său, locotenentul-colonel Gheorghe Oniceanu. La Tiraspol, unitatea a continuat instrucția efectivelor și a contribuit la menținerea ordinii interioare.

Ca urmare a înaintării armatei sovietice dar și a pătrunderii curentului bolșevic în rândul ostașilor originari din Basarabia (care făceau parte din regiment, după completarea efectivelor), ostașii basarabeni de origine ucrainiană și rusă au dezertat în masă, cu echipamentul din dotare, pe itinerariul de retragere Ialoveni - Lăpușna - Hâncești - Onești - Leușeni.

Retrăgându-se treptat, regimentul a ajuns în aprilie la Huși, iar apoi în gara Crețești (7 aprilie 1944), de unde a plecat (9 aprilie 1944) spre a fi cartiruit în următoarele localitați din județul Prahova: Dumbrava (Batalionul 1), Berceni (Batalionul 2) și Vadul Părului (Batalionul 3).

Conform Odinului comandantului Diviziei a 5-a Infanterie Buzău, nr. 8.069, din 1944, Regimentul 32 Dorobanți „Mircea” s-a îmbarcat în tren la Valea Călugărească cu destinația Putna Seacă - Țifești, zonă unde a fost cantonat și și-a continuat instrucția.

La data de 5 mai 1944, regimentul a fost dislocat mai aproape de front, în localitățile băcăuane: Răcăciuni, Gârleni, Lespezi, Berești-Bistrița și apoi mai spre nord, în zona Dumbrava - Bogdana - Itești - Galbeni. La Galbeni, s-a continuat instrucția prin executarea exercițiilor tactice și a tragerii cu armamentul din dotare.

Comandantul regimentului, colonelul Constantin Irimescu, a fost mutat la comanda Cercului Teritorial Brașov, la comanda unității succedându-se locotenentul-colonel Dumitru Voinescu și colonelul Vasile Constantinescu.

În ziua de 1 iunie 1944, regimentul a fost dislocat pe front, la sud de Podul Iloaiei, parcurgând itinerariul Galbeni - Roman - Negrești - Buhăiești - Bârnova - Ciurea - Mogoșești - Horlești, sub comanda locotenentului-colonel Dumitru Voinescu.

Ostașii regimentului au desfășurat lupte foarte grele în lunile iunie, iulie și august pe dealurile din sudul orașului Podul Iloaiei, în satele Hoisești, Dumești, Horlești și Voinești.

La data de 20august 1944, regimentul a început retragerea pe itinerariul Voinești - Țibana - Țibănești - Negrești - Vaslui (ajuns la 21 august) - Bârlad (poposit la 22 august) - Tecuci (cartiruit la 23 august) - Focșani - Râmnicul Sărat - Buzău (sosit la 26 august).

Conform Ordinului Marelui Stat Major, la data de 27 august 1944, Regimentul 32 Dorobanți „Mircea” s-a reorganizat în comuna Plop din județul Buzău. Reorganizarea a continuat apoi în comuna Stâlpu (Buzău). În urma acestei acțiuni, unitatea a mai primit un batalion format din trei companii a câte trei plutoane de pușcași fiecare și o companie de armament de artilerie 120 mm (în total 26 ofițeri, 18 subofițeri și 256 ostași). Pierderile suferite pe frontul din Moldova au fost de 70% din efectivul regimentului.

Regrupându-se în ziua de 28 august 1944, regimentul și-a continuat deplasarea pe itinerariul Fulga - Drăgănești - CocoGăști Colț și a luptat la Dărmănești sub comanda căpitanului Emil Vulpescu.

Partea Sedentară a Regimentul 32 Dorobanți „Mircea”, comandată de maiorul Constantin Nuță, a primit de la comandantul garnizoanei Ploiești, colonelul Spiridon Oprescu, în noaptea de 24 august 1944 la ora 2.20, ordinul de pregătire a efectivelor pentru a trece la demobilizarea trupelor germane.

Ca urmare, Regimetul 32 „Mircea” Partea Sedentară – format din Batalionul de pușcași, organizat pe patru companii – în colaborare cu o companie din Regimentul 7 Dorobanți Prahova, s-a angajat în luptele de dezarmare a trupelor germane – cu începere de la 25 august – la Boldești, Lipănești, Scăieni, Balaca, Zamfira.

A doua zi, infanteriștii din Regimentul 32 Dorobanți „Mircea” Partea Sedentară, în cooperare cu cavaleriștii din Regimentul 3 Călărași, a repurtat strălucite victorii la Măgurele și Vălenii de Munte.

În ziua de 27 august, Partea Sedentară a regimentului a continuat luptele de dezarmare a unor subunități germane la Lipănești, Scăeni, Boldești și Balaca, subunități ce se îndreptau spre munți. Luptele au continuat în ziua de 28 august, când Partea Sedentară a regimentului a intrat sub ordinele colonelului Simion Batcu, care devenise comandantul tuturor formațiunilor
Părții Sedentare din zona Lipănești. În acea zi, controlând șoseaua Blejoi - Măgurele, Partea Sedentară a Regimentului 32 Dorobanți „Mircea” a capturat o coloană germană ce avea 45 mașini, dintre care 3 au fost luate intacte,  7 au fost distruse și restul incendiate. Tot atunci au fost capturați și 50 de prizonieri de război germani. În ziua următoare (29 august), ostașii Părții Sedentare a regimentului au mai capturat, la ieșirea din Lipănești, 15 ostași și 7 mașini.

La data de 30 august, ostașii din Partea Sedentară a Regimentului 32 Dorobanți „Mircea” au supravegheat și controlat circulația pe șoseaua Blejoi - Vălenii de Munte.

În dimineața zilei de 31 august, ora 7⁰⁰, două plutoane din acest regiment s-au opus intrării în localitatea Vălenii de Munte a unei coloane germane formată din circa 130 camioane, 4 tancuri și 10 tunuri, coloană care pornise din zona Păulești - Plopeni pe șoseaua Mălăiești - Poiana Vărbilău - Gura Vitioarei. Compania a 2-a, sub comanda maiorului Constantin Nuță, a capturat, la ora 13⁰⁰, o coloană germană de 15 mașini care se deplasa din pădurea Păulești spre Lipănești. În seara aceleiași zile de 31 august 1944, Partea Sedentară a Regimentului 32 Dorobanți s-a retras în cazarma situată în Ploiești, pe strada Mărășești, nr. 279.

Conform Instrucțiunilor Comisiei Interaliate și a Ordinului Marelui Stat Major, nr. 340.000, din 2 noiembrie 1944, Partea Sedentară a Regimentului 32 Dorobanți „Mircea” s-a desființat, la data de  25 noiembrie 1944. Cadrele active, materialele și arhiva s-au transmis Regimentului 34 Infanterie Constanța.

Partea Activă a Regimentului 32 Dorobanți „Mircea” a fuzionat, înziua de 31 august 1944, cu Regimentul 92 Infanterie Orăștie, unitatea numin-  du-se de acum înainte Regimentul 92 Infanterie Orăștie. Acesta a fost deplasat în zona Ciupercenii Vechi - Calafat - Basarabi, cu misiuni de supraveghere a navigației pe Dunăre și de interzicere a pătrunderii trupelor germane la nord de Dunăre.

Regimentul s-a reorganizat, la data de 2 octombrie 1944, pe două batalioane și trei companii neîmbatalionate, în conformitate cu Ordinul Marelui Stat Major, nr. 67.000, din 1944, transmis de Divizia a 5-a Infanterie Buzău cu Ordinul nr. 1.457A, din 1944. Ulterior, s-a deplasat în Banat, pe itinerariul Vânju Mare - Orșova - Mehadia - Ohaba, unde a împiedicat pătrunderea trupelor
germane de pe teritoriul Iugoslaviei.

După 22 octombrie 1944, regimentul s-a deplasat pe itinerariul Simersig - Buziaș - Silagin - Isgăr - Vermeș - Berzovia - Surducul Mare - Gomorâște - Cacova.

Aflat sub comanda Diviziei a 18-a Infanterie „Sibiu”, regimentul a participat la eliberarea Ungariei (de la sfârșitul lunii octombrie până la sfârșitul lunii decembrie 1944) și a Cehoslovaciei (1 ianuarie- 12 mai 1945).

Înapoiat de pe front, regimentul a fost dislocat la Marghita (2 august 1945) și apoi la Zalău (24 august 1945). Conform Ordinului Marelui Stat Major, nr. 45.052, din 10 ianuarie 1949, Regimentul 92 Infanterie Orăștie s-a transformat în Regimentul 32 Infanterie și a fost mutat la Timișoara (1959).

La data de 23 octombrie 1969, conform Decretului nr. 717, în titulatura regimentului s-a adăugat denumirea „Mircea”, unitatea redevenind Regimentul 32 Infanterie „Mircea”.

Col. (rtr) CONSTANTIN CHIPER

Vasile Davidescu a fost veteran al Războiului pentru Întregirea Neamului Românesc (1916-1919) şi al celui de-al Doilea Război Mondial. Părinţii săi, Vasile şi Maria, i-au dat naştere la data de 13 mai 1894, în localitatea Măgureni, plasa Filipeşti, judeţul Prahova. A copilărit şi a absolvit şcoala primară în localitatea natală. Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploiești l-a urmat şi absolvit, cu bacalaureat. Fire studioasă, Vasile Davidescu a urmat şi absolvit cu mult succes Şcoala Militară de Artilerie Geniu şi Marină (al cincilea din cei 50 elevi înscrişi la Secţia artilerie), Şcoala Specială de Artilerie (al şaselea din 63 ofiţeri), Şcoala Superioară de Război şi cursul complementar de stat major.

Cariera militară a început-o cu gradul de sublocotenent (1 iulie 1916), a continuat-o cu gradul de locotenent (1917), căpitan (1919), maior (1930), locotenent-colonel (1937), colonel (1942), general de brigadă post-mortem (3 septembrie 1942). Evoluţia în funcţiile militare a fost frumoasă şi demnă de reţinut. Astfel, în toamna anului 1916, a comandant o Secţie de artilerie a Bateriei 1 din Regimentul 19 Artilerie Ploieşti, în luptele din Dobrogea. A fost comandantul Bateriei Trageri din Regimentul 19 Artilerie în luptele de pe Valea Buzăului, Râmnicu Sărat şi Putna.

Avansat la gradul de locotenent, ofiţerul a comandat o baterie din Regimentul 19 Artilerie Ploieşti, în luptele de la Mărăşeşti, din vara anului 1917. După transformarea Regimentului 19 Artilerie în Regimentul 19 Obuziere, căpitanul Vasile Davidescu a comandat, în anii 1919-1920, Bateria a 2-a, fiind apreciat atât de către colonelul Miclescu, comandantul regimentului, cât şi de către colonelul Gavriliu, comandantul Brigăzii 5 Artilerie, iar în anii 1921-1922 a comandat Bateria a 7-a din Regimentul 39 Artilerie Târgu Mureş.

Revenit în perioada anilor 1922-1925 la Regimentul 19 Obuziere, ofiţerul s-a simţit acasă, la propriu, comandând Bateria 1-a şi a fost notat cu calificativul „foarte bine” de către comandantul regimentului, colonelul Boboc, şi de către generalul Mironescu, comandantul Diviziei 13 Infanterie Ploieşti  în anii 1924 şi 1925.

În perioada lunilor iunie-septembrie 1925, ofiţerul a urmat cursurile Şcolii Speciale de Artilerie de la Râşnov, iar apoi, între 1 octombrie 1925 şi 1 iulie 1927, cursurile Şcolii Superioare de Război.

În perioada 1 august 1927 - 1 aprilie 1928 a făcut stagiu la Regimentul Artilerie Antiaeriană Bucureşti, comandând Bateria a 5-a. În perioada 2 aprilie 1928 - 1 noiembrie 1930 a făcut stagiul la Secţia Operaţii, din Marele Stat Major, fiind atestat ofiţer de stat major, şi notat „foarte bine” de către colonelul Petre Dumitrescu şi generalul Economu.

În perioada 2 noiembrie 1930 - 10 mai 1934 a lucrat la Biroul 3, Secţia Operaţii din Marele Stat Major, sub comanda colonelului Petre Dumitrescu şi a generalului Ionescu.

Maiorul Vasile Davidescu a comandat, în perioada 1934-1936, Divizionul 3 din Regimentul 1 Artilerie Timişoara, menţinându-se la nivelul calificativului foarte bine. Comandantul Brigăzii 1 Artilerie, generalul Apostolescu, îl numea „stâlpul moral al Regimentului 1 Artilerie „Carol I” (afirmându-se la comanda Divizionului al 3-lea şi ca şef al Biroului Instrucţie)”, iar generalul de divizie Economu, comandantul Corpului 7 Armată, îl evidenţia pentru calităţile de profesor la Şcoala de Aplicaţie Artilerie Timişoara. Din iunie 1936 şi până în iulie 1937 a comandat Divizionul 3, a fost profesor la Şcoala de Ofiţeri Superiori din Garnizoana Timişoara şi a îndeplinit funcţia de şef al Biroului Mobilizare din divizie, cu prilejul manevrelor militare. „Eminent ofiţer de stat major”, apreciau generalul Bunescu, comandantul Diviziei 1 Infanterie şi generalul Economu, comandantul Corpului 7 Armată. În anii 1938-1939, locotenentul-colonel Vasile Davidescu a fost profesor de tactică generală la Secţia Militară din Şcoala Politehnică Timişoara şi la Şcoala Ofiţeri Superiori pe Garnizoana Timişoara, fiind apreciat ca „un ofiţer de excepţie” al artileriei, atât de către generalul Corneliu I. Dragalina, comandantul Diviziei 1 Infanterie, cât şi de către generalul de divizie Gheorghe Oprescu, comandantul Corpului 7 Armată.

Locotenentul-colonel Vasile Davidescu a îndeplinit, în perioada 10 august 1939 - 29 iunie 1940, funcţia de şef de Stat Major la Divizia 1 Infanterie, profesor la Şcoala Politehnică şi la Şcoala de Ofiţeri Superiori din Garnizoana Timişoara,  sub comanda generalului Dragalina, din Divizia 1 Infanterie, şi a generalul de divizie Leventi, comandantul Corpului 7 Armată.

Numit şef de Stat Major la Divizia 19 Infanterie Timişoara, la data de 29 iunie 1940, ofiţerul şi-a pus la bătaie toată capacitatea intelectuală în vederea elaborării unor planuri realiste de acţiune ale marii unităţi (în perspectivă). Avansat la gradul de colonel, a îndeplinit funcţia de şef al Statului Major al Diviziei 19 Infanterie în operaţiunea militară Odessa, remarcându-se prin clarviziunea hotărârilor adoptate. În urma rănilor grave suferite în luptele din Caucaz, în vara anului 1942, a decedat, la data de  3 septembrie 1942, la Spitalul Militar German Konstantinovskaia, cernind sufletele familiei şi ale camarazilor săi.

În decursul carierei militare, generalul de brigadă, post-mortem, Vasile Davidescu a fost decorat cu numeroase ordine şi medalii militare: Ordinul „Coroana României”, clasa a V-a, cu spade şi panglică de virtute militară, Ordinul „Steaua României”, cu spade şi panglică de virtute militară, Ordinul german „Crucea de Fier”, Medalia „Crucea Comemorativă”, cu baretele Dobrogea, Carpaţi, Mărăşeşti 1916-1919, Medalia „Victoria” (1920), medalia „Semnul Onorific de aur” pentru 25 de ani de activitate în armată.

Col. (rtr) CONSTANTIN CHIPER

Tradiția aniversării Unirii Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, la 24 Ianuarie, în școlile din orașul Mizil a fost continuată și anul acesta.  Astfel, elevii și cadrele didactice ale Școlii Nr. 1–director prof. Nițu Luminița–au primit vizita unei delegații de foști combatanți din armata română, compusă din prof.col. [rtr] Chiper Constantin-vicepreședintele Asociației Naționale „Cultul Eroilor” din România și președintele Asociației Județene „Cultul Eroilor” Prahova, lt. col. (r) Cristea Ion, președintele filialei Mizil, col. (r) Mărculescu Victor,  președintele Organizației cadrelor militare în rezervă și retragere „Aurel Vlaicu” filiala Mizil, plt .maj. (r) Grigore Eugen, vicepreșe-dinte al Organizației C.M.R.R. și secretar al filialei „Cultul Eroilor” și reprezentanta presei locale-„POȘTALIONUL”-dna. Negoiță Gabriela. Activitatea a început prin intonarea Imnului de Stat al României și Imnului „Cultului Eroilor” de către cei prezenți, continuând cu un discurs susținut de dl. Chiper Constantin. Vorbitorul a evocat pe larg evenimentele petrecute în ianuarie 1859, când col. Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor în ambele țări, astfel efectuându-se Unirea Principtelor Unite. Subliniind importanța evenimetului, vorbitorul a reamintit asistenței că Bucureștiul a devenit capitala noului stat ROMÂNIA, iar steagul tricolor, drapelul țării. Elevii:Trandafir Ioana, Mareș Teodora, Mihalache Ruxandra, Vlad Alexandra, Gherghe Emilia, Vasile Alexandru și Divoiu Aniela, membri ai Cercului „Cultul Eroilor” din școală, îndrumătorul cercului prof. Oprea Daniela, au evocat secvențe din anii 1848-1859, marcând principalele evenimente care au avut loc în acea perioadă de timp. Am remarcat prezența la această instructivă activitate a membrilor Cercului „Cultul Eroilor” de la Școala Nr. 3 „Sf. Maria”. „Hora Unirii”, în care s-au prins toți participanții, a fost finalul acestui important eveniment. Sala de festivități a Liceului Teoretic „Grigore Tocilescu”, director prof. Minea Victor, a fost gazda primitoare a unei frumoase și educative manifestări culturale, la care a participat o asistență formată din elevi și cadre didactice ale prodigioasei instituții, delegația militară a foștilor combatanți, doamnele Tudorache Nicoleta și Camelia Toma-Biblioteca Orașenească-și domnișoara Stoica Mirela, coordonator la Centrul „Europe Direct”. Imnul de Stat al României a fost momentul deschiderii activității omagiale, dedicate acestui important eveniment, Unirea Principatelor Române. În continuarea programului, versuri ale marilor poeți români Vasile Alecsandri, George Coșbuc și Nichita Stănescu au fost declamate de elevii Cergău Christina, Sălcianu Andreea, Paraschiv Andreea, Coman Laura, Petrescu Ariadna și Cătălin Mădălina, membri ai Cercului „Cultul Eroilor” din liceu, președinte, prof. de istorie Șerban Laura, în care se regăseau principalele momente ale evenimentelor petrecute la mijlocul secolului XIX. „Hora Unirii” a încheiat manifestarea cultural-istorică, iar aplauzele au răsplătit pe merit pe protagoniști! Și în cadrul Centrului Cultural „Adrian Păunescu”, Ziua Unirii a fost omagiată de elevii școlilor generale și ai LiceuluiTeoretic „Grigore Tocilescu”, printr-un program cultural artistic. În deschidere, profesorul de istorie Șoldea Viorel, vicepreședinte al filialei Mizil „Cultul Eroilor” a rostit o alocuțiune în care a evocat actul istoric din anul 1859-Unirea Principatelor Române-asfel făurindu-se noul stat ROMÂNIA. Programul cultural artistic susținut de elevi și ansamblul de dansuri populare al centrului, au reușit să smulgă ropote de aplauze binemeritate din partea spectatorilor aflați în sala de festivități arhiplină! Omagierea Unirii la instituțiile de învățământ din oraș a prilejuit și evidențierea lui Al.I. Cuza care rămâne înscris cu litere de aur în cartea istoriei poporului român, alături de numele marilor voievozi și conducători ai lui.

Plt. Maj. (r) EUGEN GRIGORE

Î n sfîrșit vedem limpede. Generalul Ignatieff a propus guvernului nostru retrocedarea Basarabiei în schimbul a nu știu căror petice de pămînt de preste Dunăre. România este singurul stat care azi e în primejdie de a fi dezmembrată de chiar aliatul ei, după ce au încheiat cu el o convenție prin care i se garantează integritatea teritoriului. România vede zburînd ca pleava în vînt asigurările unei convenții a cărei iscălituri sînt încă umede și pe care a încheiat-o c-o împărăție mare, pe a cărei cuvînt se credea în drept să se întemeieze.

Și ce zice Austria la aceasta, Austria, pentru care gurile Dunării sînt o condiție de existență mai mult decît poate pentru noi? După cît auzim, ea nu are nimic de zis daca i se asigurează neutralitatea întregei Dunări de Jos.

Dar cum să se asigure această neutralitate? Printr-un tratat? Ridicol! Tratările se scriu astăzi pentru ca să fie călcate de-a doua zi.

Dar cu ce drept pretinde Rusia bucata noastră de Basarabie, pe care am căpătat-o înapoi, drept din dreptul nostru și pămînt din pămîntul nostru? Pe cuvîntul cum că onoarea Rusiei cere ca să se ia o bucată din România. Va să zică onoarea Rusiei cere ca să se ia pe nedrept o bucată din România și aceeași onoare nu cere respectarea convenției iscălită de ieri. Ciudată onoare într-adevăr !

Și pe ce se-ntemeiază acest point dhon[n]eur?

Fost-au Basarabia cucerită cu sabia? Nu. Prin Tratatul de București de la 1812 s-a făcut această cesiune, nu ca preț al păcii, căci Turcia n-avea nevoie de pace, ci tocmai Rusia.

Napoleon era asupra intrării în Rusia și trupele rusești se-ntorceau în marș forțat, în ruptul capului, luînd fața pămîntului românesc pe tălpile lor.

Cine i-a văzut întorcîndu-se, căzînd pe drumurile țării de osteneală, nu putea zice că aceasta era o armie învingătoare, nici nu putea crede că peste curînd succesele acelei armii aveau a-i cîștiga o provincie. Se știe că diplomația engleză, împreună cu vînzarea beiului grec Moruzi, a fost cauza cesiunii Basarabiei.

Beiul grec și-au pierdut capul. Anglia e pedepsită abia astăzi. Și cînd Moldova au căpătat îndărăt o parte din pămîntul ce pe nedrept i se luase, atunci s-a atins onoarea Rusiei și acea onoare cere ca să se ia îndărăt de la noi ceea ce pe nedrept ni se luase?

Căci prin ce păcătuise Țările românești Rusiei? Nu le-am hrănit într-atîtea rînduri oștirile, nu erau țările noastre adăpostul lor, doveditu-ne-am vreodată dușmani ai ei? Într-adevăr nu găsim cuvinte pentru a califica această pretențiune, necum împlinirea ei. Oare puterea cea mare a Rusiei i-ar da dreptul de a-și bate joc de lume, de noi, de ea însăși?

Pe cîtă vreme presa rusească comitea necuviința — căci altfel n-o putem numi — de a vorbi despre reluarea Basarabiei, pe atîta vreme am ignorat glasul unei prese care știam prea bine că n-are nici o însemnătate și este liberă a se ocupa în mod platonic de toate cestiunile pe cari le permite poliția de a fi discutate, fără de a-i crește cuiva prin aceasta peri albi.

Dar astăzi nu mai este presa rusească care vorbește, ci guvernul, care acolo este tot.

Astfel dar am pierdut 15000 de oameni și cîteva zeci de milioane cheltuieli de război, am ajutat pe ,,mandatarul Europei" în îndeplinirea sacrei sale misiuni, pentru ca la urmă tot noi să fim cu pagubă, tot noi să plătim războiul Rusiei cu pierderea unei provinții?

Pînă acuma noi am refuzat orice schimb, ne astupăm urechile la orice propunere de schimb în această privință. Drepturile noastre asupra întregei Basarabii sînt prea vechi și prea bine întemeiate pentru a ni se putea vorbi cu umbră de cuvînt de onoarea Rusiei angajată prin Tratatul de la Paris. Basarabia întreagă a fost a noastră pe cînd Rusia nici nu se megieșa cu noi, Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pămînt drept al nostru și cucerit cu plugul, apărat cu arma a fost de la începutul veacului al patrusprezecelea încă și pînă în veacul al nouăsprezecelea.

Mandatarul Europei vine să mîntuie popoarele creștine de sub jugul turcesc și începe prin a-și anexa o parte a unui pămînt stăpînit de creștini, în care nu-i vorba de jug turcesc? Ciudată mîntuire într-adevăr.

Cuvîntul nostru este: De bunăvoie niciodată, cu sila și mai puțin.

Într-unul din numerii trecuți am înregistrat zgomotul că în Basarabia s-ar fi luat deja măsuri administrative din partea Rusiei, care trec dincolo de marginile convenției încheiate. Cerem lămurire guvernului. Convenția nu trebuie să rămîie literă moartă și orice trecere peste ea trebuie respinsă în orice moment. Nu e permis nimănui a fi stăpîn în casa noastră decît în marginele în care noi îi dăm ospeție. Daca nația românească ar fi silită să piardă o luptă, va pierde-o, dar nimeni, fie acela oricine, să n-aibă dreptul a zice c-am suferit cu supunere orice măsură i-a trecut prin minte să ne impună.

Dar toate acestea sînt considerațiuni făcute față cu o eventualitate asupra căreia stăruim a fi în îndoială.

Oricît de mulți oameni răi s-ar găsi în această țară, nu se găsește nici unul care ar cuteza să puie numele său sub o învoială prin care am fi lipsiți de o parte din vatra strămoșilor noștri. Guvernul rusesc a putut să facă o încercare, a trebuit însă să se încredințeze că în zadar a făcut-o.

Mai departe nu va merge !               

Noi nu pretindem, chiar nu cerem nimic de la puternicul nostru aliat; atît însă și numai atît. Voim să păstrăm bune relațiuni cu vecinii.

Ei bine! Rusia nu se va face vinovată de o faptă care ar fi pentru dînsa o vecinică pată în ochii lumei; ea nu va lua ce noi nu voim să dăm.

MIHAI EMINESCU, articol publicat în ziarul ,,T I M P U L", 25 ianuarie 1878;

POȘTA REDACȚIEI

Am primit de la domnul inginer Constantin Ilie următoarea scrisoare:

„Cu prilejul cercetărilor făcute în vederea scrierii unei lucrări monografice despre comuna Păuleşti- Prahova, vă informez că sunt în posesia unor date referitoare la eroii şi monumentele acestei comunităţi. În acest sens vă trimit:

a) Una copie de pe „Tablou pentru ajutorul de înlesnire de traiu al văduvilor de război şi al urmaşilor celor morţi şi dispăruţi din această comună în Campania anului 1916- 19l8”.(Anexa 1)

b) Tabel cu eroii comunei Păuleşti morţi şi dispăruţi în Primul Război Mondial, înscrişi comparativ în trei liste, parţial contradictorii (Anexa2):

-Lista nr.1 se referă la cei înscrişi pe actualul monument.

-Lista nr. 2 cuprinde numele unor eroi, înscrise în manuscrisul din anii 1970-1975, privind „Monografia comunei Păuleşti”, de Al. Ispas.

c) -Lista nr. 3 este cea descoperită recent în arhive.

Un articol documentar rezumativ al capitolului cu acelaşi nume din viitoarea monografie. După o discuţie prealabilă şi o eventuală corecţie, articolul poate fi tipărit în publicaţiile pe care le difuzaţi.

Prin această informare, ca fiu al comunei şi nepot al eroului Ilie Radu, fac apel către toţi factorii responsabili, doritori să se implice, cât mai urgent, în restabilirea adevărului istoric, pentru eroii comunei Păuleşti şi monumentele lor reprezentative.

Vă mulțumesc! CONSTANTINTIN ILIE, Membru al Societăţii Culturale „Ploieşti- Milenium III” 

Prezentăm în continuare articolul domniei sale. Nu am avut suficient spațiu în acest număr al revistei pentru a prezenta și Listele anexate, dar le-am postat pe pagina web a asociației, împreună cu întregul articol. Sperăm ca în viitor să le publicăm și în revistă. 

S.O.S. Monumentele eroilor

EROII COMUNEI PĂULEŞTI-JUDEȚUL PRAHOVA ŞI MONUMENTELE LOR

Istoria milenară a poporului român s-a scris cu sângele fiilor săi, care au apărat cu viaţa limba, tradiţiile, obiceiurile, cultura şi pământul pe care s-au născut. La acest proces îndelungat au contribuit şi locuitorii comunei Păuleşti. Participarea este atestată de listele scrise pe monumentele din comună, în arhive şi în unele publicaţii.

Eroii comunei, din Războiul de Independenţă (1877-1878), au rămas necunoscuţi, deşi un document de arhivă din anul 1889 menţionează existenţa în comună, în acea vreme, a unui număr de 12 rezervişi, 20 dorobanţi şi 2 miliţieni.

Pentru eroii morţi şi dispăruţi în Primul Război Mondial (1916-1919), colonelul Prassa prefectul judeţului, posibil sfătuit de arhitectul şef Toma Socolescu, în anul 1920, au încercat să ridice un monument care urma să fie amplasat în pădurea de lângă satul Păuleşti. Din motive necunoscute, după amplasarea pietrei fundamentale, lucrările au încetat.

În anul 1928, sătenii din Păuleşti şi Găgeni, prin contribuţie proprie, au inaugurat un monument al eroilor, în comuna Păuleşti, pe islazul comunal. Acesta avea un soclu din beton pe care erau aşezate două plăci de marmură cu numele, prenumele şi gradul eroilor şi statuia unui soldat cu arma în mână, simbolizând lozinca: „Pe aici nu se trece!”. Monumentul a fost executat de un deţinut de la închisoarea Mislea şi nu avea valoare artistică. El a fost demontat în anul 1938 şi transportat la Găgeni, în vederea remontării în acest sat. Vremurile tulburi din anul 1940 au făcut ca el să fie readus în satul Păuleşti şi în stare degradă, să fie aruncat în cimitir. Târziu, un credincios milostiv l-a ridicat în poziţie verticală astfel că, trunchiul soldatului, fără mâini şi picioare, poate fi fotografiat, aşa cum în prezent păzeşete „veşnicia”cimitirului din Păuleşti, în
spatele aestuia. Plăcile din marmură, cu înscrisurile lor, au dispărut fără urmă.

În locul monumentului demontat, în anul 1939, de „Ziua Eroilor”profesorul arhitect Toma T. Socolescu, primarul comunei sfinţeşte o „Troiţă Monument”. Acesta era proiectul lui. Avea un soclu din beton pe care era fixat un basorelief din bronz, operă a sculptorului Alexandru Călinescu, reprezentând un „Soldat în ţinută de campanie”. Troiţa era sculptată în lemn de stejar, operă a sculptorului ploieştean Pandele Marinescu, pentru eroii din Primul Război mondial. În apropierea ei s-au plantat opt arbori de Tisa (taxus baccata) şi la distanţă, în semicerc şi pe alee, castani tineri, care astăzi, la maturitate, pot fi admiraţi în actualul parc cu castani al comunei.

În anul 1958, soclul a fost demolat, basorelieful a dispărut, iar troiţa a fost aruncată în acelaşi cimitir comunal.

Un veteran al ultimului război i-a ridicat „rămăşiţele" la verticală, montând-o în interiorul cimitirului, apoi scoasă în exteriorul lui şi recondiţionată în anul 2010 de un nepot şi fiu al unui erou din cele două războaie mondiale. În această stare, „rămăşiţele troiţei”pot fi fotografiate cum păzesc aceeaşi „veşnicie" la intrarea cimitirului. 

Pe amplasamentul fostei troiţe, autorităţile din acelaşi an au ridicat un obelisc, existent şi astăzi, numit „Monument al Eroilor”, în jurul căruia se desfăşoară toate ceremoniile de Ziua Eroilor. Acesta, înconjurat de un gard, împodobit cu obuze, are un soclu din beton cu următorul înscris: „În amintirea eroilor români şi sovietici, care în august 1944 şi-au dat viaţa în luptele purtate în zona Păuleşti, împotriva armatei hitleriste pentru independenţa naţională a ţării noastre şi libertatea poporului român”.

Acest mesaj este un neadevăr al istoriei din acei ani. În realitate, comuna Păuleşti a fost eliberată la    23 August 1944, în totalitate de către bravii ostaşi ai armatei române, trupelor sovietice revenindu-le rolul de a ocupa teritoriul eliberat. În prezent, istoria recunoaşte acest fapt, pe care şi eu îl pot confirma, ca martor prezent la acele evenimente.

Pe faţada din spate a monumentului, s-a încastrat o placă din marmură pe care sunt înscrise numele, prenumele şi gradul pentru un număr de 58 eroi din Primul Război Mondial.

Lista aceasta (numită lista nr. 1) este incompletă, degradată şi parţial ilizibilă. Am preluat-o şi eu, cu unele rezerve, în lucrarea „Comuna Păuleşti- Prahova- Scurtă monografie”, tipărită în anul 2005.

Există o a doua listă în care figurează numai 47 din aceiaşi eroi, care este publicată în lucrarea "Monografia Comunei Păuleşti”, scrisă de Alexandru Ispas în anul 1975, rămasă în manuscris. Nu-mi pot explica faptul că, deşi acesta locuia la circa 100 m de monument, nu a preluat în lucrarea sa pe toţi eroii înscrişi pe el.

În luna martie 2011, cu prilejul cercetărilor din arhive pentru scrierea lucrării „Comuna Păuleşti- Prahova, studii, comentarii şi amintiri”, am descoperit o a treia listă, care cuprinde numele, prenumele, gradul, contingentul şi regimentul, pentru un număr de 37 eroi, listă semnată şi ştampilată de autorităţile comunei în anul 1920. Am rămas neplăcut impresionat de faptul că zece eroi din aceasta, între care şi bunicul meu Radu Ilie, lipsesc din cele două liste menţionate mai sus.

Pe de altă parte, actualul monument nu conţine nici un nume al eroilor din al Doilea Război Mondial, atât pe cei care au murit în est, cât şi pe cei din vest, deoarece la vremea edificării lui eram în plină campanie de ascundere a unor adevăruri. Toate încercările mele de a găsi o listă cu aceşti eroi la primărie, la biserică, la unele instituţii de profil nu au dat încă rezultate. În lucrarea monografică din 2005 m-am bazat pe mărturiile verbale ale unor veterani de război şi ale unor bătrâni ai satului şi am alcătuit o listă informativă pentru aceşti eroi, listă
care s-a dovedit nesatisfăcătoare, cel puţin pentru satul Cocoşeşti, unde s-a ridicat ulterior o troiţă pentru ei şi pe care sunt scrise mai multe nume. În lucrarea „Jertfelor prahovenilor, monumentele recunoştinţei”, lucrare colectivă, ed. MECTIS 2001 se dau două liste cu eroii din Păuleşti şi Găgeni, dar numele eroilor din ultimul război sunt mai puţine decât în lista publicată de mine.

În concluzie:

-actualul „Monument al Eroilor”din Păuleşti- Prahova conţine înscrisuri contradictorii şi eronate pe faţada principală, referitor la evenimentele din anul 1944, petrecute în comuna Păuleşti- Prahova;

-acest monument conţine pe faţada posterioară o listă incompletă a eroilor comunei, din Primul Război Mondial;

-feţele laterale ale monumentului au rămas albe şi au aşteptat zadarnic, timp de peste 50 de ani, să fie completate cu eroi din al Doilea Război Mondial.

Sper ca până la apariţia lucrării monografice privind comuna Păuleşti, cu ajutorul factorilor responsabili, să rezolvăm problemele tulburi ale eroilor din cele două războaie ai comunei, să-i înscriem pe toţi pe liste şi să-i cinstim în faţa unui monument care să exprime realităţile istoriei.

Ing. CONSTANTIN ILIE, fiu al satului Păuleşti

O REPARAŢIE

 – străzile cu nume de Eroi şi Basarabene 

Celebrarea Eroilor Neamului, inclusiv prin atribuirea numelor lor unor pieţe, străzi, cartiere şi localităţi, a făcut parte din construcţia statului naţional român modern. Cât de importantă a fost această componentă, o probează dinamitarea ei după intrarea României în sfera de influenţă a „fratelui” nostru mai mare de la Răsărit. Imediat după ce acesta a instalat la conducerea ţării un partid gata să-l servească mai presus de patria sa proprie şi a fost abolită şi monarhia, au dispărut deodată toate plăcuţele cu nume de eroi, de oameni mari ai României, de bătălii, de localităţi ce aminteau de România Mare etc. etc., sperându-se ca ele să fie şterse pentru totdeauna din conştiinţa românească. În locul lor au apărut cu duiumul nume ruseşti, de parcă ne-am fi aflat dincolo de Nistru (hidronim radiat şi el cu totul, inclusiv din piesa lui B.P.Hasdeu, Răsvan şi Vidra: „Nistru – apă românească”).

După mimarea independenţei faţă de U.R.S.S.,   s-a renunţat în bună parte la nomenclatura estică. Dar nu în totalitate.

Ne-am fi aşteptat ca situaţia aceasta să fie îndreptată după Revoluţia din 1989. Dar şi atunci lucrul s-a făcut parţial, iar acum nu mai suntem preocupaţi de probleme „minore”. Chiar dacă legislaţie există.

Pentru a ne face cât de cât o idee asupra a ceea ce a fost şi a ceea ce este, consultăm „Ghidul străzilor vechi şi noi şi al cartierelor de locuit din Ploieşti”, de Ing. Jean Paltane, Editura ALT Vision, 2002. Constatăm că au fost odată străzile Alexandru Papiu Ilarian (1902; azi Dunării, de la 18.X.1948), Balcic (Vasile Roaită; Tribunei, de la 16.VII.1958), Banu Manta (1902 [!; era şi în 1882; toate mirările din parantesele drepte ne aparţin, O.O.]; Lupeni, din 18.X.1948), Basarabia (acum Vaslui), Dimitrie C. Brătianu (Anul 1848, din 1948), I.C.Brătianu (Anul 1907, din 1948), Bucovinei (Ion Fonaghi; azi Sitarului, 27.III.1941 [?!]), Cahul (Scînteii, 1948; Triumfului, 16.II.1990), Caliacra (1941; Agricultori, 1948), Căpitan Crăciunescu (Arcului, 1902 [!]), Căpitan Dumitrescu Iorgu (Zefirului, 1902 [?]), Căpitan Ghe. Gădineanu (Vulturului, 27.III.1941 [?]; Arh. Ion Mincu, 11.VIII.1993), Căpitan Ioniţă Vasile (1938; Bereşti, 27.III.1941 [?]), Căpitan C.Niculescu (Bratocea, 27.III.1941 [?]), Căpitan I.Niculescu (Tismana, 27.III.1941 [?]), Căpitan P.Orleanu (Sculptori, 18.X.1948), Căpitan D.Rolla (Zmeului, 1902 [!]), Căpitan Petre Sonescu (Tatra, 18.X.1948), Căpitan Prof. Ernest Tărţescu (Lăutari, 27.III.1941 [?]), I.Câmpineanu (Donca Simo; azi Timiş, 27.III.1941 [?!]), Cernăuţi (Al.Petöfi, 1947; Poieniţei, 4.II.1964), Chişinău (6 Martie, 1948; Nicolae Simache, 16.II.1990), Cobadin (Cornului, 18.XI.1948), Colonel T.Robescu (Stindardului, 27.III.1941 [?]), Colonel V.Tomoroveanu (1930; Lev Tolstoi, 1948; Flamurei, 4.II.1964; G-ral Traian Moşoiu, 27.XII.1997), Domnească (ancestrală, ducea la Palatul Domnesc; Vladimir Maiakovski, 1948; Carpenului, 4.II.1964), Dragoslavele (desfiinţată), Dumbrava Roşie (Malu Roşu, 18.X.1948), Dimitrie Onciul (Lirei, 4.II.1964 [!]), Durostorului (Moţilor, 1948), Ecaterina Teodoroiu (Lânăriei, 18.XI.1948), General Cernat (Buciumului, 18.X.1948; Nichita Stănescu, 16.II.1990), General Constantinescu (Clujului, 27.III.1941 [?]), General Cristescu (Emile Zola, 1947), General Dragalina (Gheorghe Doja, 1947), General Florescu (1902-1947; Ghiocei, 18.X.1948), General Moşoiu (S.M.Kirov; Văleni, 27.III.1941 [?]), General Orero (1925; Ivan Miciurin, 18.X.1948), General Praporgescu (Fuiorului, 18.XI.1948), General Tăutu (Krupskaia, 18.X.1948; Slt. Erou Călin Cătălin, 16.II.1990), General Georgescu (Murelor, 18.X.1948), C.T.Grigorescu (Kutuzov, 18.X.1948), Hotin (Donca Simo; Timpului, 27.III.1941 [?]), Constantin Hurmuzachi (Mălinului, 14.IV.1965 [!]), Lipnic (Toporaşi, 18.X.1948), Ioan Massim (Zăganul, 25.II.1960 [!]; înainte de a închide parantezele, trebue să spun că numele autorului Dicţionarului [academic al] limbii române, redactat împreună cu August Treboniu Laurian, este Massim, şi nu Ion Maxim, cum apare în Ghidul Paltane; dealtfel, Ghidul Paltane are felurite erori, unele imputabile autorităţilor, cum ar fi fosta stradă „Mitropolit Radu Paisie”, de la 18.X.1948 Tomis, Petru Paisie fiind, înainte de a ajunge domn, doar egumen la Mănăstirea Argeşului, iar după domnie, fiind surghiunit de turci în Egipt, a murit destul de repede; cu alte cuvinte, strada ar fi fost să fie, fie Radu Paisie Vodă, ca Aron Vodă,  Bibescu Vodă, Bogdan Vodă, Dragoş Vodă etc., fie numai Radu Paisie, ca Barbu Ştirbei, Dimitrie Cantemir, Neagoe Basarab, Petru Cercel ş.a.), Ioan Vodă (Taninului, 18.X.1948), Ismail (1941; Charles Darwin, 1948), Lăpuşna (desfiinţată), Lt. Ionel Agraru (Ivan Pavlov, 1948; Covurlui, 4.II.1964), Lt. I.Apostolescu (Verii, 18.X.1948), Lt. Col. V. Constantinescu  (Colinii, 27.III.1941 [?]), Lt. Al. Florescu (Puţul cu apă rece, 18.X.1948), Lt. Al. Ghiţulescu (Luptătorilor, 27.III.1941 [?]), Lt. Ghe. Hogaş (Ardealului, 18.X.1948), Lt. I. Hristodorescu (Dreptăţii, 18.X.1948), Lt.Col. At. Ionescu (Torcători, 18.X.1948), Lt.Col. Ionescu Şt. (Aurora, 1902 [?]), Lt. A.Mateescu (Curcubeului, 27.III.1941 [?]), Lt. M.Metaxa (1938; Constantin Mille, 18.X.1948), Lt. I.M.Popescu (1938; Clemenţei, 27.III.1941 [?]), Lt. Popescu Râncezi (1938; Clopotari, 27.III.1941 [?]), Lt. C.Spirescu (Artei, 18.X.1948), Lt. V.Stamate (Mareşal Rodion Malinovski, 1948; Poştei, 19.IV.1962), Lt. Ghe. Tanovici (1938; Caraiman, 27.III.1941 [?]), Lt. Traian Popescu (Brădetului, 18.X.1948), Lt. Al. Tutunaru (Zimbrului, 18.X.1948), Lt. Ghe. Vasilescu (Viişoarei, 18.X.1948), Lt. Al. Zagoritz (1938;       N. Lobacevski, 18.X.1948), Lt. C.Zaharia (Florilor, 18.X.1948), Lt. Col. Zăgănescu (Patriei, 18.X.1948), Maior Andrei Naum (Crivăţului, 18.X.1948), Maior C.Ionescu (Fundeni, 1902 [?]), Maior Th. Ştefănescu (Ada Marinescu, 1958; Băneşti, 4.VI.1964), Nistrului (1941; Concordiei, 1948), Piaţa I.G.Duca (I.V.Stalin; 16
Februarie, 15.IV.1962; Victoriei, 16.II.1990), Regele Carol I (13 Decembrie, 1948), Regele Ferdinand I (Republicii, 1948), Regimentul 3 Vânători (Peneş Curcanul, 27.III.1941), Regina Maria (Democraţiei, 1948), C.A.Rosetti (A.A.Jdanov, 1947; Bobâlna, 4.II.1964), Sergent Diaconescu (Caisului, 18.X.1948), Sergent Iliescu Grigore (Mică, 18.X.1948), Soldat I.Dumitrescu (Zînelor, 1902 [?]), Soldat Ghe. Ion (Stăruinţei, 27.III.1941 [?]), Soroca (11 Iunie, 1948; Paul Constantinescu, 16.II.1990), Slt. Apostol Cazana (I.Zalomit, 1902; Zidari, 18.X.1948), Slt. Bene Vasiliu (1938; Diligenţei, 27.III.1941 [?]), Slt. I.Dima (Principatele Unite, 18.X.1948), Slt. Dobreanu (Murelor, 18.X.1948), Slt. Ghe. Dumitrescu (Palanca, 18.X.1948), Slt. Cristache Enciulescu (Dâmbului, 18.X.1948), Slt. Ghe. Lazarovici (Privighetori, 27.III.1941 [?]), Slt. Medic S.Niculescu (Comerţului, 18.X.1948), Slt. P.Panţu (Stegarului, 18.X.1948), Slt. Perieşanu (P.Nicolescu; Ulierului, 27.III.1941 [?]), Slt. Rădulescu (13 Septembrie, 1948), Slt. St. Stoicescu (Adunaţi, 18.X.1948; Cosmonauţilor, 22.X.1981), Slt. C.Teodorescu (Muntelui, 18.X.1948), Take Ionescu (Cavarna, 1941; Doftanei, 1948; Take Ionescu, 19.II.1990), T. Tighina (Max Vexler; Zănoaga, 4.II.1964), Vâlcov (1938; Cooperaţiei, 1948), Virtutea Militară (Cazacilor, 18.X.1948; Andrei Ioachimescu, 11.VIII.1993).

Am mai spus şi altă dată (Octavian Onea, „Au fost Ploeştii urbea Scrisorii pierdute?”, Editura Premier, Ploeşti, 2008, p.136-137) că „Ghidul Paltane” este destul de firav, relativ la istoricul străzilor. Fapt ce se poate constata şi din ceea ce am citat. În primul rând, pentru că însăşi bibliografia pe care autorul spune că a întrebuinţat-o este firavă, ea începând cu Ghe. St. Alexandrescu, „Călăuza Municipiului Ploieşti”, 1942. Deşi denumiri de străzi apar în Ploieşti încă din Evul Mediu, iar la 1882 Toma N.Socolescu, arhitectul urbei, alcătuia „Planul urbei Ploesci”, nomenclatura, în care, pe tabloul nomenclaturii erau indicate 236 de străzi, „Ghidul Paltane” oferă informaţii abia din anul 1902, dar şi acelea incomplete. Cu toate neajunsurile sale l-am putut utiliza, totuşi, pentru discuţia de faţă. Am fi vrut să ştim, între altele, şi când au fost atribuite numele Eroilor.

Situaţia prezentă este cea arătată (în paranteze). Cu mici amendamente, pe care le desprindem din acelaşi ghid. Adică, s-a făcut dreptate în privinţa unor nume. Cred că ea nu diferă (esenţial) faţă de 2002, anul ghidului. Şi o spun ca unul care ştie personal cât s-a opus primarul din anii imediat următori, înlocuirii numelui odiosului Kutuzov cu acela al demnului de respect Carol Nicolae Debie – întemeietorul petrochimiei româneşti şi al Filarmonicii ploieştene „Paul Constantinescu” – motivând că ar trebui făcut un referendum!!

Avem, aşadar, străzi evocând:

Bătălii: Călugăreni (1902; în paranteze sunt datele la care, scrie în „Ghidul Paltane”, le-au fost atribuite numele), Chilia (27.III.1941), Cireşoaia (27.III.1941), Cosmeşti (27.III.1941), Coşna (27.III.1941), Doaga (1947), Gorăslău (27.III.1941), Griviţei (1902; anterior, Griviţa), Mărăşeşti (16.II.1990; Mărăşeşti şi între 1941-1948; apoi Ştefan Gheorghiu, 1948- 16.II.1990),), Nămoloasa (27.III.1941), Neajlov (27.III.1941),  Nicopole (1902), Oituz (1947), Plevnei (27.III.1941), Podul Înalt (27.III.1941), Posada (27.III.1941), Rahovei (27.III.1941), Războeni (27.III.1941), Răzoare (27.III.1941), Rovine (27.III.1941), Smârdan (18.X.1948), Soveja (27.III.1941), Tabla Buţii (27.III.1941), Tatra (18.X.1948), Valea Albă (27.III.1941), Vidinului (27.III.1941);

Comandanţi: Candiano Popescu (27.III.1941),   G-ral Eremia Grigorescu (16.II.1990), G-ral Magheru (18.X.1948), G-ral Traian Moşoiu (27.XII.1997), Mareşal Averescu (11.VIII.1993; Poetul Puşkin, 1948; Mareşal Averescu), Mircea cel Bătrân (1902), Popa Farcaş (1902), Ştefan cel Mare (27.III.1941; este, însă, cel puţin din 1882),  Vornicul Boldur (27.III.1944);

Eroi: Barbu Catargiu (11.VIII.1993; Secerii, 18.X.1948; Barbu Catargiu), Brâncoveanu Vodă (27.III.1941); Caporal Traian Dumitrescu (27.III.1941), Slt. Erou Călin Cătălin (16.II.1990), Slt. Erou Constantinoiu Vasile (16.II.1990); Decebal (1902), Slt. Erou Dumitru Boşcovici (11.VIII.1993), Ecaterina Teodoroiu (27.III.1941), Piaţa Eroilor (16.II.1990), Eroilor (27.III.1941), Eroul Necunoscut (27.III.1941); G-ral Vasile Milea (16.II.1990), Maior Şonţu (27.III.1941), Mihai Bravu (1902 [era şi în 1882]), Piaţa Mihai Viteazul (16.II.1990), Slt. Erou Moldoveanu Marian (29.XI.1990), [Baba] Novac (27.III.1941), Peneş Curcanul (27.III.1941), Cpt. Aviator Popescu Ciocănel (11.VIII.1993; Câmpiei, 18.XI.1948; Prel[at] Andrei Şaguna), Sergent major Erou Constantinescu Victor (14.IV.1971), Sergent Erou Mateescu Gheorghe (6.II.1975), Sergent Erou Nicolae Arhip (17.IV.1971), Tudor Vladimirescu (27.III.1941), Valter Mărăcineanu (1902), Vlad Ţepeş (27.III.1941 [?]);

Basarabia şi Bucovina de Nord: Codrul Cosminului (27.III.1941; Fd. Dumbrava Roşie, 1925-1938), Constantin Stere (11.VIII.1993), Lăpuşna (4.VI.1986);

Ocupaţia sovietică: Alexandru Glinka (18.X.1948), Ivan Miciurin (18.X.1948), Kutuzov (18.X.1948; C.T.Grigorescu), Lobacevski N. (18.X.1948; Lt. Al. Zagoritz, 1938), Sevastopol (18.X.1948; Fd. Traian). Adică, avem Glinka, dar nu Papiu Ilarian, Hurmuzachi, Onciul sau George Enescu – atât de legat de Prahova, încât are şi un Muzeu memorial la Sinaia; avem Miciurin, dar nu Henri Coandă (autorul experimentelor de la Cheia-Măneciu); avem Kutuzov – macabru pentru noi, românii, căci a declarat că le va lăsa locuitorilor Moldovei şi Munteniei numai ochii, pentru a avea cu ce plânge – dar nu Ion Câmpineanu sau G-ral Gh. Mosiu (din Proviţa), care au făcut închisoare pentru că au militat pentru o ţară fără ruşi; îl preferăm pe Lobacevski ploeşteanului Lt. Erou Alexandru Zagoritz, arhitectul care a făcut releveele Casei Hagi Prodan, în care a fost organizat primul Muzeu al Judeţului; avem Sevastopol, dar nu Cernăuţi, Chişinău, Bălţi, Cahul, Hotin, Ismail, Nistru, Soroca, Tighina, Vâlcov – nume care au fost odată, şi nici Cetatea Albă, Herţa, Orhei, Răut, Aron Pumnul, Pan Halippa, Doina şi Ion Aldea Teodorovici, Grigore Vieru.

Afară de cel al lui Kutuzov, nu mă deranjază nici pe mine numele ruseşti. Numai că, în această chestiune trebue să fie o reciprocitate perfectă, şi nu o prosternare perpetuă.

M-am plimbat de câteva ori prin Cernăuţi. Prima oară în decembrie 1987 şi ultima dată prin octombrie 2000. În afară de o străduţă cu numele lui Eminescu, de un capac de fontă cu inscripţia SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEFOANE, din mijlocul unei străzi, şi de mormintele corifeilor culturii noastre, din cimitirul oraşului, ce începeau să fie înlocuite cu cadavre şi monumente funerare ruseşti şi ucrainene, nimic nu amintea că oraşul a fost, până în urmă cu 40-50 de ani, românesc (niciodată ucrainean). În rest, străzi cu nume ruseşti şi ucrainene, monumente şi plăci memoriale – unele de-a dreptul rizibile: „În această casă a fost citită pentru prima dată cutare poezie a lui Taras Şevcenko”, de am crezut, înainte de a o citi, văzând la intersecţia din apropiere statuia poetului şi zărind doar în treacăt numele său, că acolo se născuse sau trăise Şevcenko – care, pentru locuitorul interesat sau vizitatorul neavizat, lasă o copleşitoare impresie de veche şi străveche şi, desigur, de prezentă viaţă ruso-ucraineană.

Supunând atenţiei publice acest aspect, sper ca Asociaţia Judeţeană „Cultul Eroilor” Prahova să-şi intre în drepturi şi pe acest segment şi să solicite cel puţin reatribuirea numelor Eroilor ploeşteni şi a localităţilor şi râurilor basarabene. Şi, de ce nu?, şi a personalităţilor basarabene.

Prof. OCTAVIAN ONEA

REFLECȚIE LA „O REPARAŢIE” 

Domnul profesor Onea face o sesizare îndreptățită și bine argumentată în articolul de mai sus. Îi aducem pe această cale calde mulțumiri pentru materialul foarte documentat, care arată că este  nu doar un cunoscător profund al problemelor sesizate, ci și unul dintre acei scormonitori  dotaţi de la natură cu ochi ageri şi cu pasiunea descoperirii, care văd lucruri ce par ascunse, le scot la iveală şi-i ajută şi pe ceilalți să le distingă, dând, nu de puține ori, imboldul necesar pentru repunerea lor pe făgașul normal. Cred totuși că, în acest caz, este nevoie de o aplecare foarte atentă, făcută cu multă răbdare și înțelepciune. Greșeala, abuzul sau răutatea sunt uneori foarte greu de înlăturat. Pripeala poate duce la comiterea acelorași greșeli: modificarea frecventă a unor nume de străzi, mutarea repetată de statui sau renovarea neprofesionistă a unor monumente și edificii, cu implicții nedorite în păstrarea sensului originar, în menținerea trează a memoriei colective a cetății dar și a desfășurării vieții de zi cu zi. O rezolvare pertinentă și de durată necesită o analiză atentă, profesionistă și multidisciplinară, făcută cu consultarea unei cât mai mari părți a societății. Și în articolul domniei sale se arată că astfel de greșeli sunt rezultatul acțiunii bazate pe ideologie, interese politice de moment, obediență sau opinii strict personale dar și al superficialității și nepriceperii. Evident, nu ar fi nevoie de referendumuri pentru modificarea numelui unei străzi, schimbării locației unei statui sau executării unor lucrări de renovare. Asociația noastră conștientizează că trebuie să se implice mai mult în rezolvarea acestor probleme, dar apreciem că sunt necesare câteva precizări:

- cu doar o mână de oameni care activează efectiv în tot ceea ce înseamnă cultul eroilor și care sunt înconjurați, uneori, și de multă indiferență, nu pot fi rezolvate într-o perioadă de timp rezonabilă și într-un mod acceptabil toate problemele și aspectele subsumate acestui domeniu;

- fără implicarea directă, fără ajutorul sau colaborarea unor oameni cu o pregătire cât mai diversă, proveniți din cât mai multe medii și domenii de activitate și fără sprijinul a cât mai multor instituții, nu vom putea aborda într-un mod cu adevărat pertinent probleme și aspectele acestui domeniu;

- fără a obține părerea, acceptul, consensul și sprijinul unei părți cât mai mari a comunității locale,  nu vom realiza  lucruri durabile ci doar o rezolvare de moment, care cu prima ocazie va fi și ea revizuită.

Soluționarea problemelor semnalate intră într-adevăr (și) în competența Asociației „Cultul Eroilor”, dar este de fapt o chestiune de factură civică și de conștiință publică. Rezolvarea lor cu o contribuție cât mai largă ar fi, cu adevărat, primul semn de normalitate a rațiunii, de obținere a stabilității mult dorite și necesare  și chiar de redeșteptare națională și menținere a sentimentului apartenenței la comunitatea locală. Pentru că rațional însemnă și a face lucrurile cu măsură, chibzuință, judecată, sistematic și metodic, iar național însemnă, totuși, ceva comun, propriu unei cât mai mari părți a comunității.   

Ploieștenii au fost primii în România care s-au gândit la prețuirea luptei cetățenilor pentru cucerirea și exercitarea libertăților publice și au așezat  pe soclu simbolulul Libertății (chiar dacă doar după câteva decenii de la înfiriparea ideii) și tot primii care au înălțat o statuie în cinstea eroilor Războiului de Independență.

Editarea revistei și crearea unei pagini web destinate cultului eroilor au, printre altele, și acest scop: să întărim în conştiinţa cetăţenilor ploieșteni sentimentele de recunoştinţă și de cinstire față de eroii şi martirii neamului, să sprijinim menţinerea trează a sentimentelor patriotice, să aducem și să păstrăm în prim plan valorile arhitecturale, umane și istorice ale comunității ploieștene și să reparăm, acolo unde este necesar și posibil, greșelile săvârșite de înaintașii sau de contemporanii noștri, fără a afecta însă viața de zi cu zi a ploieștenilor.

Unul dintre obiectivele fundamentale ale istoricului dar și ale cetățeanului implicat în problemele obștei, este înțelegerea trecutului, în sensul identificării acelui nucleu rațional care se află în spatele fiecărei realități istorice, indiferent cât de plăcută, acceptabilă  sau utilă pare sau este aceasta pentru fiecare dintre noi. Trebuie să învățăm să fim cu toții interesați în a cunoaște, înțelege, respecta, păstra dar și iubi trecutul și nu doar în a judeca sau combate permanent evenimente, epoci istorice, eroi sau personalități care au participat la ele, cu rezultatul sesizat de domnul Onea: necesitatea de a interveni repetabil și profund pentru a îndrepta lucrurile.  

Astfel de articole sunt, de aceea, nu doar bine-venite ci și foarte necesare, dar credem că ar trebui însoțite și de propuneri și soluții concrete care să ateste preocuparea și angajrea profundă și responsabilă în toate problemele cetății. Doar astfel vom putea remedia greșelile sau abuzurile trecutului și vom fi siguri că pe viitor ne vom putea concentra pe a construi și nu doar pe a repara la nesfârșit.                        

Și vom avea cu toții sentimentul că România, în general, și obștea în care trăim în mod special, vor fi cu adevărat ale noastre.

Apreciem în mod deosebit acribia cu care autorul  s-a aplecat asupra uneia dintre probleme importante și sensibile ale istoriei Ploieștiului și sperăm ca și pe viitor să beneficiem de sprijinul acestui autor harnic și erudit, preocupat permanent de urbea sa și de respectul ce trebuie acordat cultului eroilor.

Col. (r) PETREA CUJBĂ